Expoziția, intitulată Materia. Fragment. Ombra, curatoriată de Olga Sviblova, directorul MAMM, și Francesca Pini, folosește direcția artistică a proiectului de Piero Mascitti și este promovată de Institutul Cultural Italian din Moscova, în colaborare cu Arhiva Pino Pinelli și galeriile Claudio Poleschi. Arte di Lucca și Dep Art of Milano și prezintă nouă lucrări cheie ale cercetării artistului sicilian, în special reprezentative pentru stilul său expresiv.
„Revista – observă Olga Strada, directorul Institutului Cultural Italian de la Moscova – inaugurează sezonul expozițiilor pe care Institutul Cultural Italian din Moscova intenționează să-l organizeze pentru a povesti publicului moscovit anii de ferventă experimentare artistică care au apărut în Italia după război”.
Anii 'XNUMX în Italia au fost martorii nașterii unei adevărate revoluții stilistice. Artiștii au perceput limita tabloului, înțeles ca ansamblu de pânză și cadru: suprafețele au văzut astfel apariția extrudărilor, ca în cazul lui Bonalumi și Castellani; de tăieturi, ca la Lucio Fontana.
La rândul său, Pino Pinelli, care s-a născut pictor folosind mijloacele clasice ale meseriei, a respirat climatul cultural din acea perioadă și a ajuns la „diseminare” - pentru a folosi un termen propriu artei lui Pinelli - adică fragmentarea picturii. obiect în elementele care îl compun (pânză și cadru) și implicând în acest proces elementul străin picturii în sine: peretele care, pierzându-și condiția de neutralitate, devine coprotagonistul său capabil să primească elemente de culoare pură, declinat în forme când încruntate, când închegate, când liniare și uscate, când fractale și libere, în general adunate într-o cale ușor arcuită, parcă pentru a imita gestul semănătorului.
Expoziția este însoțită de un catalog trilingv (italiană, engleză, rusă) editorial Silvana, cu texte ale curatorilor, de Marco Meneguzzo și o antologie critică din anii 70 până în prezent.
Pino Pinelli. Note biografice
Pino Pinelli s-a născut în Catania în 1938, unde și-a încheiat studiile artistice. În 1963 s-a mutat la Milano, unde încă trăiește și lucrează, fascinat și atras de dezbaterea artistică a acelor ani, animat de figuri precum Lucio Fontana, Piero Manzoni, Enrico Castellani. Participă la premiile San Fedele și în 1968 susține prima expoziție personală la Galeria Bergamini. La începutul anilor 70, Pinelli a început o fază de reflecție și cercetare, în care a încercat să se concentreze pe legătura esențială dintre tradiție și inovație, cu o atenție deosebită la suprafața picturală, la vibrațiile vopselei. Așa se nasc ciclurile „Topologiilor” și ale „Monocromurilor”, a căror suprafață începe să fie mișcată de o subtilă neliniște, aproape de parcă artistul ar fi vrut să restaureze însăși suflul picturii. Aceste experiențe îl plasează în tendința pe care Filiberto Menna l-a definit „pictură analitică”, chiar dacă din 1976 Pinelli reduce drastic dimensiunea lucrărilor sale, care sunt plasate în spațiu, juxtapuse una cu cealaltă, aproape de parcă o explozie l-ar fi lovit. pânze mari și au generat o diseminare a fragmentelor lor în spațiu: artistul abandonează pânza și rama, atras de însuși conceptul de pictură.
Spărgerea în fragmente a conceptului de pictură este actul „disperat” al pictorului european care simte greutatea istoriei, se simte zdrobit de această enormitate esențială care este conștientizarea a ceea ce a venit înainte: singurul act posibil este deci acela de „gândire”. pictura mai degrabă decât „a-l face”. Artiștii italieni nu pot avea atitudinea artistului american care, zi de zi, trebuie să-și creeze și să-și croiască propria poveste; dar pentru artistul care trăiește în țara lui Piero della Francesca, al lui Masaccio și care simte greutatea istoriei artei, singura atitudine posibilă este aceea de a „încărca” pictura cu un nou sens.
În lucrarea „dreptunghiul tăiat” peretele devine protagonist pe măsură ce își pierde condiția de neutralitate creând un tot cu opera, în timp ce în lucrările alcătuite din mai multe elemente picturale acestea se înmulțesc și migrează urmând un drum prestabilit, ușor arcuit. , parcă pentru a mima gestul semănătorului, dând astfel naștere la diseminare.
Dincolo de etichetele de „pictură analitică”, lucrările lui Pinelli sunt corpuri neliniștite de pictură care călătoresc în spațiu, fluctuează și migrează în formațiuni mici sau mari, realizate din materiale care poartă semnele imprimate ale ductilității anxioase și pe care le pun în valoare fizicul tactil și vizual. fericirea unei culori pulsatile de vibratii luminoase.
