Alarmă alb-negru. Cuvantul criză plutește pe Juventus e Inter ca un spectru malefic, de alungat imediat pentru a nu fi cuprins complet. Până acum, călătoria celor două nume mari, acreditate de mulți ca favoriți la Scudetto în vară, a fost foarte dezamăgitoare, atât în ligă, cât și în Liga Campionilor: consecința logică este că cei doi antrenori au ajuns în dock, într-un proces care îi vede deja condamnați de o mare parte a criticilor și fanilor. Allegri e Inzaghi, deocamdată, își câștigă încrederea cluburilor respective, chiar dacă mai mult pe probleme economico-contractuale decât tehnice: dovada este că ambii au termenul limită la Cupa Mondială pentru a se ridica și a câștiga din nou, altfel se vor regăsi pentru un mers pe jos.
Criza Juve: soldul record negativ (-254 milioane) îl salvează pe Allegri, cel puțin deocamdată...
Cea mai profundă criză se referă la Juventus, fie doar pentru că încă a zero puncte în Liga Campionilor, precum și mai înapoi în clasamentul Seriei A. Cifrele nu mint și ne spun despre o Doamnă capabilă să câștige doar două jocuri în sezon (din nouă), însă fără să strălucească, în fața a patru egaluri și trei înfrângeri. Cel mai recent cu Benfica e Monza au certificat starea de alertă, în lumina a două performanțe derutante, indiferent de forța adversarului.
La Brianteo, împotriva ultimelor din clasament, ne așteptam la o performanță viguroasă cel puțin din punct de vedere al caracterului; în schimb, bianconerii nu au reușit practic niciodată să fie periculoși, ajungând să adune un knockout cu adevărat senzațional, dar și umilitor. Hashtagul #Allegriout cu toate acestea, era deja depopulată de câteva săptămâni și suporterii lui Juventus au fost cei care l-au alimentat, evident sătui de conducerea ei.
Max, profetul „realizarism” prin excelență, ratează punctul său forte, adică victoriile și asta înseamnă că mai are foarte puține argumente în apărare. De fapt, jocul nu a fost niciodată primul lui gând, precum și crearea unui proiect pe termen lung și punerea în valoare a tinerilor. Argumente pe care Nedved le pusese deja în platou în 2019, convingându-l pe Agnelli să se schimbe în ciuda a 5 Scudetti, 4 Cupe Italiei și 2 Supercupe Italiene, precum și a două finale ale Ligii Campionilor (pierdute).
În 2021 însă, datorită eșecurilor proiectelor Sarri și Pirlo (care au câștigat totuși Scudetto, Coppa Italia și Supercupă), președintele a impus revenirea protejatului său și nimeni nu a îndrăznit să se opună: acum, însă, „șoimii”. " se fac din nou auziți și sentimentul este că Cel mai bun aliat al lui Allegri este contractul lui faraonic de la 7 milioane pe an (plus bonusuri) până în 2025, după cum a recunoscut cu sinceritate chiar Arrivabene.
Totuși, lucrurile s-ar putea schimba dacă echipa nu reușește să inverseze cursul cât mai curând posibil: prematur eliminarea din Liga Campionilor și, mai presus de toate, necalificarea pentru următorul ar fi mult mai scump decât scutirea lui, totul într-un moment istoric dificil, după cum se vede din bugetul aprobat vineri care a văzut o datorie de nu mai puțin de 254 de milioane: o figură care duce să nu facă lovituri în cap, dar și să intervină dacă lucrurile nu se așează de la sine.
Criza inter: Inzaghi mai are până la campionatul mondial, între timp curba îl contestă pe Zhang
Atena plânge, dar nici în Sparta cu siguranță nu râdem. L'Inter traversează un moment la fel de complicat, înmuiat doar de cele 2 puncte în plus din clasament și de o grupă de Liga Campionilor redeschisă grație succesului de la Plzen. După pauză, însă, va avea loc o dublă confruntare cu Barcelona și fanul nerazzurri, încă zdruncinat de pokerul înfrângerilor cu Lazio, Milan, Bayern și Udinese, tremură deja.
Inzaghi este primul inculpat, dar spre deosebire de Allegri poate conta pe o parte din susținători, care au identificat proprietatea chineză drept adevăratul vinovat al crizei. „Zhang go away”, precum și pe diverși pereți din Milano, este inscripția care iese în evidență pe paginile de socializare ale Curvei Nord și starea de rău, cernind prin web, se extinde și la așa-zișii „fani normali”. În concluzie: ultrașii sunt împotriva lui Zhang, ceilalți împart vina între el și Inzaghi.
Pe scurt, nu este un plebiscit ca la Juve, dar e clar că antrenorul nu poate dormi liniștit, în ciuda unui contract care tocmai a fost reînnoit pentru 5,5 milioane până în 2024. Și aici, la fel ca în cazul lui Allegri, asta pare să fie adevăratul motiv de încredere, cu diferența că o scutire, oricât de scumpă, ar fi totuși mai ieftină.
Pildă ciudată cea a lui Inzaghi, care a început foarte puternic acum un an, atât de mult încât mulți spun că Inter-ul lui a fost chiar mai bun decât al lui Conte. Dar apoi, după un prim tur sclipitor, primele dificultăți au culminat cu pierderea Scudetto-ului în fața Milanului: un mare recul, atenuat doar minim de victoriile din Cupa și Supercupa Italiei.
Dar tocmai în acest sezon povestea a luat o întorsătură bruscă, datorită unui început foarte lent în care patru înfrângeri, precum și o serie de erori care i-au lăsat uimiți pe critici și fani. În primul rând, gestionarea schimburilor cu o obsesie aproape grotescă a cartonașelor galbene, trecând prin ostracism către Gosens (dorit de el) la întrebare Correa, reclamat pentru suma modestă de 31 de milioane și care a devenit un flop greu de justificat, până la dualismul neobișnuit (și potențial nociv) dintre portarii Handanovic și Onana.
Dosarul este, de asemenea, foarte clar a marotta care însă, ca un bun managing director, apără în primul rând conturile și speră la o scânteie care să răstoarne scenariile. Și aici însă, la fel ca în casa Agnelli, va trebui să ajungă în curând: condamnarea lui Inter și Juventus, de altfel, este aceea de a fi mereu în vârf.
