Dacă doi președinți ai celor mai mari bănci italiene discută despre schimbările climatice planetare, punând pe masă nevoia primordială de a găsi resurse pentru atingerea obiectivelor conferințelor climatice, înseamnă cu adevărat că obiectivul este în pericol. Banii trebuie găsiți rapid, redeschiderea meselor și comparații pe mai multe niveluri. Fabrizio Saccomanni, președinte al Unicredit și Francesco Profumo, președinte al Compagniei San Paolo au mers la IAI (Institutul pentru Afaceri Internaționale) pentru a discuta despre transformările politice, economice și sociale aduse de schimbările climatice. Grupul de gândire roman a organizat o discuție cu Harvard Kennedy School pe probleme pe cât de complexe, pe atât de provocatoare. Cu ei și Lapo Pistelli, Director Relații Internaționale al Eni, cu sarcina de a explica, de a sensibiliza, actorii proceselor transversale care afectează viața oamenilor, relațiile geopolitice și, cu siguranță, nu în ultimul rând, piața mondială a energiei.
Finanțele italiene au acceptat provocarea schimbărilor climatice, dar există și conștientizarea faptului că instituțiile financiare trebuie să facă progrese rapide cu instrumente și proceduri adecvate. Este un fapt că multinaționalele au nevoie de bani pentru a sprijini transformarea proceselor de producție. Întârzierile care s-au acumulat ici și colo sunt toate atribuibile acestei matrice economice esențiale. În ultimii doi ani, Italia a susținut parțial provocările inovatoare, lăsând adevărata pondere a inovației în sarcina concurenței dintre companii. Proiectul Industry 4.0 al lui Carlo Calenda a contribuit cu reduceri și concesii. Nu este clar ce va face de fapt guvernul în exercițiu, care și-a expus multe intenții bune în comparație cu puținele resurse publice disponibile. În ceea ce privește energia și mediul, gradul de conștientizare a intervențiilor a crescut semnificativ, spune Saccomanni. Este pozitiv că G20 din 2015 a înființat un grup de lucru specific cu sarcina de a defini un cadru de reguli comune. Dar suntem pe drum. Ce te reține cu adevărat? Schimbările în structura politică a UE, orientările politice ale statelor, Brexit-ul, taxa pe carbon eșuată parțial. O serie de factori, pe scurt, care în opinia lui Francesco Profumo afectează bilanţul şi puterea Uniunii. Spre decarbonizarea industrială, taxa pe combustibilii fosili la început urma să strângă între 70 și 100 de miliarde pe an. Un bun punct de plecare, diluat conform Profumo, odată ce legea a ajuns în documentul final al Comisiei care stabilea taxa la doar 10 miliarde.
Totuși, accesul la energie va trebui să fie garantat pentru mulți ani și nu este nevoie să vă bateți pieptul doar pentru surse regenerabile. UE și-a revizuit recent orientările climatice, dar potrivit lui Lapo Pistelli, 65% din cota de C02 care poate fi emisă în atmosferă a fost deja consumată înainte de scăderea pragului de risc de 2°C. Nu ne descurcăm deloc bine. O critică întemeiată în acest moment este îndreptată către toți cei care discută exclusiv surse regenerabile. Tranziția energetică este încă lungă și, pe parcurs, combustibilii fosili vor rămâne o parte foarte mare din plăcinta energetică mondială. Gazele, investițiile în rafinare, politicile SUA conduse de Trump sunt paradigma în care trebuie neapărat să lucrăm. Și mai presus de toate să înțelegem că energiile tradiționale nu au dispărut și nici nu vor dispărea, cel puțin în următorii 30-50 de ani. Companiile de petrol și gaze fac afacerile mai sustenabile. Eni însăși (directorul general Claudio Descalzi și-a amintit recent acest lucru) încearcă să aducă la zero toate emisiile legate de rafinarea țițeiului. Atenție că riscăm jocul gâștei, toată Europa se poate întoarce la punctul de plecare, adică la obiectivele conferințelor climatice ale ONU. Pentru a nu fi nevoit să repornești și să nu fii de acord cu toată lumea pe toate, cu un sistem energetic ideal, ca apostoli ai ecologismului, sunt necesare resurse și convingere larg răspândită. Guvernele trebuie să dea o mână de ajutor.
