Într-un articol mare din Fatto Quotidiano, Massimo Mucchetti se îndreaptă către Luca Lotti pentru a-i „arăta”, relatări în mână, că ieșirea preconizată de reforma băncilor mutuale nu ar fi potrivită nici măcar pentru Banca di Cambiano, în care lucrează o rudă apropiată a lui Lotti însuși.
Nu voi intra în meritele conturi bancare ce face Mucchetti, pentru că eu cred că aceasta nu este sarcina unui parlamentar sau a oricărui reprezentant al instituțiilor. Este evident că nu trebuie adoptate măsuri care favorizează un singur subiect, dar nici argumente și propuneri care să-i facă rău nu trebuie aduse Parlamentului.
Totuși, aș dori să subliniez că propunerea de ieșire, sub forma spin-off-ului SPA din Cooperativă, a fost înaintată de diverși parlamentari, printre care și eu și David Zoggia, un bersanian din Veneto, care nu are nicio legătură cu băncile toscane, și a fost aprobat fără probleme în Comisia de Finanțe din Cameră. Cel mai puțin care se poate spune este că pentru a „demonstra” – ca să spunem așa – că ieșirea nu este o soluție convenabilă, Mucchetti ar trebui să se uite nu numai la Cambiano, ci și la toate băncile care sunt potențial interesate de măsură. Altfel argumentul valorează foarte puțin.
Dar să trecem la chestiunile de interes general. Ar fi fost potrivit să acceptăm propunerea inițială a Federcasse, care nu prevedea o ieșire și forța toate CCB-urile să se regrupeze în jurul unui singur SpA? Este evident că acea ipoteză ar fi fost o cămașă de forță, o comprimare excesivă a autonomiei băncilor individuale și a teritoriilor individuale. Și este la fel de evident că oponenții în serie ai guvernului ar fi atacat a presupusul neocentralism al guvernului, cu un plan pervers care vizează comprimarea bogățiilor teritoriilor noastre, acumulate în mai bine de un secol de istorie și sacrificii. Acest lucru ar fi părut atât de nefiresc încât cineva ar fi inventat probabil un interes al unui membru al guvernului într-un CCB - sau poate în Federcasse însăși. Nu bine, dar guvernul s-a descurcat, prin urmare, foarte bine în a prevedea o ieșire cu privire la o ipoteză excesiv de restrictivă.
Mergând până la oase, și lăsând mereu deoparte cazul specific al unei singure bănci, dezavantajele pe care Mucchetti le vede în ipoteza spin-off sunt două. Prima este că banca Spa plătește mai multe taxe decât banca cooperativă. Descoperirea apei calde: cooperativele plătesc mai puține taxe decât stațiunile balneare.După cum se știe, acest avantaj fiscal este acceptat în sistemul nostru juridic și de asemenea în cel european, deoarece este considerat compensat prin unele constrângeri pe care cooperativele le impun în ceea ce priveşte repartizarea profiturilor şi indivizibilitatea rezervelor. Din acest motiv, strictii cenzori europeni ai concurenței consideră că avantajul fiscal al cooperativelor nu trebuie considerat ajutor de stat. Prin urmare, nu este deloc evident că organizarea cooperativă reprezintă un avantaj. Depinde de circumstanțe și acesta este motivul pentru „biodiversitatea” care caracterizează piețele din multe sectoare. Concret, nucleul central al prevederii privind CCA prevede înființarea unui holding-mamă care va avea forma de Spa și deci va plăti și mai multe taxe, precum și Spa-urile care se vor înființa în aval de cooperativele care va opta pentru ieșire. Pe scurt, vor exista taxe mai mari atât în ipoteza de bază a holdingului, cât și în ieșire. Dacă nu spunem asta, ne referim la lucruri la jumătate și nu dăm informații corecte.
Celălalt dezavantaj identificat de Mucchetti constă în faptul că, la momentul divizării, va trebui plătită Statului un impozit foarte mare, egal cu 20% din active. Observația este derutante: propunerea inițială a guvernului a fost de a permite eliberarea rezervelor fără nicio impozitare. S-a spus, în special de către minoritatea Partidului Democrat și de către Mucchetti însuși, că acesta a fost un cadou nejustificat pentru aceste bănci și prejudicii aduse generațiilor viitoare. Subiectul a fost ridicat și de marile fabrici cooperatiste, cu tonuri mult mai urbane și convingătoare, și a determinat Comisia de Finanțe a Camerei să modifice propunerea guvernului prin introducerea ipoteza ieşirii prin spin-off-ul afacerii bancare. În opinia scriitorului, și a multora dintre parlamentarii care au motivat acest punct, nu a fost deloc necesar să se prevadă o taxă. S-a trecut însă o altă linie, din nou sponsorizată de un anumit partid politic, conform căreia în lipsa impozitului - sau cu un impozit mai mic de 20% - ar fi existat un avantaj necuvenit cooperativelor care ar fi ales calea afara. Așadar, taxa de 20% a fost introdusă pentru a veni în întâmpinarea celor care nu și-au dorit ieșirea și, în orice caz, a identificat absența unei taxe ca un avantaj pentru BCC-urile care ar fi făcut această alegere. Acum, Mucchetti face calculele (și crede că o face mai bine decât cei din interior) și susține că prin această taxă se creează chiar un dezavantaj competitiv, astfel încât să prezică falimentul băncilor care ies. Dacă acest argument ar fi fost invocat mai devreme, în timpul procesului din Cameră, și ar fi fost considerat de încredere, am fi putut rezolva cu ușurință problema: ar fi fost suficient să se stabilească impozitul la un nivel mai scăzut, de ex. la 10%.
Cu toate acestea, este evident că există două cazuri. Fie conturile lui Mucchetti sunt greșite și atunci problema se termină aici. Sau conturile lui sunt corecte, iar în acest caz Parlamentul – cu siguranță nu Luca Lotti – ar fi lucrat pentru a crea unul. dezavantaj pentru bănci ca cel al lui Cambiano, care nu vrea să se alăture vagonului greu de la Federcasse. În orice caz, nu este clar cum se poate spune că Camera sau Guvernul au lucrat pentru alte interese decât cele ale întregii comunități.
