Principalul aspect al dezbaterii aflate în desfășurare asupra articolului 18 din Legea nr. 20 din 1970 mai 300, mai cunoscut sub denumirea de Statutul lucrătorilor, în ceea ce privește societățile comerciale, este aplicarea acelei părți de lege care privește reintegrarea în societate de muncitor in urma sentintei Magistratului care a considerat concedierea sa nelegitima.
De-a lungul timpului, jurisprudența abundentă s-a dezvoltat cu privire la modalitatea de reintegrare și chiar și astăzi, în special în cazurile greve, există încă dezbateri suplimentare.
De altfel, practica acum consolidată că reintegrarea poate fi exercitată corect de către societate cu plata salariului și cu refuzul prestației de către angajator este însă contestată de cea mai extremistă aripă a Uniunii, întrucât așa-numita reintegrarea „prin echivalent” nu respectă demnitatea dreptului la muncă și nu șterge nedreptatea concedierilor discriminatorii, care nu pot fi troc cu compensatii financiare.
Este clar că este greu pentru o firmă să accepte reintegrarea lucrătorului care a fost concediat pentru comportament cu încălcarea unei legi și care în orice caz a cauzat pierderea încrederii. Jurisprudența a jucat un rol foarte important în Italia sporire a reintegrării decurgând din art. 18. Cu titlu de exemplu, cităm câteva cazuri din care, din respect pentru intimitate, numele nu sunt raportate (sunt înlocuite cu „X” și „Y”):
– muncitorul X, care distribuise, cu instrumentele companiei dedicate exclusiv serviciului, un pliant care conținea expresii denigratoare și îndemnuri la comiterea actelor violente, este repus ca „incitarea la sabotaj nu este o infracțiune, ci o expresie a criticii sindicale” și „ expresiile și cuvintele folosite de lucrător trebuie citite în contextul lor de conflict corporativ”;
– lucrătorul X care lipsește de la serviciu pentru a-și asista fiica de doi ani care suferă de varicelă în temeiul legii privind concediul pentru creșterea copilului și, contrazicând ceea ce este reprezentat în certificatul medical, se deplasează la uzina FGA din Pomigliano d' Arco în aceeași zi (la peste 200 km distanță!) pentru a participa la demonstrația desfășurată în fața porților acelei fabrici, este repus în funcție în urma declarării de nelegitimitate a concedierii;
– lucrătorii X și Y care, nefiind găsit consimțământul la greva organizată de aceștia, blochează activitatea normală de producție, sunt reintroduși în pofida faptului că magistratul de fond a susținut pe deplin, la finalul unei lungi anchete, că faptul ar fi avut a avut loc și că cei trei au tras, înțelegând bine efectele comportamentului lor. au perseverat în acțiunea lor în detrimentul companiei (ed. magistratul în cauză a fost repartizat într-o altă funcţie);
– muncitorul X care, dându-se în subofițer al Guardia di Finanza și expunând ecuson contrafăcut, ceruse de la proprietarii unor unități comerciale livrarea de mărfuri fără a plăti prețul, este repus în funcție pentru că comportamentul nu este suficient de grav să fie concediat, în așteptarea cantității modeste de mărfuri livrate și a simplității sarcinilor la care a fost repartizat salariatul; mai mult, rezonanța comportamentului nu este de natură să provoace prejudicii grave imaginii Societății, întrucât știrea a fost făcută publică (doar) de către un ziar local;
– lucrătorul X, care sustrasse unele obiecte, inclusiv un navigator prin satelit, păstrându-le în dulapul personal, este repus în funcție întrucât magistratul consideră că „dovada elementului subiectiv” lipsește la momentul sustragerii bunului; in esenta, muncitorul ar fi actionat cu buna credinta, pastrand materialul in dulap tocmai pentru a preveni furtul!
Prevederea combinată a articolului 18 și comportamentul Justiției determină așadar o situație în care Societatea nu numai că nu este liberă să opereze cu lucrătorii cu care nu mai există condiția minimă a relației de încredere, ci este nevoită să le recunoască deplina. practicabilitate, cu povara economică în consecință, pentru a evita riscurile suplimentare de discriminare.
Cazurile raportate se referă în principal la persoane implicate politic sau în activități sindicale sau într-un fel legate de aceasta și, prin urmare, reiese un aspect și mai îngrijorător, și anume că încălcarea regulilor normale de corectitudine atrage o atenție mai mare asupra lucrătorilor care acoperă un domeniu politic/ rolul sindical, astfel încât să putem defini aceasta drept „discriminare inversă”.
Cu consecinta, pentru Companie, de a fi nevoita sa "sufere" decizii cel putin surprinzatoare, cand nu sunt paradoxale, si in orice caz incompatibile cu managementul corect al companiei. Nu întâmplător, de foarte multe ori, comportamentele considerate inacceptabile de către companie au fost avizate de justiție ca fiind legitime sau demne de o protecție „specială”, doar pentru că sunt acționați de lucrători cu rol sindical, cu efectul de a crea convingerea generalizată că totul este permis în companie pentru a împiedica, așa cum susține un anumit sindicat sau o parte a opiniei publice, „covârșitoarea puterea companiei”.
Pentru repunerea pe justă cauză în cazul concedierilor din motive discriminatorii dovedite, nu este necesar să ne deranjam cu „totemul” articolului 18 din Statutul Muncitorilor, este suficient să facem referire la prevederile Constituției și protejate de prevederile Constituției. Cod Civil. Adevărul este că articolul 18, departe de a anula nedreptatea concedierilor discriminatorii, a dat în schimb deseori acoperire „politică” concedierilor legitime, cu riscul de a submina iremediabil securitatea juridică.
Reprezentarea in firma
O chestiune care ar trebui să găsească o prioritate absolută dacă se dorește schimbarea sistemului de relații industriale este cea a reprezentării sindicale în companie, dar astăzi nu este decât o „tăcere asurzitoare” pe această chestiune, tot din cauza absenței totale a Confindustria.
Confindustria și organizațiile sindicale consideră că au reglementat pe deplin subiectul prin Acordul Interconfederal din 31 mai 2013, dar în afară de necesitatea unei speranțe lungi de viață pentru a putea aprecia eventualele rezultate, subiectul nu tratează realitatea. probleme ale relaţiilor în companie cu reprezentanţii angajaţilor.
Sentința Curții Constituționale din iulie anul trecut a deschis o prerie oricărei organizații sindicale care consideră că se legitimează să reprezinte muncitorii și, prin urmare, în special în companiile mijlocii și mari, poate exista o proliferare a acronimelor sindicale pe a căror reprezentativitate se află putea exprima mari nedumeriri; principala consecinţă va fi inevitabil aceea de a trebui să gestioneze competitivitatea între diferitele organizaţii mai degrabă decât de a găsi o soluţie la problemele lucrătorilor.
Nu este nevoie să menționăm cazul Fiat, unde numărul sindicatelor care pretindeau reprezentare sindicală ajunsese la 7. O decizie recentă a Tribunalului din Busto Arsizio a recunoscut reprezentativitatea deplină a unui CUB Trasporti din Varese, având facultatea pentru aceea de a negocia propria platformă de revendicare, de a-și desemna propria RSA cu recunoașterea tuturor drepturilor sindicale, de a convoca adunări.
Tot pe acest subiect, tăcerea totală a Confindustria și diferitele opinii din sfera politică nu vor ajuta Companiile să aibă, pe plan intern, relații sindicale corecte și mai ales acea claritate a relațiilor care este necesară pentru funcționarea eficientă a companiei.
