Dacă în urmă cu douăzeci de ani Alessandro Profumo, pe atunci CEO al Unicredit, ar fi vândut pe piață participația deținută la Mediobanca lui Enrico Cuccia, nimeni nu ar fi fost scutit de acuzația de lese-majeste și ar fi apărut o dramă națională. Dar astăzi Mediobanca, din ce în ce mai puțină bancă de investiții și din ce în ce mai multă bancă de credit de consum și de gestionare a activelor, nu mai este ceea ce a fost. Au trecut de mult vremurile în care instituția milaneză era casa de compensare a capitalismului italian și răscrucea întregului sistem financiar.
Astăzi vânzarea pe piață a unei acțiuni importante la Mediobanca, precum cea de 8,4% pe care Unicredit l-a vândut cu un blitz rapid în urmă cu două zile, este un șoc teluric nu fără efecte sistemice indirecte, dar nu este cutremurul care ar fi fost acum douăzeci de ani. Mediobanca devine mai contestabilă, dar a încetat de mult să mai fie un atu strategic a sistemului. Ceea ce contează, însă, este soarta participația sa de 13,4% la Generali, ceea ce îl face în continuare primul acționar al companiei de asigurări: este strategic, pentru că Generali nu este doar o bucată din istoria Italiei, ci un grup care are în burtă o mare parte din datoria publică naţională și o materie primă foarte fină precum economii italiene.
După ce a promis în zadar că-și va reduce cota în Leu, Mediobanca rămâne primul acționar al companiei din Triestedar sa faci ce? Va depinde de cine vor fi acționarii de control ai Piazzetta Cuccia și va depinde foarte mult Leonardo DelVecchio, ceea ce este deja acum primul acţionar al Mediobanca e printre cele mai influente din Generali. Aici nu revine Statului să intervină în apărarea identității italiene a Leone, ci acționarilor săi, în speranța că aceștia vor fi mai prevăzători decât au fost în ultimii ani, când nu au acordat conducerea Compania din Trieste o majorare de capital care i-ar fi permis să se dezvolte și să se apere mai bine împotriva eventualelor atacuri din partea altor grupuri internaționale de asigurări. Acum se pare că însuși Del Vecchio emite ipoteza unei recapitalizări a lui Generali și este de sperat că o operațiune extraordinară care va întări bunurile Leului va avea loc înainte de a fi prea târziu, pentru că aici natura italiană a grupului de asigurări merită apărată.
Dar, pe lângă viitorul Generali, în aceste ore este în joc soarta unui alt atu strategic pentru Italia, precum Ilva din Taranto, cea mai mare fabrică de oțel din Europa, care are peste 10 de angajați (20 cu industrii conexe) și doar valorează 1,4% din PIB. Aici conducerea este deja străină, fiind – cel puțin deocamdată – în mâinile grupului franco-indian de ArcelorMittal, care, confruntat cu dificultățile economice ale oțelului, cu o justiție justicialistă din Apulia și cu incertitudinile de reglementare determinate de iresponsabilitatea unui Guvern balastat de Cinci Stele (care mai înainte garanta scutul penal, apoi îl ia și apoi reconsideră), amenință că va returna cheile fabricii statului italian dacă nu sunt recunoscute cel puțin 5 de concedieri.
Ilva din Taranto este o moștenire nu numai a orașului și a regiunii Apulie, ci și a Italiei, datorită capacității sale de a furnizarea întregului sistem național de producție cu oțel, dar a ajuns pe marginea prăpastiei pentru că se joacă periculos cu focul. ArcelorMittal are defecte foarte grave, dar deversările prim-ministrului Conte, ale celor cinci stele și mai ales ale lui Luigi Di Maio pe scutul penal - prea timid opus de Partidul Democrat - sunt de neiertat, pentru că au loc pe pielea muncitorilor. și pentru că au oferit iresponsabilității companiei un alibi incredibil.
Exact de aici trebuie să începem din nou. In primul rand este necesara refacerea scutului penal si apoi este nevoie o negocieredurează atât timp cât este necesar pentru a determina ArcelorMittal să respecte contractele, fără a pune în aplicare scurtături iluzorii precum naționalizarea sau intervenția CDP în Ilva. Demagogia a făcut deja prea mult rău în această poveste și nu în acest fel se poate salva oțelăria din Taranto și se poate recupera credibilitatea pierdută în fața lumii întregi.
Va fi în sfârșit posibil să găsim cheia problemei și să evitați prăbușirea industriei siderurgice italiene? Este greu de făcut previziuni dar nu există nicio îndoială că o mare parte din viitorul țării este într-adevăr în joc pe Ilva ca și pe Generali, două bijuterii italiene de apărat cu gelozie. Deși mulți încă nu și-au dat seama.
