Odată cu conversia Decretului 237/2016 au fost introduse pentru prima dată în țara noastră prevederi legislative privind educația financiară, de asigurări și de asigurări sociale.
Aceasta confirmă valoarea sa strategică ridicată, în vederea promovării conceptului de cetățenie economică, bazat pe responsabilitatea alegerilor individuale, prin îmbunătățirea înțelegerii produselor financiare pentru identificarea riscurilor și oportunităților, aliniându-se la cele mai bune practici internaționale.
În opinia noastră, necesitatea unor competențe mai mari nu se termină cu cunoașterea instrumentelor financiare individuale, ci se extinde la cunoștințele, cel puțin de bază, asupra stării de sănătate a băncilor cu care sunt ținute relații financiare și asupra modalităților de protecție a creanțelor. economisitorii, prin fondurile de garantare a depozitelor, în caz de instabilitate bancară.
Următoarele reflecții sunt centrate pe schimbările intervenite recent în funcționarea acestor fonduri, conform Directivei comunitare privind sistemele de garantare a depozitelor, transpusă în legislația noastră în anul 2016, și comentează pe scurt situațiile financiare, tocmai aprobate de adunările respective. . Acesta este Fondul Interbancar pentru Protecția Deponenților (FITD) care asociază toate băncile, altele decât BCC și Fondul de Garantare a Depozitelor (FGD) de care aparțin aceste din urmă bănci.
Sunt consorții de drept privat, cu calitatea de membru obligatoriu, supuse controlului autorităților de supraveghere, cu sarcina de a rambursa deponenților individuali în termen de 7 zile până la maximum 100.000 euro, la momentul începerii lichidării administrative obligatorii a unui banca insolvabila, inlocuind economisitorii in repartizarea activelor reziduale. Relațiile asigurate fac parte din așa-numitele obligații eligibile, adică recunoscute ca demne de protecție (în esență depozite și conturi curente).
Cele două fonduri de garantare pot fi solicitate să intervină și în afara cazului de rambursare imediată a depozitelor, pentru a garanta continuitatea funcțiilor corporative, pentru a proteja în general fondurile și activele clienților băncii în faliment și pentru a minimiza utilizarea numerarului public, dar sub condiții foarte specifice, precum dezechilibre financiare și active grave ale băncii, ineficacitatea altor măsuri, interesul public.
Condiția pentru a proceda ca alternativă la rambursarea depozitelor este în orice caz respectarea principiului costului cel mai mic.
Cert este că din 2016 ambele Fonduri au suspendat intervențiile de sprijinire a băncilor aflate în criză, pentru a nu întâlni excepțiile autorităților europene în materie de ajutor de stat și/sau presupusa eludare a regulilor bail-in. În prezent, astfel de intervenții sunt posibile doar prin fonduri voluntare.
O altă modificare relevantă, subliniată în ambele situații financiare, este aceea că mijloacele financiare de care dispun Fondurile din acest an trebuie să fie prestabilite, adică avansate de băncile participante și încredințate conducerii Fondurilor înseși. În aceasta, se modifică substanțial mecanismul „de gardă”, care impunea membrilor să plătească fondurile necesare, la apariția unei crize.
Valoarea acestor contribuții este stabilită la 0,8% din totalul activelor protejate, adică depozite și solduri de cont curent până la 100.000 EUR per deponent.
Sistemul va deveni treptat pe deplin operațional, pentru a atinge ținta în 2024, dar, pentru a face o idee despre valorile puse în joc, de astăzi este vorba de 4,5 miliarde pentru FITD (față de 552 miliarde). de depozite protejate pentru cele 193 de bănci membre) și 700 milioane pentru FGD al sistemului cooperativ, față de 85 miliarde de depozite protejate, pentru 330 de bănci.
Sunt cifre respectabile și începem anul acesta cu gestionarea a peste 400 de milioane, care s-au scurs deja în cuferele celor două fonduri.
Pe de o parte, costurile mai mari pentru bănci sunt evidente, pe de altă parte, responsabilitățile celor care sunt chemați să administreze aceste resurse vizibile cu grijă și prudență, pentru a fi puse la dispoziție, dacă este necesar.
Contribuțiile pe care fiecare bancă va trebui să le plătească în fiecare an la Fondul său vor fi proporționale cu mărimea și riscul, întrucât conceptul de fond de garantare a depozitelor bancare este asimilat oricărui mecanism de asigurare a prime-maximum-rezervă. Cu aceleași volume de depozite de protejat, băncile mai riscante vor trebui, așadar, să contribuie mai mult decât cele mai puțin riscante, pentru a descuraja comportamentul de hazard moral. Calculele privind riscul individual sunt în curs de finalizare, conform modelelor statistico-matematice aprobate de Banca Italiei, cu diferențe, între cele două configurații, în ponderile care trebuie atribuite principalelor tipuri de risc.
Prin abordarea bazată pe risc, Fondurile vor fi chemate să efectueze o acțiune disciplinară fundamentală față de băncile din consorțiu, pentru a minimiza probabilitatea de a fi nevoiți să procedeze la rambursarea depozitelor protejate. Acționarea în funcție de prevenirea crizelor devine așadar o instanță strategică, și în considerarea multiplelor patologii. La tradiționala dihotomie între bănci performante și neperformante, astăzi avem bănci în comisionare, bănci în stres, bănci în rezoluție, bănci care urmează să fie valorificate ca măsură de precauție, bănci în lichidare administrativă obligatorie și, evident, bănci performante, deși ordonate conform la diferite clase de risc.
Câteva considerații trebuie făcute și asupra dualității sistemului italian: FITD reprezintă aproximativ 85% din total, FGD restul de 15%.Primele încasate de acesta din urmă sunt relativ mai mari, dacă se consideră că procentul depozitelor protejate. (și a fondurilor controlate) corespunde unei cote de piață din totalul depozitelor colectate de BC care nu depășește 8%. Aceasta depinde de ponderea mai mare a depozitelor mai mici de 100.000 de euro, în concordanță cu vocația băncilor cooperatiste de credit de a opera cu subiecți (gospodării consumatori și producători, întreprinderi mici) cu resurse financiare mai mici în medie.
Structurile bilanţului celor două Fonduri la 31 prezintă unele diferenţe importante. În timp ce activele FITD sunt reprezentate aproape în totalitate de numerar sau active imediat lichide, majoritatea activelor Fondului Cooperativ de Garantare a Creditelor constau în creanțe de la membrii consorțiului, în principal legate de credite neperformante și creanțe de la autoritățile fiscale cumpărate de bănci în faliment.
Acest lucru se datorează atitudinii FGD de a favoriza susținerea intermediarilor aflați în criză, după care, în cei douăzeci de ani de existență, doar prima intervenție a constat în rambursarea depozitelor unei CCA aflate în lichidare obligatorie. FITD contabilizează pozițiile reziduale aferente situațiilor de lichidare în care a intervenit, rambursând depozite, nu fără a menționa cele 800 de miliarde de lire absorbite de prima criză, la momentul declanșării acesteia (1987).
Performanța celor două Fonduri va depinde de capacitatea de a gestiona profiluri precum:
a) pentru BCC, recuperarea creditelor achiziționate de băncile care au intrat în decoct până la intrarea în vigoare a noii legislații europene privind cauțiunea;
b) gestionarea economică a resurselor financiare strânse pentru protejarea zăcămintelor de protejat. FITD a stipulat un mandat de management cu Banca Italiei, cu limite în ceea ce privește riscurile de contrapartidă, concentrare, lichiditate și rata ratei. FGD va trebui să abordeze tema investițiilor financiare cât mai curând posibil;
c) reducerea riscului de nerambursare al BCC-urilor asociate FDG, care va fi realizată odată cu lansarea schemei de grup bancar cooperativ și introducerea contractului de coeziune;
d) acțiunea fondurilor secundare pentru sprijinirea celor mai slabi subiecți, raționalizarea utilizării resurselor pentru cele trei fonduri (instituționale, obligațiuni și temporare) aparținând creditului cooperativ. FITD a creat un Fond de Solidaritate gestionat în limita bugetului său pentru compensarea deținătorilor de obligațiuni ai băncilor care au intrat în rezoluție.
Acestea fiind spuse, este util să facem câteva considerații asupra motivelor în favoarea unui singur fond de asigurare, având în vedere dualismul descris mai jos. Aceasta din urmă pare a fi oarecum contradictorie atât în numele libertății de alegere a băncilor individuale de a se alătura unuia sau altuia, cât și al avantajelor bazate pe legea numărului mare care reglementează fiecare mecanism de asigurare.
Scenariul avut în vedere la nivel european este introducerea, deși pe termen mediu/lung (2024), a unui sistem unic de garantare, de care ambele bugete țin seama în mod corespunzător. De altfel, denumirea de EDIS (European Deposit Insurance Scheme) se referă la crearea celui de-al treilea pilon al Uniunii Bancare, care din 2014 include Directiva privind redresarea și soluționarea băncilor în criză (înlocuirea procedurilor naționale de lichidare) și Regulamentul privind mecanismul unic de rezoluție.
Tranziția la această schemă va sancționa acoperirea integrală pe o bază mutualizată a depozitelor protejate la nivel european. Punctul de rezolvat este dacă Fondurile Naționale de Garantare își păstrează sau nu un rol, mai ales în ceea ce privește utilizarea fondurilor disponibile pentru intervenții alternative la rambursarea depozitelor.
În concluzie, dacă, așa cum a avertizat Einaudi în urmă cu un secol, după crizele bancare din prima perioadă postbelică, „economisitorul trebuie să studieze cu atenție, cu prudență și fără lăcomie, oportunitățile de angajare care se prezintă din când în când”, el trebuie să cunoască astăzi și ghid în noul cadru de reglementare european complex.
Ceea ce, departe de a rămâne o chestiune exclusivă a angajaților, va avea un impact din ce în ce mai concret asupra condițiilor sale financiare, așa cum sa întâmplat deja cu primele cazuri dureroase de bail-in, care au căzut complet neașteptat asupra economizorilor celor patru bănci care au intrat în rezoluție, și cu altele care ar putea apărea, având în vedere crizele bancare încă în desfășurare. Este deci bine să investești imediat în aceste noi cunoștințe, astfel încât, pe lângă evitarea efectelor unei neîncrederi larg răspândite, să nu fie nevoit să aleagă banca căreia să-și încredințeze economiile în funcție de aderarea la una sau la alta schemă națională. .a asigurării depozitelor.
Pe de altă parte, economisitorii trebuie să se întrebe și ce presupune coexistența atâtor fonduri. Pe lângă cele 6 (atât obligatorii, cât și voluntare) menționate mai sus, mai există și Fondul Atlas și cele 20 de miliarde puse la dispoziție de către Stat, toate în esență la linia de start și în alertă la bănuirea unei crize. În acel moment, nu este clar dacă cursa va termina primul sau ultimul, în funcție de specificul fiecăruia.
Această fragmentare, pe lângă faptul că este o sursă de confuzie, este mortală pentru că economisitorul riscă să plătească de mai multe ori pentru același caz. Un exemplu vă va ajuta să explicați mai bine acest lucru. Dacă cele două mari companii populare venețiene sunt salvate prin agregare și intervenție extraordinară a statului, un acționar care a pierdut deja totul va trebui să plătească încă o mie de euro în calitate de contribuabil, ceea ce reprezintă și costul suportat de fiecare familie italiană pentru a aduna laolaltă 20 de miliarde din Decretul Banca de economii. Iar dacă chiar are ghinion și a transferat ceea ce rămâne la una dintre băncile care vor rămâne membre ale Fondului Atlante, va trebui să-și asume și partea celor care au decis în schimb să acopere costurile salvarii, cerând să fie rambursați. . Acesta este motivul pentru care economistul/contribuabilul nostru ar plăti de trei ori sfidând principiul latin ne bis in idem și de aceea este esențial să cunoaștem mai exact cum stau lucrurile.
