Finaldi (Galeria Națională): „Ideea mea de muzeu”

Gabriele Maria Finaldi este italian de partea tatălui său, în timp ce mama lui este anglo-poloneză, Londra a fost locul lui de naștere în 1965 și lucrarea care îi face inima să tresară mai mult decât celelalte este Depozitia de pe cruce de Rogier van der Weyden, ulei pe panou conservat la Muzeul Prado din Madrid.

Finaldi s-a aflat ieri la Roma la Muzeele Vaticanului pentru a prezenta experiența Galeriei sale naționale la conferința internațională „Conservarea preventivă în muzeele mari”, managementul publicului larg, nevoia de întreținere, curățare și siguranță, care sunt principii fundamentale în Galeria Națională și valabilă pentru conservarea acesteia.

Încă mai există multă Italia la Londra, nu doar tu ca director al unuia dintre cele mai cunoscute muzee din lume, ci și expoziții din trecut precum Beyond Caravaggio sau Michelangelo and Sebastiano sau tocmai în aceste zile cea despre Mantegna și Bellini. Ți-ar plăcea să ai o experiență de lucru în Italia sau găzduiești capodopere italiene în muzeul tău un mod de a te simți mai aproape de ea? 

„Între timp, aș fi încântat să continui activitățile noastre italiene la Londra, deoarece colecțiile sunt atât de marcate de prezența culturală italiană. Găsim Italia în colecții, biblioteci și arhive. Prezența Italiei în colecțiile britanice și în special la Londra este foarte puternică. Există un mare entuziasm în public. Cu siguranță mi-ar plăcea să lucrez mai mult cu colegii italieni. O facem deja în ceea ce privește schimbul de lucrări, dar ar fi și mai frumos să punem împreună expoziții”.

Dacă ai fi în Italia, dacă ți s-ar fi încredințat o funcție publică, ce ai face pentru a aduce arta mai aproape de cetățeni și vizitatori? Reamintim că, prin tradiție, multe muzee britanice sunt gratuite, în timp ce în Italia controversa privind anularea primei duminici gratuite a lunii la muzeu este recentă. Din străinătate, ce părere aveți despre asta: metoda britanică ar fi aplicabilă peninsulei? Muzeele gratuite înjosesc cu adevărat arta?

„Intrarea gratuită nu este panaceul, dar într-un mediu în care există, este posibil să creezi un public care frecventează muzeul des și care devine, prin urmare, un public implicat cu muzeul și care creează o relație specială cu instituțiile muzeale care atunci când nu se formează doar vizitarea nivelului turistic. Italienii trăiesc cu artă în jurul lor și o fac foarte natural. Nu este atât modelul britanic care trebuie introdus în Italia, important este că muzeul pe lângă faptul că este o atracție turistică este vital pentru cetățeni. În Londra este o tradiție ca muzeele să fie libere, dar a devenit din ce în ce mai mult o alegere specifică: muzeul este public și aparține tuturor. În Marea Britanie, când spunem Național, ne referim la națiune, la popor, la cetățeni. Dacă muzeul este al nostru, îl putem vizita oricând dorim de câte ori vrem. Procedând astfel, relația dintre public și instituție rămâne strânsă. Bugetul National Gallery este de aproximativ 40 de milioane de lire sterline pe an, statul contribuind cu 24 de milioane de lire sterline".

Pentru că arta aparține poporului, îi formează identitatea națională, gratuitatea artei nu îi înjosește sensul, o face umană și o apropie de cetățeni. "Da. Vizitarea expozițiilor poate fi văzută ca mergând la cinema, oamenii merg destul de des la cinema. Ar fi de dorit ca oamenii să viziteze galeria de artă a orașului lor cu aceeași frecvență. Expozițiile se schimbă, filmele se schimbă. Colecțiile noastre sunt enorme, ar fi suficient să experimentăm cu mai multă consecvență extraordinara bogăție a artei. Aceasta se leagă și de o anumită pregătire, de angajamentul în mediul școlar, de deschiderea către curiozitatea față de artă”.

Influența rețelelor sociale și utilizarea noilor tehnologii au schimbat modul de a face și de a experimenta arta. S-au schimbat atât experiența expoziției, cât și publicul față de înainte? Internetul face cunoștințele despre lumea artei la îndemână, cum afectează acest lucru dorința vizitatorilor de a continua să călătorească?

Galeria Națională a fost una dintre primele instituții care a permis vizitatorilor să facă fotografii în timpul experienței lor muzeale. În primul rând pentru că societatea a cerut asta și galeria vrea să facă parte din societatea care a acordat atât de multă importanță comunicării. Pe de altă parte, modul în care comunicăm s-a schimbat radical și acest lucru ne poate ajuta să facem conținutul nostru mai accesibil. Există clar și alte conținuturi de luat în considerare: experiența în fața lucrării nu este aceeași cu a vedea imaginea online. Aproximează experiența reală, care în orice caz rămâne cea privilegiată. Desigur, nu este accesibil tuturor.

În opinia dumneavoastră, pentru economia muzeului, expozițiile permanente sunt cele care atrag vizitatori - mă gândesc la Mona Lisa care nu părăsește Luvru - sau credeți că este necesar să circule arta, să încurajeze împrumuturile între muzee, să creeze inovatoare expoziții și să fac arta utilizabilă universal? Vizitatorii călătoresc pentru a vedea muzeul sau urmăresc expoziția temporară?

Ambele lucruri, dar trebuie să trăiești în realitate. Aspectul eveniment al expoziției nu poate fi pretins că nu există, el există și este important. Pe lângă colecțiile pe care trebuie să încercăm mereu să le activăm pentru a menține interesul publicului, expoziția devine un moment de cercetare și atenție față de public și de apropiere de noi audiențe. Există o concurență foarte mare între instituții și chiar între orașe, iar asta complică totul, dar oferta culturală este acum atât de mare încât avem noroc. Organizarea expozițiilor creează momente de întâlnire între instituții și între țări, între experți din diverse locuri și sunt momente foarte importante de schimb.