Adevărata știre, din punct de vedere geo-economic, este că China Corporation cu fondurile sale suverane, și nu mai cu câțiva antreprenori bogați, pariază puternic pe fotbal, punând mâna pe sângele albastru al fotbalului internațional, Milan, unul dintre cele mai de succes cluburi din lume și cu o urmărire extraordinară de fani la toate latitudinile, în ciuda ultimilor ani de slabătate. Este dificil de prezis evoluțiile, dar de la aderarea la OMC, oriunde au ajuns chinezii, nimic nu a mai fost la fel.
Din punctul de vedere al suporterilor Milanezi, ce se poate schimba? Va fi într-adevăr rândul bun? Operațiunea deschide mari oportunități, dar aduce cu ea câteva capcane. V-om vedea. Schimbarea proprietarului pune capăt unei pantomime care se prelungește de prea mult timp. Berlusconi și-a pierdut acum luciditatea, nu numai în fotbal, iar urmele legendarului său nas s-au pierdut: când a inventat Sacchi și Capellos, acum ies Inzaghi și Brocchi din pălărie. Apoi mai este faptul că pentru a sta la G8 pe fotbal sunt necesare mult mai multe cifre decât cele pe care președintele le poate sau vrea să le pună în practică.
Dar nici asta nu este în întregime adevărat. Anul trecut, Cav. sau fostul Cav. și-a pus portofelul în mână, încredințând 80 de milioane lui Galliani care i-a risipit cumpărând jucători din rândul doi sau trei, datorită cărora echipa a ajuns în spatele lui Sassuolo. Semn că societatea este într-un mod prost: dintr-un muzeu al ororilor povestea depozitarului marocan, fratele uneia dintre soțiile lui Galliani, prins furând tricouri. În aceste cazuri, dacă nu ai chef de curățare, este mai bine să treci de lins. Ca să nu mai vorbim de copiii din primul pat, Marina și Piersilvio, nevăzuți niciodată pe stadion dar mereu acolo cu degetul ridicat spunând: destul cu Milanul ăsta, costă prea mult, nu ne putem permite.
Acum, net de suma încasată de chinezi, Berlusconi părăsește scena după 30 de ani cu o linie roșie de 500 de milioane nedepistată. Vi se pare prea mult pentru o campanie de promovare care l-a făcut pe Berlusconi cel mai faimos italian din lume de la Mussolini? Întrebați Coca-Cola sau vreun alt cheltuitor în publicitate. Între timp vom vedea ce vor putea face micuții Marchionnes ai casei Berlusconi, eliberați în sfârșit de balastul de la Milano. Dacă ziua bună începe dimineața, puneți-vă centurile de siguranță. Deci, cum să spun, recunoștința este zero. Regretul rămâne, asta e sigur, dar să sperăm că nu prea mult.
Atenție la chinezi. Cei care i-au văzut în acțiune, ca și scriitorul, știu că sunt foarte atenți la rentabilitatea capitalului investit și la respectarea regulilor de bun management. Pe scurt, nimic de-a face cu plutocrații arabi sau ruși care caută vizibilitate personală pentru a juca la alte mese. Riscul ca aceștia să aibă brațul scurt există: la urma urmei, a te angaja la o investiție de 350 de milioane în trei ani, având în vedere actuala echipă melancolică, înseamnă plasarea Milanului la rangul de putere medie europeană. Mai bine decât prezentul, departe de trecut. Un test semnificativ va fi angajamentul față de noul stadion, acum esențial pentru un club de nivel înalt (cu condiția să nu-l construiască la Beijing).
Sau ar putea scăpa rapid, având în vedere imposibilitatea din fotbalul italian de a combina bilanţurile şi rezultatele sportive. Dar pare o posibilitate îndepărtată: aici vorbim despre fondurile suverane ale președintelui Xi Jinping, nu ale domnului Thohir. Și în orice caz, atenția la contul de profit și pierdere nu este deloc un lucru rău, orice fan ar trebui să știe că fără sustenabilitatea economică, mai devreme sau mai târziu, chiar și sustenabilitatea sportivă va dispărea. Americanii au un mod eficient de a spune: „Cât de adânci sunt buzunarele tale?”. Când buzunarele adânci ale lui Berlusconi și Moratti au fost golite, a venit rândul lor să se retragă.
Este probabil, ca să nu spun sigur, că chinezii se vor baza pe enorma capacitate de absorbție a pieței chineze, în ceea ce privește merchandising-ul și sponsorizarea, pentru a-și depăși existența. Din acest punct de vedere, punctul de plecare este bun: Milan, al șaptelea în clasamentul sportiv, rămâne pe locul doi la cifra de afaceri din activități comerciale în spatele lui Juventus. O depășire recentă, efect al performanței diferite a celor două echipe, după o supremație care a durat aproape toată epoca Berlusconi. Pe scurt, sunt bazele pe care să construim.
Printre condițiile pentru ca lucrurile să meargă bine, se numără că fanii își fac vocea auzită. Se spune că un club de fotbal aparține fanilor săi. În termeni strict legali, acest lucru nu are sens. De fapt este. Dintr-un motiv mai profund decât capitalul de marcă sau alte prostii de marketing. De inteles: imi cumpar camasi Lacoste pentru ca atasez brandului anumite calitati, dar pe prima care se rupe sau se estompeaza o schimb fara probleme. Ați văzut vreodată pe cineva schimbând echipe din cauza rezultatelor dezamăgitoare într-un sezon? Când vreodată, cel mult cineva nu-și reînnoiește abonamentul la stadion.
Ce vreau să spun, din nou pentru a folosi limbajul guru-urilor de marketing, este că în niciun sector de produse, presupunând că fotbalul este o marfă, există un grad atât de mare de loialitate ca în fotbal. Fără această loialitate, valoarea unei companii este cea a trofeului și stop room. Acum, ani de succes în întreaga lume au coborât oarecum garda fanilor rossoneri, care abia de curând au început să-și ridice vocea în fața aclamatei incapacități a lui Galliani. Demonstrația din fața vilei Arcore s-a soldat și cu o reuniune. Susținătorii de lungă durată ai Milanului își pot aminti că la începutul anilor XNUMX, președintele de atunci al Milanului, Albino Buticchi, a emis ipoteza vânzării lui Gianni Rivera.
A doua zi dimineață, când ieșea din casă, s-a grăbit să se arunce în spatele a două pubele pentru a scăpa de împușcăturile a doi hoolingani rossoneri care au scăpat apoi cu o mopedă. Fără nostalgie pentru acei ani, desigur. Dar, pe scurt, am putea lua un exemplu de la „verii” interisti a caror istorie zbuciumata i-a facut mult mai combativi. De exemplu, cu ocazia schimbului de escrocherie cu Juve dintre Vucinic și Guarin, aceștia nu numai că au reușit să arunce în aer operațiunea, ci și să-l dea afară pe managerul responsabil de nerazzurri.
Episodul are o actualitate proprie: este acel Fassone, cu un background Juventus și apoi demis de la Inter, care se pregătește să devină director general al Milanului chinez. Să recunoaștem: nu este un început interesant. Pentru a remedia acest lucru, el trebuie să fie susținut imediat de un director sportiv competent și adevăratul AC Milan. Alternativele – Maldini in primis, dar și Boban sau Costacurta – nu lipsesc. Dar marele popor rossoneri, autor al celei mai mari migrații din motive sportive din istoria fotbalului (120 de suporteri la Nou Camp, mai 1989), va trebui să țină ochii deschiși.
