Unele companii italiene au intrat în cei 100 de campioni digitali europeni ai Financial Times. Dar creșterea productivității totale în țara noastră ne plasează departe de frontiera productivității: suntem ultimele țări mari europene și toată Europa este mai slabă decât Statele Unite și chiar China. În lista celor 2500 de companii la graniță pentru cercetare și dezvoltare, Europa excelează în sectorul auto, dar este slabă în infrastructurile digitale, securitate cibernetică, sectorul electronicelor și servicii.
Chiar și știind că motoarele economiei digitale sunt inovația și capitalul uman, în Europa investițiile în cercetare și dezvoltare și în intangibile, adică date, software, drepturi de proprietate intelectuală și capital uman, sunt în mod clar mai mici decât în SUA. Multe companii nu inovează deloc și doar 8% se califică drept „inovatori de frunte”, comparativ cu 16% în SUA. Europa și-a revenit din criza financiară și a datoriilor suverane, dar creșterea PIB-ului real și a ocupării forței de muncă nu a fost însoțită de o creștere adecvată a investițiilor. În special, investițiile europene în cercetare și dezvoltare sunt de 2% din PIB ca în China, dar cu aproape un punct procentual mai puțin decât în state și cu 12 pp mai puțin pentru intangibile. Decalajul care se mărește în digitalizare și automatizare este ceea ce pune în pericol competitivitatea europeană și, de asemenea, pacea socială, așa cum arată Franța, unde 90% din noile locuri de muncă din perioada 2010-16 sunt în sectoare cu productivitate scăzută și salarii mici.
Preponderența companiilor mici și fragmentarea pieței financiare fac mai dificilă diseminarea digitalizării în Europa, ceea ce ar crește productivitatea chiar și în afacerile care nu sunt la graniță, iar prevalența finanțării afacerilor cu datorii bancare penalizează afacerile tinere fără relații anterioare cu băncile sau garanții reale.
În plus, economia digitală a polarizat piața muncii prin reducerea locurilor de muncă intermediare și a crescut inegalitatea în multe țări avansate. În timp ce accentul obișnuit este pe creșterea bogăției și a veniturilor în partea de sus și pe creșterea sărăciei în decilul inferior al distribuției, am trecut cu vederea un fenomen care are implicații și mai mari de politică: imobilitatea într-o parte din ce în ce mai mare a veniturilor femeilor. Un studiu din 2016 al McKinsey Global Institute a constatat o creștere substanțială a acestui public: în 25 de țări avansate, între 65 și 70 la sută din gospodării sau 540-580 de milioane de persoane au înregistrat venituri stagnante sau în scădere între 2005 și 2014.
În schimb, între 1993 și 2005, mai puțin de 2% sau mai puțin de 10 milioane de oameni s-au aflat într-o situație similară. Transferurile guvernelor care și-ar putea permite au crescut venitul disponibil prin reducerea procentului șocant menționat mai sus. Dar adăugând tendințe demografice la reducerea locurilor de muncă intermediare, studiul Mckinsey prezice că 30 până la 40% din venituri ar putea să nu crească în următorul deceniu, un procent care s-ar dubla cu rate scăzute de creștere, similare cu cele experimentate după criză.
Pe lângă efectul asupra creșterii cheltuielilor publice pentru subvenții, sondajul McKinsey constată efecte grave asupra coeziunii sociale și politico-instituționale: o treime dintre cei intervievați au considerat că stagnarea veniturilor s-ar extinde la copiii lor și și-au exprimat opinii negative asupra comerțului internațional. și imigrația. Creșterea anemică ar reduce și mai mult mobilitatea socială ascendentă, precum cea descrisă mai sus, care este aspirația universală a părinților pentru o viață mai bună pentru copiii lor. Fără o productivitate crescută, creșterea stagnează, iar coeziunea socială este în pericol din cauza competiției dintre grupuri pentru a împărți o plăcintă care nu crește.
Nevoia și urgența de digitizare trebuie să țină cont de riscurile sale. Întârziații, cum ar fi Italia, pot evita greșelile altor țări și pot stimula digitalul în cadrul unei reglementări și impozitare adecvate. Se estimează că capitalul necorporal reprezintă 90% din valoarea totală a primelor 4 companii digitale și generează chirii, deoarece produsele bazate pe proprietate intelectuală au costuri marginale zero. În aceste condiții, deschiderea piețelor crește concentrarea mai mult decât concurența, iar investițiile străine au și efecte opuse în economia digitală și non-digitală.
Există o trăsătură a economiei digitale pe care trebuie să o ținem cont, deoarece îi determină atât beneficiile, cât și partea întunecată. Este sintetizată de o expresie devenită și o melodie de succes: Winner take it all. Pot exista mii de brevete într-un produs digital datorită standardelor încorporate care permit produsului să interacționeze cu ceilalți. Cei care dețin un brevet nu se pot bucura de chiria de monopol așa cum o făceau cândva: trebuie să-și extindă continuu rețelele pentru a colecta toate inițiativele care le pot îmbunătăți sau depăși activitatea.
Reducerea noilor intrați în Europa mai ales, dar și în Statele Unite pare să confirme puterea de piață în creștere a companiilor existente. Conform Raportului BEI de investiții1, 90% din cercetarea și dezvoltarea mondială este realizată de 2500 de companii, 70% de 250 de companii: în timp ce China crește în acest grup, Europa pierde poziții mai ales în rândul noilor intrați, după cum se poate observa din graficul următor. Doar în producție tehnologiile digitale au fost adoptate de același procent (60%) dintre companiile europene și americane, în timp ce în servicii primele sunt digitalizate cu aproximativ 70% față de 80% în SUA. Nu numai inovația, ci și adoptarea tehnicilor digitale deja disponibile este asociată cu performanțe mai bune de producție și cu tranziția ulterioară la inovare de către companii.
Țara care nu ține pasul cu ritmul inovației sau cel puțin cu adoptarea inovațiilor și își vede decalajul de productivitate crescând față de companiile de la frontieră. Obstacolele în calea productivității care au caracterizat Italia de un sfert de secol devin fatale: ineficiența justiției favorizează companiile consacrate în detrimentul start-up-urilor; procedurile greoaie de insolvență încetinesc ieșirea firmelor mai puțin productive; sprijinul reciproc între afaceri și politică, în special la nivel local, împiedică fluctuația fiziologică a afacerilor mai puțin productive cu altele mai productive. Acum că cauzele financiare ale supraviețuirii companiilor zombie dispar, aceste obstacole trebuie depășite pentru a permite startup-urilor noastre să funcționeze și să crească. Prin eliminarea stimulentelor pentru nanism și evaziune fiscală. Altfel, perdanții vor fi, așa cum sunt deja, muncitorii care se trezesc fără o alternativă la companiile slab productive, cu salarii mici și fără viitor.
Dar rolul de Statele, federațiile și instituțiile multilaterale nu se limitează laregulamentulîntr-adevăr cel mai important rol astăzi este de a garanta securitatea și viitorul „capitalului uman” pentru a câștiga războiul economiei digitale. Un obstacol în calea dezvoltării capitalului uman este faptul că ocuparea forței de muncă a crescut în sectoarele cu cea mai scăzută productivitate. În Statele Unite, toate cele trei sectoare în care ocuparea forței de muncă a crescut au o productivitate scăzută. Deci la salarii mici. De asemenea, în Germania și Marea Britanie 2/3 din noile locuri de muncă din perioada 2010-16 sunt în sectoare cu salarii sub medie, iar în Franța 90%. Ce ajută la explicarea fenomenului vestelor galbene.
Raportul anual de investiții al BEI arată că aproape 80% dintre companiile europene spun că trebuie să își limiteze investițiile în digital din cauza lipsei de competențe adecvate. De când suntem ocupați 2 de limitele productivității pe care le presupune managementul inadecvat, vedem aici cealaltă latură a capitalului uman necesar economiei digitale, adică forța de muncă angajată. Companiile care își formează și își actualizează personalul - egal cu 73% în Europa - sunt în medie mai productive, chiar dacă 20% consideră insuficientă pregătirea oferită în companie.
Ca și în cazul inovației, dimensiunea mică a firmelor și constrângerile financiare asociate limitează formarea. Companiile care adoptă tehnologii digitale avansate raportează locurile neocupate mai des decât celelalte, iar 60% dintre companii se așteaptă ca digitalizarea să crească cererea de competențe superioare.
E ' la maînvăţământul superior şi pregătirea tehnică că răspunde nevoilor ambii a afacerilor mai productiv decât la cererea tinerilor de a participa activ la dezvoltarea socială. De asemenea, în acest sens, o ofertă mai mare de formare ar contribui la coeziunea socială, în special în țări precum Italia, care are încă un șomaj în rândul tinerilor inacceptabil de ridicat, care astăzi este canalizat în sistemele de bunăstare fără margini.
În ciuda încetinirii productivității în UE de la criza financiară și a importanței mobilității forței de muncă pe piața unică, care garantează partajarea competențelor dobândite, doar 1% din cheltuielile cu educația din Europa sunt finanțate la nivel european. Un nou program ar putea fi construit pe baza experienței Garanției pentru Tineret și ar trebui să existe unanimitate în alocarea unei părți din ce în ce mai mari din bugetul european în acest domeniu, chiar dacă tinerii șomeri sau subangajați nu sunt un lobby organizat la Bruxelles.
Suntem încă la timp să realocăm fonduri de la bugetul european multianual în această direcție, dar nu numai: având în vedere ineficiența multor administrații locale din Italia, inițiative care nu sunt doar finanțate, ci gestionate direct la nivel european, precum cele care sprijină investițiile, ar trebui să se extindă la formare și la Erasmus profesional. Aceste inițiative trebuie să aibă ținte definite pentru fiecare țară, cu rezultate monitorizate continuu pentru a permite ajustările necesare, așa cum ar fi trebuit să învățăm din proiectele digitale.
Dacă capitalul uman, ca și alte intangibile, este mai productiv decât investițiile fizice în economia digitală, ar fi timpul să transpunem această afirmație în măsuri de politică educațională începând de la școala primară și în formarea continuă în interiorul și în afara companiei, în locul prestațiilor de șomaj și extinderea participării femeilor și a lucrătorilor în vârstă pe piața muncii.
În cuvintele Premiului Nobel pentru Economie 2018, Paul Romer: ideile devin surse de creștere a productivității pe scară largă, ceea ce ne permite să facem mai mult cu aceleași sau mai puține resurse. Cunoașterea, deci, este o resursă cu totul specială, dar are în comun cu alte resurse faptul că poți investi în ea și că investiția ta aduce o revenire a mai multor cunoștințe.
