Piazza Affari așteaptă de la începutul săptămânii decizia Casației cu privire la Silvio Berlusconi. Dar să nu ne așteptăm la cutremure financiare care vor dura mai mult de o zi, pentru că procesul Mediaset este mai interesat de politică decât de finanțe din cauza repercusiunilor evidente pe care le-ar putea avea asupra guvernului o sentință definitivă sau interdicția de la funcția publică a Cavalierului. Sentința va avea un oarecare efect și asupra Bursei noastre și asupra galaxiei companiilor lui Berlusconi dar astăzi listele de acțiuni sunt integrate la nivel internațional și de multe ori cuvintele lui Ben Bernanke sau Mario Draghi valorează mai mult decât orice alt eveniment.
Oricum ar fi, nu există nicio îndoială că justiția planetei are un impact semnificativ asupra sistemului nostru financiar în această săptămână. O are mai ales pentru cazul Berlusconi, dar nu numai. Ieri a venit vestea surprinzatoare a perchezitiilor de locuinte si birouri ale lui Elio Catania, directorul Telecom Italia, fost top manager al IBM, care este anchetat si acuzat de insider trading in legatura cu zvonurile despre o ipotetica majorare de capital a grupului de telefonie care a provocat o bufnitură răsunătoare de către Telecom Italia.
Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii, în Italia nu există multe cazuri din interior constatate și urmărite penal, dar acesta este cu siguranță un caz care este și va stârni discuții. Iar dacă acuzațiile ar fi dovedite, sancțiunea, reputațională chiar înaintea penală și economică, ar face școală. La capitolul insider, cazul Catania impresionează – cel puțin la prima vedere – mult mai mult decât noile acuzații care sunt adresate fostului președinte MPS Giuseppe Mussari, care este și el cercetat de ieri pentru insiders pentru că a informat anterior autoritățile instituționale despre achizitia de catre Antonveneta.
Însă însăși concluziile la care a ajuns justiția sieneză cu privire la operațiunea Mps-Antonveneta sunt poate cel mai senzațional caz din galeria relațiilor justiție-finanțare-presă din țara noastră și este un caz care pune pe gânduri. Ieri, magistrații care se ocupă de ancheta sieneză au declarat clar că aceasta nu este o poveste de mită. „În achiziția Antonveneta de către deputați – a susținut Antonino Nastasi, magistratul care conduce ancheta împreună cu Giuseppe Grosso și Aldo Natalini – nu s-au constatat nici conduită relevantă penal, nici avantaje personale, nici mită”.
Este un moment de cotitură senzațional: povestea Monte dei Paschi are alte aspecte penale și este departe de a fi încheiată dar, potrivit magistraților, nu este o poveste de mită. Prețul exorbitant cu care Mps a cumpărat Antonveneta poate să fi fost, în retrospectivă și din cauza prăbușirii ulterioare a piețelor, o mare gafă, dar nu există dovezi de infracțiuni și mită. Aceasta nu este o concluzie mică.
Dar o reflecție este necesară: nu este prima dată când o parte a presei italiene, sedusă de ideea de a trage câteva titluri cu litere mari, ia licuricii drept felinare. Cel mai recent a fost cazul Finmeccanica-Guarguaglini: luni și luni fostul număr unu al Finmeccanica a fost portretizat de marile ziare drept marele arhitect al giganticului sistem tangențial al holdingului public. Câteva luni mai târziu, justiția de la Roma i-a închis dosarul fără măcar să-l pună sub acuzare pe Guarguaglini. Este devreme să tragem concluzii definitive cu privire la cazul MPS, dar, atunci când avem de-a face cu cazuri jurnalistice în flăcări, folosirea îndoielii și a prudenței este întotdeauna mai bună decât încrederea în sine. Din moment ce nimeni nu este perfect, atunci când greșești trebuie să-ți ceri scuze: mai ales cititorilor.
