Atacant cu Giampaolo, în ciuda tuturor. Aceasta este cea mai importantă știre care reiese din noaptea de San Siro, unde a Milano la minime istorice iese umilit de Fiorentina. De altfel, finala de 1-3 face ideea doar până la un anumit punct: mai explicative, în acest sens, sunt imaginile Curvei Sud care părăsesc stadionul după golul trei al Violei, semnat de un Ribery somptuos. Totuși, reducerea furiei doar la cel mai tare sector de suporteri ar fi greșită, în condițiile în care întreg stadionul a scufundat literalmente cu huiduieli performanța rossonerilor, cea mai proastă din tot campionatul.
De aceea, în lumina acestui fapt, știrea de pe copertă este confirmarea antrenorului, de parcă Maldini și Boban ar fi știut că, odată căzut, va fi inevitabil să-l urmărească în prăpastie. Până la urmă, ei au fost cei care i-au încredințat banca Milanului în locul lui Gattuso, în ciuda unui campionat care s-a încheiat la doar un punct în spatele locului trei, și au fost mereu cei care au gestionat piața, intrând (cheltuind peste 80 de milioane) și ieșire.
„Antrenorul a fost alegerea noastră, împărțită între conducerea tehnică și club și îl vom apăra mereu – poziția lui Maldini. – Este corect să-i acordăm timp, avem o echipă tânără și știam care ar putea fi problemele chiar dacă am crede că putem face mai bine. Patru înfrângeri în șase zile sunt multe și chiar și calitatea jocului nu este satisfăcătoare”. Pe scurt, morcov și stick, demonstrând un scenariu care este cu adevărat greu de gestionat.
Certitudinea este că sâmbăta viitoare cu Genoa, la Marassi, Giampaolo va fi în continuare la locul lui, în cazul unei noi înfrângeri, însă, grație pauzei, orice s-ar putea întâmpla. În toate acestea, este de asemenea corect să subliniem marea performanță a Fiorentinei, condusă de un Ribery în format Bayern (felicitari lui Commisso, Barone și Pradè pentru intuiție) și capabilă să provoace o înfrângere mult mai clară lui Milan decât ceea ce finala 1-3.
Până la urmă, dacă Donnarumma nu ar fi salvat penalty-ul lui Chiesa (70’), golurile ar fi fost cel puțin 4 și chiar și singurul rossoneri, până la urmă, s-a născut dintr-o piesă individuală a lui Leao total desprins de context, cu un San Siro deja golit și plin de ură (80’). Mai întâi fusese un monolog de violă, tot pentru că la începutul reprizei secunde, cu echipa lui Montella în avans meritat (14', penalty de la Pulgar), Musacchio însuşi scoase din afară pentru un fault pe de obicei evazivul Ribery (55'). ). De atunci, dacă se poate, dominația Fiorentinei devenise și mai clară, atestat de golurile lui Castrovilli (66’) și fenomenul francez (78’).
„În urmă cu trei zile echipa a avut un joc plin de personalitate, am întrezărit fulgerări de lucruri care îmi plac, dar acest joc s-a jucat prost individual, cu puțin simț al ordinii”, a oftat Giampaolo. – Îmi asum responsabilitățile de antrenor, dar continui convins de ideile mele, nu m-am gândit niciodată să dau demisia. Din păcate, se părea că echipa s-a trezit jucând la San Siro fără să se fi antrenat împreună, acesta este lucrul care mă dezamăgește. Fanii? Ei plătesc biletul, au toate motivele să fie supărați”.
Clasamentul plânge și transformă meciul lui Marassi într-o adevărată ciocnire de salvare: dacă rossoblu ar avea avantajul sâmbătă viitoare, de fapt, Milan s-ar găsi chiar în zona retrogradării...
Pe de altă parte, duminica de Napoli, a revenit la victorie după derapajul de la mijlocul săptămânii. Împotriva Brescia a fost nevoie de 3 puncte, pe seama unei detașări ulterioare, poate chiar definitive, de Inter și Juventus. Misiune îndeplinită, deși cu puține prea multe bătăi de cap, mărturisind că echipa lui Ancelotti, în ciuda unei piețe de calitate, nu a găsit încă rețeta potrivită.
Scorul de 2-1 de la San Paolo nu va rămâne în istorie pentru jocul jucat, dimpotrivă cel, paradoxal, a fost mai bun miercuri împotriva lui Cagliari. Ieri însă, în ciuda căldurii verii, azzurrii au reușit să profite la maximum de ocaziile pe care le-au avut, luând acasă tot postul și oferindu-și astfel încă câteva zile de liniște.
Abordarea, poate și grație palmei de miercuri, a fost bună și Napoli, deloc surprinzător, a deblocat impasul deja în minutul 13 cu Mertens, bun să finalizeze o mutare bună născută pe axa Fabian Ruiz-Callejon. Câteva minute și Manolas părea să fi găsit 2-0, dar Varul, pe bună dreptate, a anulat pentru o atingere cu brațul. Nu-i rău, pentru că grecul a compensat cu interes în refacere completă deviând în plasă o laterală a lui Maksimovic, pentru o dublă albastră care a avut tot aerul unei sentințe.
Dar vai să renunțăm la Brescia, capabilă să iasă cu curaj și hotărâre, precum și cu clasa unora dintre elementele sale. Tonali, de exemplu, este un jucător de categorie superioară, iar Balotelli, în ciuda tuturor suișurilor și coborâșurilor sale, nu are nevoie de prezentare. Just Super Mario a redeschis meciul cu o lovitură frumoasă de cap în minutul 67, restabilind astfel sentimentul cu Serie A care lipsea încă din zilele Milanului. Un gol care l-a revigorat pe Brescia și l-a făcut pe Napoli să sufere, forțat să reziste pentru a lua acasă cele 3 puncte.
„Ar fi trebuit să-l închidem mai devreme, dar în aceste meciuri, cu căldura, e normal să suferi – analiza lui Ancelotti. – În prima ne-am descurcat bine, în repriza secundă ne-am descurcat mai bine împotriva lui Cagliari dar sunt totuși mulțumit. Inter-Juve? Sunt mai îngrijorat pentru Genk și Torino...”.
Victorie importantă și pentru Roma, a zâmbit din nou după knock-out-ul cu Atalanta. Lecce avea nevoie de un răspuns și echipa lui Fonseca l-a dat, de altfel, fără a primi gol: o noutate absolută în ligă (se întâmplase deja în Europa) și cine știe că nu putea fi primul pas într-o soliditate regăsită. Cucerirea Via del Mare nu a fost ușoară și de fapt nu a fost: în prima parte a meciului a dominat echilibrul, echipa lui Liverani periculoasă la pauză de mai multe ori.
În repriza secundă, însă, iată o altă Roma, capabilă să-și impună cel mai înalt nivel tehnic și personalitatea potrivită. Marele protagonist Mkhitaryan, care mai întâi a ratat senzațional scorul de 1-0, apoi l-a propiciat servind o ciocolată pe capul lui Dzeko, căruia Gabriel i-ar fi putut opune mult mai bine (56’).
De atunci, giallorossii au dat dovadă de mare maturitate, reușind avantajul fără mari pericole, apropiindu-se chiar de a marca golul care ar fi pus capăt tuturor discuțiilor. Kolarov a avut cea mai mare ocazie dintr-un penalty dar Gabriel, de data aceasta, a răspuns cu brio, obligându-l pe sârb să greșească din penalty care lipsea din 2010. Nu-i rău, pentru că Roma a câștigat oricum, relansând atât moralul cât și în clasament. .
„Întotdeauna este important să câștigăm acest tip de meci – comentariul mulțumit al lui Fonseca. – Cred că am făcut o performanță bună, controlând mereu meciul și creând multe ocazii de gol, am fi putut înscrie 5 sau 6. Mă bucur atunci că nu am primit niciun gol, ajungem la echilibrul I' cer echipei pentru”.
