Primăvara Arabă a destabilizat profund echilibrele geopolitice și geoeconomice ale țărmului sudic al Mediteranei, generând o situație de incertitudine în zonă care deschide noi posibilități Turciei de a (re)apari ca lider regional. Revoluțiile din Africa de Nord au avut loc și într-un moment în care Turcia deja demarase un proces de repoziționare în arena geopolitică a regiunii. În ultimul deceniu, de fapt, țara și-a reînnoit politica externă, îmbunătățirea relațiilor economice și politice cu vecinii și relansarea aspirațiilor acestuia în zonele Caucazului, Asiei Centrale, Irakului, Iranului și Mediteranei de Est. Mai mulți factori geoeconomici și geoenergetici fac ca Turcia este un jucător crucial atât pentru securitatea energetică europeană, cât și pentru procesul de integrare economică a zonei mediteraneene.
Profiluri geoeconomice – Turcia a fost întotdeauna cea mai mare economie din zona de sud a Mediteranei și în ultimul deceniu și-a sporit și mai mult proeminența, crescându-și PIB-ul de la 266 de miliarde de dolari în 2000 la 763 de miliarde de dolari în 2011. Potrivit ultimelor estimări ale Fondului Monetar Internațional (FMI), Turcia se va afirma, de asemenea, în următorii ani ca cea mai dinamică economie din regiune. În ultimul deceniu, țările din sudul Mediteranei au crescut nu doar din punct de vedere al PIB-ului, ci și din punct de vedere al demografiei. De fapt, populația regiunii a crescut de la 234 de milioane de oameni în 2000 la 277 de milioane în 2011. Conform previziunilor FMI, populația zonei va continua să crească în viitorul apropiat, ajungând la 297 de milioane de oameni în 2016. Privind cifra PIB-ului pe cap de locuitor , se poate observa că printre țările din zonă Israel, Turcia și Liban au niveluri mai mari decât toate celelalte. Conform previziunilor FMI, în perioada 2011-2016 PIB-ul pe cap de locuitor al Turciei va crește anual cu o rată medie de 7%, cu mult peste media regională de 5%. Acești trei indicatori macroeconomici fundamentali – PIB, populație și PIB pe cap de locuitor – exemplifică importanța primordială a Turciei în panorama economică regională și reprezintă un element esențial pentru înțelegerea rolului pe care țara îl joacă – și va continua să-l joace – în zona mediteraneană.
profile geoenergetice – Rolul principal al Turciei în zona de sud a Mediteranei se datorează nu numai dimensiunii economiei sale, ci și poziției sale în ceea ce privește geoenergie. Expansiunea economică și demografică rapidă preconizată pentru țările din sudul Mediteranei va avea un efect substanțial asupra perspectivei energetice regionale. În acest sens, se apreciază că consumul de energie al acestor țări se va dubla în următoarele două decenii, crescând de la 311 milioane de tone echivalent petrol (MTEP) în 2010 la aproximativ 600 MTEP în 2030. Turcia și-a dublat consumul de energie între 1990 (47 MTEP) și 2010 (110 MTEP), devenind prima țară consumatoare de energie din sud. Mediterana (în 2010 Turcia a reprezentat 31% din consumul regional de energie). Având în vedere că țara va fi martoră la cea mai rapidă expansiune economică din regiune, acest procent este programat să crească constant în următoarele două decenii, atingând un nivel de 38% în 2030. Rolul important al Turciei în peisajul energetic din sudul Mediteranei este, totuși, nu numai datorită dimensiunii pieței sale, ci și a locației sale geografice unice. Este, de fapt, în centrul a 68% din rezervele mondiale de petrol și 75% din rezervele mondiale de gaze naturale. Această caracteristică particulară deschide o serie de oportunități pentru Turcia în ceea ce privește tranzitul energetic. În special, cea mai importantă oportunitate pare să fie legate de piața gazelor naturale: atât perspectivele cererii europene de gaze, cât și cele ale producției sale în țările furnizoare din jur ne permit să prevedem un viitor strălucit pentru această țară ca hub regional de gaze naturale.
Importanța strategică a gazelor naturale - În cadrul foii de parcurs pentru energie 2050, Comisia Europeană a evidențiat importanța crucială pe care o va avea gazele naturale pentru transformarea sistemului energetic european, prezicând că în acest domeniu, pe termen mediu, cererea de gaze va rămâne ridicată în special în raport cu producerea energiei electrice. În 2010, aproximativ 80% din importurile de gaze ale Uniunii Europene (330 miliarde metri cubi), sunt derivate din doar trei furnizori: Federația Rusă (110 miliarde de metri cubi), Norvegia (99 miliarde metri cubi) e Algeria (50 de miliarde de metri cubi). Această dependență puternică de atât de puțini furnizori a determinat Comisia Europeană să creeze conceptul de diversificare una dintre pietrele de temelie ale politicii sale energetice. Acest concept a fost interpretat foarte larg, inclusiv atât diversificarea furnizorilor cât şi (tocmai din cauza problemelor geopolitice puternice legate de infrastructurile de gaze) diversificarea ţărilor de tranzit. În special, Comisia Europeană a lansat oficial în 2008 conceptul de Coridorul sudic, o inițiativă care vizează dezvoltarea unui coridor de tranzit al gazelor naturale din regiunile bogate din Marea Caspică și Orientul Mijlociu către Europa, pentru a atenua dependența acestuia de gazele naturale. importate din Federația Rusă. Regiunea Caspică deține o cantitate semnificativă de rezerve dovedite de gaze naturale. Turkmenistanul are cele mai mari rezerve din regiune (aproximativ 8 tcm), urmat de Kazahstan (1,8 tcm), Uzbekistan (1,6 tcm) și Azerbaidjan (1,3 tcm). Totuși, cu excepția Azerbaidjanului, potențialul de export al acestor țări este îngreunat de situația lor geografică. De fapt, acestea sunt țări care nu au o ieșire la mare și din acest motiv fiecare dintre exporturile lor către Europa necesită tranzit pe teritoriul Federației Ruse. Pentru a avea propria lor independență comercială, aceste țări ar trebui să dezvolte rute alternative.
Opțiunea cea mai discutată, dar și cea mai problematică atât din motive tehnice, cât și juridice, este construirea unei conducte de gaz peste Marea Caspică. Din acest motiv, UE sa angajat recent într-un dialog regulat cu Turkmenistanul și Azerbaidjan. Mandatul acordat la 12 septembrie 2011 de către cele 27 de state membre ale UE Comisiei Europene de a negocia un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic între UE, Azerbaidjan și Turkmenistan pentru construirea unei astfel de gazoducte ar putea reprezenta un pas important în consolidarea relațiilor dintre acești actori, și astfel să se consolideze însuși conceptul de Coridorul de Sud. În timp ce aprovizionarea cu gaze din Turkmenistan, Kazahstan, Iran și Irak reprezintă o perspectivă pe termen lung, aprovizionarea cu gaze din Azerbaidjan reprezintă deja potențial pe termen scurt. Principalele rezerve de gaze ale țării sunt situate în uriașul zăcământ Shah Deniz, situat în partea de sud a Mării Caspice. Câmpul se întinde pe aproximativ 860 km pătrați și are rezerve dovedite de gaz estimate la aproximativ 1.000 de miliarde de metri cubi. Așa-zisul a fost recent început "faza 2" de Shah Deniz, care implică realizarea de o platformă suplimentară offshore, care va adăuga încă 16 miliarde de metri cubi la producția actuală de gaze naturale a țării, dintre care 10 miliarde pentru piaţa turcă şi 6 miliarde pentru piaţa europeană. În ceea ce privește problema infrastructurală, sunt mai multe proiecte pe masă: Nabucco, ITGI, TANAP, TAP, SEEP, AGRI și White Stream. Cu singura excepție a White Stream (un gazoduct Georgia-România-Ucraina) și AGRI (un proiect Azerbaidjan-Georgia-Român de GNL peste Marea Neagră), toate celelalte proiecte au o caracteristică comună: tranzitul prin Turcia. Oricine este câștigătorul licitației Coridorul de Sud, este clar că centrul de greutate al tranzitului gazelor naturale către Europa va fi reamenajat de la nord la sudul Mării Negre, făcând din Turcia cheia de boltă a securității energetice europene.
Potențialul surselor regenerabile - Pe lângă perspectivele pentru piața gazelor, este necesar să se sublinieze potențialul enorm în materie de energii regenerabile – mai ales solare – în zona de sud a Mediteranei, un potenţial care Turcia poate aduce o mare contribuție în ceea ce priveşte transferul de tehnologie şi capacitatea de producţie. Implicarea Turciei în Uniunea pentru Mediterana, un cadru instituțional care susține puternic Planul Solar Mediteranean și inițiativa Desertec, oferă o altă oportunitate de cooperare energetică în regiune. Această perspectivă este întărită și mai mult prin luarea în considerare a strategiei europene care vizează crearea așa-numitului Inel Energetic Mediteranean, care leagă Europa de sudul Mediteranei prin interconexiuni de gaz și electricitate.
Urgența reînnoirii cooperării UE-Turcia în sectorul energetic – Din 2002, Turcia s-a angajat într-un proces de reînnoire a politicii sale externe, lăsând deoparte diferențele ideologice cu vecinii săi pentru a se concentra pe probleme economice și comerciale mai pragmatice. În special, gazele naturale au fost un element central în aceste noi relații orientate spre pragmatism dintre Turcia și țările din Asia Centrală și Orientul Mijlociu, cum ar fi Azerbaidjan, Turkmenistan, Iran și Irak. Turcia joacă, de asemenea, un rol esențial în Mediterana de Est, zonă aflată în evoluție rapidă atât în termeni geopolitici, cât și geoenergetici, după recentele descoperiri de zăcăminte de gaze naturale în largul coastelor Israelului și Ciprului. Luând în considerare toți acești factori împreună, este așadar posibil să înțelegem mai bine modul în care Turcia este destinată să devină un element fundamental atât pentru securitatea energetică europeană, cât și pentru procesul de integrare a zonei mediteraneene. Din acest motiv, UE ar trebui să dezvolte cât mai curând posibil o nouă schemă de cooperare cu Turcia, pornind de la sectorul în care interesele sunt cele mai puternice: energia, mai exact. Prima prioritate a acestei noi scheme de cooperare ar trebui să se refere la integrarea piețelor de gaze naturale și energie electrică. UE, prin diverse inițiative precum Inogate, MedReg și Energy Community, a făcut deja câțiva pași în această direcție, deși fără a obține rezultate semnificative. În special, Turcia deține doar statutul de „țară observatoare” la Comunitatea Energiei, instituția creată de UE în 2005 cu scopul extinderii acquis-ului comunitar în domeniul energiei. A doua prioritate a unei noi scheme de cooperare UE-Turcia ar trebui să se refere la dezvoltarea energiilor regenerabile. După cum sa indicat, există de fapt un potențial enorm în acest sector în zona de sud a Mediteranei, iar contribuția Turciei ar reprezenta o valoare adăugată enormă pentru proiectele de anvergură care se definesc în Africa de Nord. Astfel de proiecte ar putea aduce o contribuție majoră nu numai la dezvoltarea economică a întregii regiuni mediteraneene, ci și la promovarea unei mai bune integrări politice și sociale a zonei în sine. Într-adevăr, după cum demonstrează dovezile istorice, există întotdeauna o relație intimă între interacțiunea economică la scară largă și stabilitatea ordinii politice.
Descărcați revista Equilibri de pe site-ul Mulino
