Intrarea în vigoare a noului „Tratat de stabilitate, coordonare și guvernant în Uniunea Economică și Monetară” conferă un temei juridic mai solid regulamentelor anterioare (cele 6 care poartă numele de pachet de sase, în vigoare din 13 decembrie 2011; iar următoarele 2 care poartă numele de două pachete, și sunt în vigoare din 30 mai anul trecut). Toate aceste reguli (o sută de pagini, cu un număr infinit de noi obligații!) pe care Comisia le propusese în noiembrie 2011, urmăresc să consolideze și să extindă „Pactul de stabilitate și creștere” inițial (Amsterdam, 1997).
Deocamdată, ele reprezintă principala reacție la criza din zona euro și măsoară diagnosticul predominant la Bruxelles cu privire la cauzele acesteia: eșecul de a preveni dezechilibrele macroeconomice datorate mai ales (dar nu numai) politicilor bugetare care nu sunt compatibile cu constrângerile impuse de prioritate atribuită stabilităţii monetare.
Pentru a evita ca acest lucru să se repete, avem prin urmare noi proceduri de supraveghere și evaluare prealabilă din partea Comisiei (două pachete) a politicii economice a țărilor membre și a problemelor acestora (pachet de sase).
Pentru a înțelege ce se întâmplă în această săptămână și în viitor, reamintim că până la 15 octombrie fiecare țară și-a prezentat Comisiei propria „lege de stabilitate din 2014”. În luna următoare, vineri, 15 noiembrie, Comisia și-a publicat evaluările. Despre care va fi discutat de miniștrii Eurogrupului pe 22 noiembrie. Scopul este ca procesul de aprobare - național și comunitar - cu orice corecții, să se încheie până la 31 decembrie.
Importanța constatărilor Comisiei este diferită în funcție de dacă țara respectă constrângerea bugetară de 3% (și Italia se numără printre acestea); sau se află în procedura de deficit excesiv: în acest ultim caz, recomandările Comisiei sunt obligatorii.
Și ce legătură are Germania cu asta?
Imaginea finanțelor sale publice nu dă motive de îngrijorare. Dar aici se deschide un alt capitol: în conformitate cu Regulamentul 1176/2011 (penultimul din pachet de sase) privind „prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice”, Comisia a pregătit (și a publicat la 14 februarie 2012) un „Raportul privind mecanismul de alertă” care identifică o serie de indicatori și praguri semnificative aferente pentru a da a avertizare timpurie dezechilibrele macroeconomice viitoare să fie prevenite și, dacă este necesar, corectate. Acest tabel prezintă – printre numeroșii indicatori propuși – pragul +6/-4% din PIB referitor la balanța de plăți curentă. Și acesta este indicatorul care a declanșat – după cum a indicat Comisia UE pe 15 noiembrie trecut, necesitatea unei analize aprofundate referitoare la Germania; în temeiul articolelor 3 și 4 din Regulamentul 1176/2011.
În concluzie, nu a fost formulată nicio judecată asupra economiei sau politicii economice a Germaniei, ci doar activarea unui „mecanism de alertă”.
Cum funcționează economia germană
Cu toate acestea, multe comentarii au afirmat deja că Comisia împărtășește îngrijorarea SUA cu privire la o Germanie care are un excedent de cont curent jenant, adică dăunează economiei altor țări, din cauza unui exces din propriile economii (referirea la salvând excesul cu ani în urmă obișnuia să explice necazurile economiei americane). Dar toate acestea sunt adevărate?
La prima vedere, statisticile prezentate de balanțele de plăți servesc la măsurarea cheltuielilor sau economiilor în exces; şi deci impulsurile (mai mult sau mai puţin durabile) date economiei mondiale de către fiecare ţară. Dar dacă ne uităm la modul în care economia globală se schimbă, ceea ce este încă adevărat la nivel național este mai puțin așa dacă gândim în termeni de lanțuri industriale (lanțurile de aprovizionare) și producția deținută de multinaționale.
Toate acestea sunt aspecte noi care abia acum încep să fie studiate în profunzime.
Merită să luăm în considerare două studii recente privind noul rol al Germaniei: primul (septembrie 2013) este al BRI și discută despre „Dezechilibre globale și euro: China și Germania”; al doilea (octombrie 2013) este de la Fondul Monetar Internațional și definește „Lanțul de aprovizionare Germania-Europa Centrală".
În primul studiu, diferența în termeni reali și financiari dintre China și Germania este bine subliniată. Se reamintește posibilitatea unei proceduri UE împotriva Germaniei, chiar dacă se precizează că analizele FMI nu au ca rezultat politici germane „incorecte”, și că în ultimii ani surplusul în creștere al Germaniei nu mai este față de zona euro. .
Studiul FMI, pe de altă parte, măsoară integrarea tot mai mare dintre industria germană și cea a țărilor vecine (Polonia, Ungaria; Cehia, Slovacia): industria acestora este complementară celei germane și reprezintă oferta sa de componente, destinată mai mult. pentru a servi lumea (ca exporturi germane) decât cererea internă germană. Cu alte cuvinte, economiile acestor țări ar avea de suferit dacă Germania ar urma să înlocuiască creșterea actuală a exporturilor sale cu cererea internă.
Atașamente: este Germania prea competitivă?
