Trebuie să recunoaștem Miniștrii Clini și Passera și guvernului în ansamblu pentru că au gestionat afacerea Ilva din Taranto cu înțelepciune și simțul proporției dar şi cu fermitatea necesară. Inițiativa magistratului din Taranto de a decreta închiderea zonei fierbinți (adică inima care bate a centralei) și refuzul ulterior (încă înainte de publicarea sentinței) de a accepta propunerea judecătorului de revizuire de a numi președintele Ilva, Prefectul Ferrante, ca unul dintre cei trei comisari însărcinați cu aducerea la standarde a centralelor, îi făcuse să se teamă de ce e mai rău. Acum s-ar părea că a fost identificată o cale de ieșire din această mizerie mortală, atâta timp cât magistratul nu răstoarnă tot ceea ce ar face inevitabil recurgerea guvernului la Consulta cu riscul concret, însă, că, între timp, uzina chiar va trebui să se închidă definitiv.
Acum Ilva va trebui să grăbească timpul necesar aducerii plantelor la standard aplicând cu scrisoarea prevederile pe care autoritatea guvernamentală competentă, care este Ministerul Mediului, le va defini până la 30 septembrie, anticipând astfel până în 2013 acele inovații tehnologice care pentru alte fabrici siderurgice europene vor deveni obligatorii abia în 2016.
Standardizare ale sistemelor pot fi realizate numai dacă sistemele funcționează e ha senso să investească resurse financiare semnificative (160 de milioane de euro care se însumează la un miliard și 100 de milioane deja cheltuiți) numai dacă această investiţie vizează continuarea activităţii productive. Dacă nu iar dacă obiectivul refacerii producţiei nu a fost împărtăşit şi de Justiţie atunci ar fi de preferat ca de acum să se declare închiderea și începe procedurile prevăzute pentru plantele de această natură. Fără zona fierbinte, uzina din Taranto nu ar avea sens economic. N-ar servi grupului Riva sau țării sau chiar Taranto.
În schimb, trebuie să ne concentrăm pe inovare, așa cum a cerut guvernul și așa cum spune Ilva că vrea să facă, e este necesar să se demareze imediat conformarea sistemelor şi reabilitarea zonelor pertinente. La fel de important este definirea planului de reabilitare a orașului Taranto și implementarea unei politici eficiente de diversificare a bazei de producție din Taranto. Această întreprindere nu este deloc ușoară, dar care este adevărata provocare a viitorului și care reprezintă testul decisiv al capacității de guvernare a instituțiilor și a forțelor sociale și politice.
Fiecare va trebui să își facă partea și să-și asume responsabilitățile în ceea ce privește competențele celuilalt. Confuzia care a apărut între revendicare, care este sarcina instituțiilor și forțelor politice și sociale, și urmărirea infracțiunilor, care este în schimb responsabilitatea justiției, a făcut pagube semnificative și a creat un scurtcircuit instituțional periculos. Trebuie evitat ca acest lucru să aibă repercusiuni în Taranto și în alte părți.
În realitate, criza de mediu din Taranto (precum cea de la Marghera sau Porto Torres) este produsul unei lungi perioade de dezvoltare industrială care ne-a lăsat o moștenire de probleme care trebuie să fie înfruntate și rezolvate cu un efort serios, atât cultural, cât și cultural. financiara si productiva. Printre cei care cer astăzi închiderea Ilvei s-au numărat și cei care la acea vreme au cerut să se dubleze pentru a putea reabsorbi o parte din muncitorii din construcții care, odată terminată construcția uzinei, găsiseră. ei înșiși șomeri. Și după toate probabilitățile au existat și acei administratori care au permis la acea vreme să apară cartiere rezidențiale în apropierea oțelăriilor. În această poveste nu există inocenți și nu există scurtături. Există o provocare care trebuie preluată și modul în care este abordată va arăta dacă Italia este o țară capabilă să gestioneze și să rezolve probleme complexe sau nu.
