Silicon Valley aterizează în Veneto. Mai exact, în Cison di Valmarino, în provincia Treviso, unde Ambrosetti a născut în splendidul decor al castelului Castelbrando prima ediție a Forumului Tehnologic, o întâlnire dedicată inovației și „transferului tehnologic”, la care au participat numeroși antreprenori și companii din Nord-Est.
Nord-Estul – după cum se știe – este în frunte în ceea ce privește productivitatea, dar încă în urmă – ca și restul țării – în ceea ce privește inovația. De aceea, în cetatea fostă deținută de familia Brandolini și în 1997 preluată și renovată de Massimo Colomban, fost patron și fondator Permasteelisa (prezent la eveniment cu actualul CEO Nicola Greco), a fost invitat și el. Lee Burton, profesor de afaceri europene și inovare la Universitatea Stanford.
Silicon Valley este un loc strategic pentru Europa: este locul în care întreaga lume învață mai întâi noi abordări ale inovației”, spune Burton la începutul discursului său. Într-adevăr, SiliconValley concentrează 40% din investițiile americane în capital de risc, angajând un milion și 300 de mii de oameni în sectoare precum energie, media, dispozitive medicale și biotehnologie.
Cum poate nord-estul, Italia, Europa să copieze acest model? Burton sugerează în discursul său un instrument complet nou, tocmai aprobat (în urmă cu o lună) de administrația Obama cu o lege care se află în curs de dezvoltare de doi ani și care reglementează așa-numita crowdfunding. Adică căutarea de fonduri de la investitori pentru companii startup și în general pentru noi proiecte legate de cercetare și inovare.
Modelele propuse de profesorul de la Stanford sunt două: cel clasic, prin colectarea de capitaluri proprii, și cel complet nou constând în finanțarea nu prin cumpărarea de acțiuni în companie, ci prin achiziționarea în avans a produsului care urmează să fie creat. Este produsul de crowdfunding: totul direct prin internet, cu o formulă agilă, rapidă, accesibilă tuturor; „și tocmai din acest motiv – explică Burton – la un risc mare de fraudă, motiv pentru care guvernul SUA a reglementat rapid activitatea, stabilind niște limite precum plafonul de un milion de dolari la încasări pentru portaluri”.
Principalul portal de crowdfunding este kickstarter.com din SUA, o platformă de finanțare pentru proiecte creative, care tocmai dă „kick-off”-ului mai multor firme tinere care lansează produse tehnologice. Mergând la domiciliul site-ului, observi simplitatea instrumentului: kickstarter oferă o serie de produse de la companii din întreaga lume, care primesc abonamente și oferte în timp real. Acestea variază de la simple proiecte artistice până la adevărate inovații tehnologice, precum cea a Pebble, o companie de design din Palo Alto (Silicon Valley, încă o dată), care pentru ceasul său e-paper pentru iPhone și Android a strâns deja 67 de mii de susținători și frumusețea de 10.172.556 de dolari, incepand de la oferta minima de 1 euro.
Portaluri de acest fel încep deja să apară în Europa (și ar trebui, de asemenea, reglementate corespunzător): de la finlandezul growvc.com, la britanic seedsrs.com și portughezul ppl.com.pt. Este Italia? Încă înapoi. Chiar și nord-estul bogat. Dar, potrivit profesorului Burton, problema începe în amonte, „din universități, care nu investesc suficient în cercetare și inovare și sunt linia de jos a Europei”. Rolul universităților și centrelor de cercetare este de fapt fundamental și nu doar o spune Burton: este unul dintre subiectele cele mai recurente în discursurile diferiților vorbitori prezenți la Forumul Ambrosetti, printre care diverși reprezentanți ai lumii academice și științifice.
A Stanford de exemplu, universitatea la care predă vorbitorul american, studenții au mai puțin de 16 mii și totuși bugetul ajunge la 4,1 miliarde de dolari, dintre care 1,4 sunt destinate cercetării și inovării. Politecnico di Torino, pe de altă parte, are aproape dublu numărul de studenți (28), dar bugetul dedicat este de doar 62 de milioane de euro.
Cum explici? Să fie oare vina democratizării excesive a universităților italiene și europene? „Accesul cu costuri reduse – explică Burton – a stat la baza formării societății occidentale. Poate că cei 60 de dolari necesari pentru înscrierea la Stanford sunt prea mult, dar excelența trebuie finanțată, păstrând-o în același timp accesibilă celor mai mulți.. Chiar și în căutarea unor soluții diferite. În SUA, de exemplu, este foarte frecvent să se acorde împrumuturi studenților, în Italia și în Europa, în schimb, nu se vede nimic asemănător”. Mai ales în Italia, s-ar putea spune, având în vedere că universitățile din Tallinn și Riga (Estonia și Letonia) au 14 și respectiv 17 de studenți și alocă 95 și 264 de milioane pentru cercetare, mult mai mult decât Torino, liderul italian.
Starea de rău în întregime italiană se extinde apoi asupra altor date. Conform celor furnizate de ProTon Europe, de exemplu, procentul de invenții care provin de la universități este de doar 9% în Italia, mai rău decât Spania cu 15% și cu mult în urma liderilor europeni, Danemarca (22,8%) și Marea Britanie (22,6%), unde aproape o invenție din patru provine de pe băncile de pregătire excelentă.
Iar reflecția vine inevitabil asupra impactului pe care cercetarea limitată îl are asupra structurii corporative. Potrivit datelor Eurostat, Italia este doar a 19-a țară din Europa în ceea ce privește rata de colaborare între universități și companii: doar 22% la cei cu peste 250 de angajati, 8% la cei cu 50-249 de angajati, 4% la cei cu 10-49 de angajati. În acest clasament, comandat de Finlanda (și în general de țările scandinave) cu 70% din companiile cu peste 250 de angajați care cooperează cu cercetarea universitară, ne descurcăm doar mai bine decât Grecia: Spania, Ungaria, Irlanda și Portugalia se descurcă mai bine decât noi. .
