Săptămâna trecută glotologul Daniele Vitali, autorul goWare, a discutat despre adoptarea pronunției nordice pentru s intervocalic ceea ce arată importanţa factorului prestigiu în evoluţia limbajului. Cu toate acestea, un rol important îl joacă și hipercorectismul și generalizarea, așa cum arată revoluția în utilizarea conjunctivului, care este subiectul abordat în acest post.
Consultanților de imagine nu le place conjunctivul?
În anii 80-90, politicienii au început să aibă consultant de imagine, și au început să spună „Cred că este”. Aparenta gafă părea rezultatul unei precise strategie de comunicare: întrucât ideologia mea este cea corectă, în timp ce cea a oponentului este eronată și falsă, atunci când exprim o judecată nu trebuie să subliniez îndoielnicia acesteia prin conjunctiv, ci mai degrabă să-i afirm veridicitatea incontestabilă folosind indicativul.
Acest truc cu picioare scurte a fost un fel de răspuns la învăţătura şcolară conform căreia (din glorioasa gramatică a lui Dàrdano şi Trifone, editată şi reeditată de Zanichelli) „Conjunctivul este cale de posibilitate, de dorință sau frică, de opinie subiectivă sau îndoială, de probabil sau ireal; se folosește în general în propoziții dependente de verbe care exprimă incertitudine, judecată personală, participare afectivă: pare că pleacă, prefer că pleacă (dar nu este sigur)”.
Un alt motiv trebuie să fi fost că, confruntat curetragere care s-a observat în diferite zone ale țării, conjunctivul trebuie să fi început să pară un mod verbal livresc și depășit, ceea ce a creat deci o separare între o limbă oficială prea tencuită și vocea vie a poporului electoral.
Din sud până în Lombardia
O zonă foarte mare care, în vorbirea de zi cu zi, nu folosea conjunctivul era cea Sud: Am avut câteva exemple, de la „Abia aștept Crăciunul” spus de un prieten sicilian în urmă cu vreo douăzeci de ani până la „Aceasta este o contradicție care ar trebui abordată” pronunțată anul trecut la televiziune de jurnalistul din Abruzzo Alessandro De Angelis.
Călătorind în nordul Italiei pentru studii, totuși, nu am întârziat mult să realizez că un alt obiectiv al eliminării conjunctivului a fost Lombardia, unde doi dintre prietenii mei nu au ezitat să-l măceleze în propoziții în care nu l-aș fi înlocuit niciodată cu indicativul.
Întrucât nu notasem atunci exemplele, am marcat unul dintr-o dezbatere televizată în urmă cu câțiva ani, în care un invitat lombard spunea „Există riscul ca această situație să ne facă să cădem”.
Chestiune de nuanțe
La nivel individual, a fost și este posibil să se audă un conjunctiv ratat și de la oameni din alte regiuni. Fără să deranjez un cunoscut toscan de cultură joasă care spune „Parcă nu mă pot relaxa” și „Ar vrea să merg acolo cu el”, aș vrea să-l citez măcar pe Massimo Giannini, directorul ziarului „La Stampa”, care, discutând cazul Cospito, i-a declarat lui „Otto e mezzo”, pentru a critica atitudinea guvernului: „Trimăm la alarma democratică de parcă riscăm subversiune” (conjunctiv prezent sau indicativ? Faptul rămâne că aș face pune "rischiamo" la conjunctiv imperfect ).
Deci nu este întotdeauna unul chestiune de cultură: uneori este suficient sentimentul că este mai bine să eviți formele prea evident conjunctive, sub pena de a slăbi propriile opinii și observații.
… și, de asemenea, de stil
Eu însumi observ uneori că nu mai folosesc conjunctivul în cazurile în care aș fi făcut-o acum câteva decenii: în concluziile celui de-al patrulea volum al meu „Dialecte emiliene și dialecte toscane” am scris „înainte de a decide dacă un dialect este Emilia-Romagna sau Ligurian, sau Lombard, este necesar să se stabilească ce face un Emilia-Romagna, Ligurian sau Lombard. dialect".
„Amândoi” mi s-au părut cuminte, în timp ce „renda” mi s-a părut cam grea, așa că am decis să scriu „rende”. În diversele recitiri pe care le-am făcut din acea lucrare înainte de a o preda editurii, am fost tentat în repetate rânduri să mă răzgândesc, dar am rezistat.
Acum că cartea este tipărită, continui să mă uit la acea propoziție cu a oarecare nedumerire: indicativul mi se pare cam neglijent, dar tot îl găsesc în concordanță cu ceea ce am vrut să spun.
În schimb, găsesc o altă propoziție pe care am luat-o dintr-o dezbatere televizată cu siguranță greșită: „Ne trebuie o forță capabilă să intervină”. Mi se pare că aici ar fi nevoie de „amândoi” pentru că forța în cauză, sperandu-se, nu există.
Conjunctivul la salvare
Confuzia tot mai mare cu privire la folosirea conjunctivului nu a dus însă la dispariția acestuia, ci la un nou fenomen, și anume supraextensie.
Am putea spune că de la a utilizare modală a conjunctivului la care treci a utilizare automată, în sensul că se folosește întotdeauna după „acela”, de parcă această conjuncție, introducând „propozițiile dependente de verbe care exprimă incertitudine, judecată personală, participare afectivă” (din nou din Dardanus-Tryphon), ar fi cerut întotdeauna aceeași formă verbală. .
În decembrie 2022, de fapt, am găsit această propoziție pe Facebook: „Am citit astăzi că municipalitatea Romei i-a conferit cetățenie de onoare lui Patrick Zaki”.
Mai târziu am auzit, în videoclipurile tânărului YouTuber Lombard Marco Crepaldi, formulări precum: „Am întâlnit mulți oameni care, deși au posibilitatea de a trăi singuri, nu o fac”.
conjunctiv automat
Însuși Crepaldi, ale cărui videoclipuri sunt un adept fidel din motive de conținut, a intervievat-o pe tânăra Letizia, aș spune de origine sudică, pe experiența lui printre Martorii lui Iehova.
După cum se poate auzi, intervievatul produce un număr bun de cazuri de „conjunctiv automat”: „Știau că mă descurc foarte bine la școală”, „Au început să mă vizeze când au aflat că îmi place să citesc”, sau „Am încercat să le spun că sunt atât de multe lucruri care nu-mi plac și că nu mi-au plăcut. nu-mi place”.
E o culegere a conjunctivului tocmai în zonele Italiei care păreau să deschidă calea eliminării acesteia? Poate, dar îmi amintesc că și în clasa mea de liceu, formată din bolognez, erau cei care supraextindeau conjunctivul.
Este adevărat, însă, că la acea vreme câteva mustrări indignate ale profesorilor care tocmai îşi corectaseră temele erau suficiente pentru a-i readuca pe supraextensii în rândurile gramaticalităţii.
Viitorul incert al conjunctivului supraextins
Deci ce să închei? Ce se va întâmpla cu conjunctivul? Spre deosebire de cazul lui s intervocalic sonor, care pare să fi ajuns la un punct bun în afirmarea sa definitivă, aș considera soarta supraextinderii conjunctivului. încă nesigur. În acest caz, de fapt, factor de prestigiu merge în direcția unui respect față de norma școlară și este de așteptat una anume rezistență la noi utilizări.
Care, însă, are partea lui mecanicitate: într-o epocă în care se citesc din ce în ce mai puține cărți și, prin urmare, din ce în ce mai puțini oameni își formează propriul stil vorbit și scris pe modele tradiționale, cristalizare sintactică și simplificare sunt o tentaţie puternică în comparaţie cu nevoia „incomodă” de a adapta alegerea modului verbal la intenţia comunicativă.
Vom vedea.
Chat
°°°°Daniele Vitali, din Bologna, a fost timp de ani de zile traducător pentru Comisia Europeană. Are la credit diverse lucrări de glotologie pe limbi și dialecte, printre care „Portrete lingvistice: românul” (Inter@lia 2002), „Vorbiți italiana-luxembourg? Note despre limba italienilor din Luxemburg” (Inter@lia 2009), „Pronunția rusă pentru italieni” (cu Luciano Canepari, Aracne 2013), precum și marele „Dizionario Bolognese-Italiano Italiano-Bolognese” (Pendragon 2007 și 2009, cu Luigi Lepri), „Dialecte emiliene și dialecte toscane. Interacțiuni lingvistice între Emilia-Romagna și Toscana” (Pendragon 2020) și „Mé a dscårr in bulgnaiṡ. Manual pentru învățarea dialectului bolognez” (Pendragon 2022).
