Într-un Milan scufundat de Seveso și Lambro de parcă ar fi fost o mlaștină Polesine, sosirea lui Mancini pe banca nerazzurri a fost o explozie de entuziasm redescoperit pentru noi, fanii Inter. Prea multă vreme eram năuciți și anihilați, până la dezgust, în așteptarea obositoare a „mai bine rămâne să vină” promis de Mazzarri atât de mult încât am făcut din ea titlul unei cărți care acum, după torpilări. al tehnicianului din San Vincenzo, este un adevărat oximoron literar. Iată-l din nou pe Mancio, cel care ne-a dat trei campionate după atâția ani de slabă și suferință, gata să-l provoace pe Milan în derby.
Visarea nu costă nimic. Că Obi devine brusc un fel de Modric. Că Icardi se transformă în ceva asemănător cu Cristiano Ronaldo. Lasă-l pe Vidic să se întoarcă la ceea ce era acum cinci ani. Sau că, în timpul sezonului, Jonathan, acum în infirmerie, „robenizzi” însuși devenind cu adevărat divin, așa cum apare într-o parodie hilară a lui Buffa, care face furori pe web. Atâtea minuni, la umbra Madonninei, doar pentru că WM nu va mai fi duminică pe banca San Siro ci Mancio, care e mai frumos, mai internațional, mai simpatic decât Mazzarri? Prea frumos ca sa fie adevarat.
Așa că, chiar înainte ca apele Seveso și Lambro să se retragă, efectul surpriză a început să se ciocnească de realitatea unei liste lipsite de magie și talent. Mancini aduce o gură de aer proaspăt, salariul său de milionar ne amintește de Bengodi-ul lui Moratti din trecut, dar nici nu are bagheta magică. El însuși a spus-o. Niciun manager nu are succes dacă nu are jucători buni cu picioare bune. Istoria fotbalului oferă excepții foarte rare, atât de mult încât este inexplicabil de ce un antrenor ar trebui să coste atât de scump, din moment ce niciunul dintre ei nu a transformat vreodată un cântăreț într-un pursânge. Dimpotrivă, există un istoric bogat de antrenori care eșuează în ciuda faptului că au campioni excelenți la dispoziție. Lippi a făcut flop cu Inter care i-a avut pe Vieri, Baggio și chiar pe Ronaldo până și-a rupt genunchiul.
Capello a obținut rezultate stânjenitoare antrenând echipele naționale mai întâi ale Angliei și acum ale Rusiei. Ranieri a condus chiar și Grecia să piardă în fața minusculelor Insule Feroe. Van Gaal în bogatul și gloriosul Manchester United pare fratele imbolizat al celui care a condus Olanda la Cupa Mondială din Brazilia, strategul care a inventat portarul ad-hoc pentru loviturile de departajare finale. Mancio, proaspăt dintr-o experiență în clarobscur la Galatasaray, este bine conștient de capcanele profesiei sale, el care a fost chiar dat afară de la Inter după ce și-a câștigat al treilea Scudetto în ultimul său meci de la Parma.
Întâlnindu-l pe Marco Tronchetti Provera în acele zile pentru un interviu la Campionatele Europene din 2008, patronul Pirelli mi-a spus: „Îmi pare rău, dar era prea zguduit și stresat pentru a putea continua”. Mancini devenise trecutul într-o clipă. Mourinho era pe cale să sosească. A existat și o dispută judiciară. Acum, Tronchetti însuși salută revenirea lui Mancini ca speranța „o recuperare mâine”. Urmează derby-ul și imediat după călătoria la Roma: un debut palpitant, teste care te pot trimite în rai dar și imediat în iad. Mancini știe atât de bine cât știe, chiar dacă nu poate să o spună deschis, că echipa Inter de astăzi este mult mai rară decât cea pe care a găsit-o acum zece ani. Și Thohir, după ce i-a deschis sforile poșetei, s-a trezit doi antrenori de plătit – 15 milioane pe an, nici măcar un fleac! – nu pare dispus să facă alte eforturi importante pe piața din ianuarie.
Cu valul lung al triplei și eroii săi epuizați, înlocuiți cu înlocuitori cu totul modesti, banca nerazzurri după Mourinho s-a transformat într-o mașinărie groaznică de strivire a antrenorilor în care au ajuns și vulpi de multă vreme precum Benitez și Mazzarri. Iar în campionatul italian nu va mai exista o trambulină precum a fost Calciopoli pentru Inter care s-a trezit câștigând mai întâi un campionat de carton, apoi un campionat fără ca Juve să ajungă în Serie B și cu Milano penalizat cu opt puncte. Între timp, însă, Mancini a făcut deja un mic miracol, înlăturând acea aură de apatie și resemnare care îi învăluise pe fanii nerazzurri săptămână de săptămână, făcând din San Siro din ce în ce mai gol un concentrat de huiduieli.
Așa că duminică la 20.45, unii la San Siro, alții în fața televizorului, noi toți fanii Interi vom fi din nou alături de el, împotriva diavolilor rossoneri care nu sunt cu mult mai bine decât noi. Fie ca cel mai bun să câștige sau, având în vedere timpii care curg, cel mai puțin rău.
