Discret, dar prietenos, Michael Best, purtătorul de cuvânt al președintelui Bundesbank Jens Weidmann, oferă, de asemenea, o zi din programul său încărcat jurnaliştilor italieni. O face în cadrul sugestiv al Villa Vigoni, centrul de schimb cultural italo-german, situat în Loveno di Menaggio, pe lacul Como. Într-o italiană mai mult decât bună („Am avut o prietenă florentină”, dezvăluie el), ține un discurs foarte asemănător cu multele ținute de Jens Weidmann în ultimii ani.
La urma urmelor el este redactorul discursului președintelui, cu un curriculum care este atât economie, cât și jurnalism. Stilul discursului este ascuțit și sec, al școlii Bundesbank. Problema zonei euro este o monedă fără economie integrată, punctează Best citându-l pe fostul șef al băncii centrale germane Karl Blessing, care deja întrezărise în 1963 pericolele unei monede fără integrare. Statele membre au acum două opțiuni: să îmbunătățească – adică să revizuiască – cadrul existent, prin înăsprirea regulilor fiscale, sau să acorde noi puteri suverane Bruxelles-ului în chestiuni economice, sociale și politice.
Niciun stat membru nu pare dispus să urmeze această ultimă cale, subliniază Best, care solicită apoi măsuri capabile să întărească responsabilitatea actorilor instituționali la toate nivelurile. Statele și băncile trebuie să poată eșua. Acesta este motivul pentru care Bundesbank salută un mecanism unic de restructurare a instituțiilor bancare, așa cum a propus comisarul pentru piața internă, Michel Barnier.
Executivul federal pare să fie mai scepticnerăbdători să-și apere băncile. „Executivul își ia timpul și își propune să modifice tratatele…”, spune Best viclean. Apoi se descheie puțin: „Pe malurile noastre nu pot spune decât că am făcut greșeli în trecut. Controalele nu au fost adecvate. Acest lucru trebuie recunoscut atât de BaFin (Consob german, n.red.), cât și de noi”.
Pe scurt, pentru bancherii centrali germani este necesar să se continue pe calea integrării financiare. Uniunea bancară trebuie realizată cât mai curând posibil. Chiar și pe celebrul program de achiziții de obligațiuni de stat lansat în septembrie anul trecut de Mario Draghi, Best se arată deschis și dispus să negocieze: „Să fim clari. Dacă OMT ar fi într-adevăr ca cel descris de profesorul Schorkopf în documentul său de apărare pentru BCE în fața Curții Constituționale Federale, nu am avea nicio problemă să-l susținem. Dar – continuă el – puterea anunțului OMT se bazează tocmai pe flexibilitatea sa extremă și pe contururile sale incerte și nu pe mizele pe care Schorkopf s-a străduit să le identifice. Consiliul guvernatorilor BCE s-ar putea trezi într-o dimineață și s-ar putea extinde la obligațiuni pe cinci ani sau ar putea elimina condiționalitatea. Pericolul este acolo.”
Întrebat dacă într-o perioadă ca aceasta nu ar fi mai bine să ai un german ca președinte al Eurotower, Best a dat deoparte: „Axel Weber a fost un om al cancelarului. Dacă nu și-ar fi dat demisia, Cancelarului i-ar fi fost ușor să o impună. Dar Weber însuși a fost cel care nu a vrut. Pe de o parte, de fapt, primise deja oferte în sectorul privat (între timp a devenit CEO al UBS, ed), pe de altă parte nu suporta ideea de a trebui să fie președinte în minoritate. ”. Pe scurt, este mai bine să rămâi în spate și să lupți ca un străin, dar fără să te resemnezi: „Weidmann nu va demisiona, am văzut că este inutil”.
