Dacă avem o calitate distinctivă este aceea de a pune o cheie în lucru singuri. Într-un moment general pozitiv pe piețe, în ciuda războiului comercial și a Brexitului, Italia a decis să se diferențieze, în rău.
După un an 2017 strălucit, începând cu 16 aprilie 2018, piața de obligațiuni din Italia a suferit o reducere bruscă (-14%), ceea ce a readus performanța pe termen mediu la nivelul piețelor internaționale.
Creșterea randamentelor nu este rezultatul unui context dificil de piață, ci este al nostru, deoarece în aceeași perioadă spread-ul (diferența dintre obligațiunile de stat pe zece ani cu aceeași obligațiune germană) a țărilor periferice ale zonei euro este practic nu sa mișcat, iar acolo unde inflația este mai mare (SUA și Regatul Unit), spread-ul a crescut cu mai puțin de jumătate. Prin urmare, creșterea randamentului pare să fie rezultatul pierderii credibilității Guvernului. Creșterea randamentelor nominale a restabilit o oarecare valoare pieței obligațiunilor de stat, dar trebuie să fim atenți la deteriorarea profilului de credit, care reduce un raport slab între datoria publică și o rată de creștere prognozată care nu este record.
În ceea ce privește acțiunile, impulsul pieței nu este mult diferit. După un 2017 și un început de 2018 exploziv, bursa a luat o pauză de reflecție, prăbușindu-se cu 17% între 30 aprilie și 3 septembrie 2018, pierzând în mai puțin de patru luni aproape tot decalajul acumulat anterior față de zona euro. Așa cum se întâmplă adesea, când este val peste Italia, cea mai mare parte a scăderii afectează stocurile băncilor, care sunt împovărate de creșterea costului datoriilor, și așa a fost și de această dată.
Dimpotrivă, mid-caps-urile au rezistat bine. Rezultatele privind castigul pe actiune sunt pozitive si au contribuit la apropierea de asteptarile analistilor, care au ramas intacte si dupa crashul bursei. Diversele unghiuri din care pot fi interpretate evaluările de piață oferă interpretări diferite. În general, piața ni se pare că valoarea justă, nici prea scump, nici prea redus.
Între timp, economia Italiei și-a pierdut strălucirea, la fel ca și restul zonei euro. Teoretic, conform previziunilor Comisiei Europene, în perioada de doi ani 2018-19 PIB-ul ar trebui să scadă și să fie susținut de cererea internă. Chiar acum, pe frontul intern, rata de creștere a ocupării forței de muncă nu reușește să dea un impuls mai mare consumului; iar pe frontul exporturilor, sprijinul din deprecierea euro a luat sfârșit și efectele războiului comercial ar putea începe să cântărească.
Faptul că Italia este o țară cu o creștere slabă și cu datorii publice mari nu este nimic nou, iar investitorii sunt mai mult decât conștienți de acest lucru. Rentabilitatea și evaluările acțiunilor ni se par în concordanță cu elementele fundamentale, totul este o chestiune de percepție de aici încolo. Guvernul are de asumat o mare responsabilitate.
