Oricum se dezvoltă situația politică actuală, problema relansării infrastructurii se află în fruntea agendelor Guvernului și Parlamentului. In conformitate cu date de la Observatorul privind costurile de a nu face, 2010 a fost cel mai prost an din punct de vedere al golurilor marcate în ultimii cinci ani. Totuși, poate pentru că afectat de boala optimismului voinței (care se opune „pesimismului rațiunii” – Antonio Gramsci), cred că sunt condiții pentru a da substanță unei reforme care să permită relansarea investițiilor în infrastructură în tara noastra. Motivele sunt de ordin divers și pot fi rezumate în următoarele puncte.
A) Dovezi tot mai mari ale nevoilor de infrastructură.
După cum se subliniază bine în raportul anual al guvernatorului Draghi la capitolul dedicat infrastructurii, nevoile de mediu, economice, competitive și sociale se adună pentru a evidenția o nevoie greu de amânat. Infrastructurile de rețea construite în secolul trecut, despre care se știe de ceva vreme a fi modernizate (sau înlocuite), s-au deteriorat și mai mult chiar și din cauza efectului anilor și a perimării tehnologice. Gândiți-vă, de exemplu, la rețelele de gaz, electricitate, apă, autostrăzi, căi ferate, dar și telecomunicații, a căror construcție datează din a doua perioadă postbelică, dacă nu chiar mai devreme.
Adesea, așadar, aceleași rețele trebuie finalizate chiar dacă, în general, nu sunt lucrări foarte mari întrucât acoperirea țării este oricum largă. Cerința de infrastructură se referă și la ingineria instalațiilor, cum ar fi, de exemplu, instalațiile de transformare a deșeurilor în energie, alimentarea cu apă, instalațiile de energie regenerabilă și multe altele. Apoi există infrastructuri inovatoare pentru care costul este relativ sigur în timp ce beneficiile sunt mai complex de cuantificat. Acesta este, de exemplu, cazul ultra-broadband (100 Mbytes) a cărui sarcină estimată pentru țară este de aproximativ 10 miliarde EUR, dar ale căror beneficii nu sunt bine cuantificabile. Pe scurt, conform estimărilor noastre, în următorii 15 ani vor trebui investite aproximativ 300 de miliarde de euro doar în sectoarele menționate aici; provocarea este gigantică!
B) Concentrarea asupra cauzelor care blochează realizările.
Dar de unde vine optimismul? În ultimii ani, oamenii de știință și operatorii au evidențiat factorii determinanți ai întârzierilor în infrastructură și au indicat adesea soluții posibile. Noi înșine, în contextul Observatorului privind costurile de a nu face (a se vedea diferitele rapoarte anuale și în special pe cel din 2009), am distins diverse cauze contributive care pot avea și un caracter foarte diferențiat; este suficient să reamintim împletirea opoziției sociale (Nimby), a blocajelor administrative, a modificărilor legislative (de multe ori în timpul construcției) și a incapacității decizionale, împletire care generează situații „riscante” care încetinesc sau blochează construcția și înstrăinează posibilele naționale și Nu. Apoi există elemente structurale care țin de sistemul-țară care joacă un rol important, cum ar fi, de exemplu, ilegalitatea de diferite tipuri, mai degrabă decât un sistem judiciar greoi și intempestiv, incapabil să garanteze drepturile. Pe scurt, „dușmanul” de luptat este bine identificat! Pe de altă parte, în ultimii ani am experimentat și cazuri în care s-au făcut investiții și s-a asistat la modernizarea sistemului.
Luați în considerare, de exemplu, reînnoirea aproape totală a capacității de producere a energiei electrice sau extinderea rețelei de transport. Este o opinie larg răspândită că un set de reguli percepute ca transparente, stabile în timp, corecte și aplicate eficient, este esențială pentru a trezi interesul pe termen lung al operatorilor industriali și financiari. Dar și reguli, precum așa-numitul decret de eliberare a centralei, care fac posibilă darea ordinii și accelerarea proceselor decizionale ale administrațiilor publice, sunt elemente esențiale pentru orice ipoteză de redresare. În cele din urmă, accentul pe o strategie clară și comună de dezvoltare a infrastructurii pentru țară pare a fi, de asemenea, semnificativ, acolo unde sistemul politic poate găsi o convergență adecvată; dar vom reveni la asta în scurt timp. Problema financiară nu se termină cu rearanjarea regulilor și procedurilor.
Sunt lucrări care au o capacitate intrinsecă de autofinanțare într-un timp scurt, altele necesită căutarea unor surse publice sau semipublice de finanțare; Întreaga chestiune a modului de compensare a crizei finanțelor publice necesită dezvoltarea unor logici inovatoare care să fie susținute de intervenții legislative adecvate. Așa cum subliniază Draghi de mai multe ori, este vorba de elaborarea unor analize cost-beneficiu adecvate, sau chiar a unor studii privind costurile de a nu face, pentru a direcționa resursele limitate, publice sau private, către utilizările care generează cele mai mari valori pozitive. efecte pentru comunitate.
C) Inițiative curente.
Alături de realizările sus-menționate din ultimii ani, există și proiecte de reglementare și intervenții care urmăresc relansarea. Aș dori să subliniez Proiectul de logistică, promovat de Ministerul Infrastructurii, care își propune să abordeze o problemă critică, costurile logistice, care plasează Italia în condiții dezavantajate obiectiv față de concurența internațională. Decizia de a înființa Agenția de Apă (prevăzută de Decretul de dezvoltare a cărei conversie în lege va trebui să aibă loc în următoarele zile) este și ea în direcția corectă, chiar dacă formularea actuală a legii nu pare satisfăcătoare din moment ce pleacă. prea mult loc pentru sistemul politic, cum ar fi, de exemplu, delegarea numirii directorului Consiliului de Miniștri, dând naștere la o soluție care cu siguranță nu este lipsită de riscuri.
Decretul de dezvoltare însuși ar putea găzdui și alte reguli care abordează unele probleme specifice. Eforturile demne includ angajamentul de a găsi noi forme de finanțare; ipoteza euroobligațiunilor emise de UE pentru finanțarea infrastructurii este un bun exemplu. De asemenea, intervenția pe aceste pagini a lui Franco Bassanini, președintele Cassa Depositi e Prestiti, arată cum există idei și proiecte, unele finalizate, iar altele care urmează să fie implementate în curând.
D) Spre construirea unei legi-cadru.
Deci, care sunt liniile directoare pentru găsirea unei soluții definitive la întrebare? Referințe utile sunt legislația altor țări, precum Franța și Anglia, asupra cărora, totuși, nu există loc de studii suplimentare aici. Fără a fi exhaustiv, așadar, obiectivul focalizării unei reglementări pentru construcțiile de infrastructură ar trebui să ia în considerare cel puțin următoarele aspecte:
1) Identificarea perimetrului de referință prin extinderea aplicării legii la un spectru cât mai larg de cazuri, poate chiar distingând diferite niveluri de importanță strategică pentru țară pe baza unor parametri obiectivi.
2) Revizuirea globală a procedurilor de autorizare pentru a căuta simplificarea, pentru a evita dublarea, pentru a extinde la maximum logica conferinței de serviciu, pentru a garanta anumite timpi dar și pentru a favoriza optimizarea calității deciziilor.
3) Revizuirea atribuțiilor administrațiilor locale pentru lucrări cu un nivel ridicat de importanță strategică pentru țară.
4) Stabilirea procedurilor de implicare a părților interesate în vederea maximizării colectării și implementării punctelor de vedere și împotriva lucrării, dar și în vederea favorizării unei asumări mai clare a responsabilităților pentru deciziile luate (vezi exemplul publicului francez). dezbate).
5) Stabilirea modalităților de determinare a plăților compensatorii, cu precizarea criteriilor de cuantificare a plafoanelor maxime și a metodelor concrete, care, de exemplu, ar trebui să privească doar realizarea lucrărilor de dezvoltare și reamenajare teritorială, evitând plățile în numerar.
6) Limitarea recursurilor judiciare împotriva construcției lucrării, prea adesea instrumentale și oportuniste, prevăzând eventual forme penalizatoare în cazul unui rezultat negativ al contestației.
7) Instituționalizarea monitorizării constante a fazelor de implementare printr-o „cameră de control” permanentă care reglementează și dirijează procesul după o logică de participare continuă a principalelor părți interesate 8) Concentrarea tuturor autorizațiilor (Conferința Serviciilor, Decretul EIM, achiziționarea de avize şi autorizaţii etc.) într-un singur moment asigurând reprezentarea tuturor Administraţiilor implicate.
Guvernul lucrează în această direcție. Grupul Interparlamentar pentru Costurile Nu A face, promovat de noi și recent înființat în cadrul celor două ramuri ale Parlamentului, reprezintă și o oportunitate suplimentară de a aborda o reformă din punct de vedere bipartizan și de ansamblu care să dea cu adevărat suflu relansării modernizării. printr-o lege integrală pe care o vom numi, pentru comoditate și totodată pentru superstiție (dată fiind eficiența substanțială a Debloca-centralelor), „Deblocare-infrastructuri”.
* profesor la Universitatea Bocconi și director al Observatorului privind costurile de a nu face.
