În ultimele săptămâni, presa italiană (și, să spun adevărul, parțial și cea germană) a oferit o mare acoperire la teza potrivit căreia o înfrângere a doamnei Merkel la alegerile de mâine din Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land german cu cele mai mari companii cotate la bursă, ar putea duce la o dizolvare anticipată a Bundestag-ului, la fel cum sa întâmplat în 2005, când Gerhard Schröder a fost în Cancelarie. În realitate, diferențele cu acel moment special din istoria politică germană sunt multe.
Liderul social-democrat a pierdut un Țara care se afla de ani de zile în mâinile SPD. Astăzi, o victorie pentru Hannelore Kraft ar reprezenta doar o reconfirmare pentru social-democrați și o înfrângere destul de evidentă pentru creștin-democrați. Ca să nu mai vorbim că în urmă cu șapte ani Schröder tocmai a aprobat un pachet de reforme structurale ale statului bunăstării care a declanșat un val de proteste în toată Germania. Astăzi, însă, aproximativ 60% dintre germani se declară mulțumiți de munca doamnei Merkel și nicio demonstrație majoră privind politica europeană a Republicii Federale nu a avut loc vreodată de la începutul mandatului său.
Deci bine? Nu chiar. CDU, partidul creștin-democrat al cancelarului, rezistă bine la sondajele federale, dar pierde sprijinul la alegerile locale. Acest lucru îi face pe creștin-democrați din ce în ce mai deschiși la șantaj în Camera executivelor regionale (Bundesrat), unde doamna Merkel nu are o majoritate. Până acum, doar ascensiunea fulgerătoare a Piraților a permis creștin-democraților să continue să guverneze în coaliție. Acest lucru s-a întâmplat mai întâi în Țara Berlinului și apoi în Saarland. În Schleswig-Holstein, duminica trecută, SPD și Verzii, dimpotrivă, par să fi reușit în întreprinderea schimbării de regim, dar numai pentru că minorității daneze, aliată tradițională a roș-verzilor, i se permite să nu depășească prag de 5%.
Și aici, ca și în cele două landuri menționate, Große Koalition reprezintă soluția de rezervă, dacă alianța dintre cele trei partide – care ar avea doar un vot majoritar în parlamentul din Kiel – nu rămâne în picioare. În realitate, departe de a fi doar o ieșire din impas din cauza imposibilității de a forma alianțe cu liberalii din FDP, marea coaliție este o modalitate ca oricare alta pentru CDU de a trece pe platforma conservatorismului social în vederea alegeri federale. Deja astăzi, cabinetul doamnei Merkel este plin de personalități aparținând aripii stângi a partidului, precum Ursula von der Leyen, ministrul Muncii și Norbert Röttgen, ministrul Mediului. Acesta din urmă, deloc surprinzător, a devenit și candidatul creștin-democraților din Renania de Nord-Westfalia.
Röttgen speră că nici de această dată cifrele nu sunt suficiente pentru o alianță roș-verde și se propune ca partener capabil să-l ajute pe unul sau pe altul, după caz. În realitate, în ultimele săptămâni, decalajul dintre CDU și SPD s-a mărit și sondajele vorbesc acum despre o reconfirmare aproape sigură pentru cabinetul lui Hannelore Kraft, recompensată pentru că a ales să meargă la noi alegeri în martie trecut, după respingerea de către extrema stângă și liberalii unor modificări propuse la bugetul Ministerului de Interne local. Röttgen a făcut și mai multe greșeli, două dintre ele în ultima săptămână a campaniei electorale. La început a definit consultarea drept un vot asupra politicii europene a cancelarului (nu puțin iritant-o pe doamna Merkel) și apoi, într-un interviu acordat radiodifuzorului ZDF, a lăsat să scape că „din păcate nu CDU decide, ci alegători”. Impopularitatea candidatului creștin-democrat se traduce printr-un sprijin tot mai mare pentru FDP și pentru candidatul său principal, Christian Lindner. Cu această rundă, liberalii, galvanizați de buna performanță a Schleswig-Holstein, ar putea lăsa în urmă puternica criză de consens în care s-au cufundat imediat după intrarea în guvern cu doamna Merkel.
