Conceptul de faleză fiscală s-a născut în vara anului 2011, pentru a defini posibilele consecințe ale acordului la care au ajuns forțele politice americane cu privire la reducerea cheltuielilor publice, din care 50% la bugetul apărării, și anularea scutirilor fiscale pentru clasele mijlocii și bogate începând cu din ianuarie viitor. Toate la o valoare de aproximativ 500 de miliarde de dolari numai în 2013. Și chiar acum, la doar câteva săptămâni în 2013, problemadatoria publică americană pare cu atât mai presant. În 2012, raportul dintre datoria publică totală și PIB a depășit 104%, în timp ce deficitul mediu a fost de 9% din PIB.
Lo studio de Davide Borsani publicat deISPI prezintă dubla proiecție pe care Congressional Budget Office (CBO) a oferit-o asupra efectelor pe care impactul falezei fiscale le-ar putea avea asupra finanțelor publice și asupra economiei americane.
Il primul scenariu se așteaptă ca reducerile și majorările de taxe să intre în vigoare în ianuarie 2013. Astfel, deja anul viitor deficitul federal asupra PIB-ului ar scădea cu patru puncte procentuale. În același timp însă, economia s-ar confrunta cu a recesiune din cauza scăderii drastice a consumului și producției. Odată cu creșterea corespunzătoare a ratei șomajului, care ar crește de la actualul 8% la 9%. Creșterea progresivă a sarcinii fiscale la nivel federal, care este în prezent egală cu 15,7% din PIB, ar duce la o scădere treptată a deficitului, de la 2,4% în 2014 la 0,4% în 2018. În timp ce datoria federală netă ar scădea cu circa 20 de puncte procentuale pe o perioadă de 8 ani, atrăgând fluxuri de investiții productive capabile să conducă, în cele mai bune previziuni, un creştere economică de peste 4% pe an în perioada de trei ani 2014-2017. Și astfel creșterea bunurilor și serviciilor produse s-ar reflecta în scăderea progresivă a șomajului, de la 8,4% la 5,7%. Cu condiția însă ca reducerile de cheltuieli publice și scutirea de impozite să fie distribuite astfel încât să nu sufoce cererea internă a țării și productivitatea reprezentată de clasă de mijloc.
Il al doilea scenariu în schimb, se presupune că reducerile de cheltuieli publice sunt evitate prin extinderea reducerilor de impozite pe termen nelimitat și indexarea impozitelor pe venit la inflație. În acest context, se așteaptă o rată de creștere de aproximativ 1,7%, continuând statu-quo. Șomajul ar rămâne neschimbat la 8%, în timp ce deficitul federal ar scădea doar cu o cincime (100 de miliarde de dolari) din ceea ce a fost bugetat, alimentând în continuare datoria publică. În acest ritm, conform previziunilor, în anii dintre 2014 și 2022 datoria federală netă ar urma să atingă un nou vârf, în creștere cu aproximativ 17 puncte procentuale. Acest lucru ar duce la creșterea ratelor dobânzilor la obligațiunile de stat, provocând a reducerea substanțială a economiilor și investițiilor private.
Un datoria publică nesustenabilă, adică atunci când depășește un procent substanțial din PIB, provoacă o pierdere de atractivitate pentru investitorii (locali și străini) și distorsiuni puternice asupra procesului de acumulare, punând în pericol producția de bunuri și servicii. În în cazul în care rata dobânzii la obligaţiunile suverane depăşeşte sistematic rata de creştere economică, pe termen mediu-lung vor trebui să curgă tot mai mulți bani din buzunarele debitorilor (Statul și, prin urmare, cetățenii) către cele ale creditorilor. În acest fel, stabilitatea prețurilor, credibilitatea autorităților fiscale și monetare și solvabilitatea națională sunt subminate, în timp ce dificultățile în găsirea fondurilor necesare ar crește din ce în ce mai mult. La fel de la dinamica economică ar fi la cheremul fluctuațiilor ciclice și al speculațiilor cu privire la probabilitatea de neplată, fără a uita repercusiunile pe care acest scenariu le-ar putea avea nu numai pentru economia internă a SUA, ci și pentru ceea ce reprezintă pe termen mediu-lung pentru partenerii comerciali internaționali.
O lecție pentru toți cei care, în Italia, sunt convinși că eforturile de anul trecut de consolidare a finanțelor publice reprezintă principalul obstacol în calea creșterii și competitivității țării și nu repartizarea lor discutabilă între clasele sociale.
