Este cu adevărat adevărat că înțelepciunea, ca și inteligența, nu are vârstă. Franco Ferrarotti, 91 de ani duși cât de bine nu se putea, nu este singur părintele sociologiei în Italia și un intelectual de renume internațional, dar este o bucată de istorie vie care știe să citească evenimentele contemporane în lumina unei mari culturi și a unei pasiuni civile inepuizabile. În urmă cu doar câteva zile a publicat un nou pamflet („Vocația Mediteranei”, Solfanelli editore). Cuvintele și raționamentul lui sunt impresionant de actualitate: pătrunzătoare, înțepătoare, poate părtinitoare, dar întotdeauna directe și niciodată banale. Un exemplu în acest sens este interviul pe care l-a acordat FIRSTonline cu privire la alegerile politice din 4 martie viitoare.
Programe nerealiste și demagogice, promisiuni bătute de vânt, dezorientare și confuzie, scandaluri și delegitimarea oponenților: profesore Ferrarotti, este campania electorală actuală cea mai proastă văzută vreodată în Italia?
„Nu, absolut nu. Campania electorală care se desfășoară acum este cu siguranță mediocră, dar nu este nici pe departe comparabilă cu cea în întregime ideologică și doctrinară a anului 1948 în care creștinii-democrații, susținuți de împărțirea lumii în două blocuri, și-au impus stăpânirea aproape aproape. cincizeci de ani de societate, de politică, de economie, de cultura italiană, impunându-se drept partid-stat și excluzând pentru mult timp partidele muncitorești din Guvern și din cauza diviziunii de stânga între social-democrații din Saragat și PSI-ul lui Nenni care amintește foarte îndeaproape despărțirea dintre Bersani și D'Alema din Pd”.
Cu toate acestea, așa cum ați spus, această campanie este cu adevărat mediocră și dezamăgitoare.
„Da, acesta este cazul mediocrităţii grupurilor politice de conducere care nu sunt în măsură să indice alegeri clare şi, dacă este cazul, dificile pentru cetăţenii care sunt adesea împinşi către tendinţe neconcludente rebele şi populiste sau ajung să umfle armata abţinerii. Cu toate acestea, chiar și cu toate criticile care în diferite grade pot fi îndreptate către forțele politice, a merge la vot este un drept și, de asemenea, o datorie și sper ca până la urmă să înțeleagă și generațiile tinere, care sunt cele mai interesate de acest lucru. Viitorul Italiei”.
Directorul Corriere della Sera, Luciano Fontana, tocmai a publicat o carte, intitulată „O țară fără lider”, în care susține că unul dintre elementele care slăbește democrația noastră este criza conducerii: așa credeți și dumneavoastră?
„Nu, cred că dimpotrivă. Nu lipsesc liderii în Italia. Într-adevăr, sunt mult prea mulți lideri. Există însă un exces de personalism care este însoțit de o absență a ideilor inovatoare capabile să interpreteze corect societatea italiană de astăzi. Nu spun asta din deformare profesională, dar politicii de astăzi îi lipsește o abordare sociologică care să nu-ți spună ce alegeri să faci ci să te oblige să le clarifici, să le vezi costurile și să le analizezi efectele”.
Profesore, să trecem în revistă liderii de astăzi. Să începem cu centrul-dreapta: ce efect are să-l vezi pe Silvio Berlusconi înapoi pe creasta unui val? Ce părere aveți despre liderul Forza Italia și cel al Ligii, Matteo Salvini?
„Este trecutul care nu trece. Există un fir roșu bufon, dar cu aspecte tragice, care străbate istoria Italiei de la Manifestul Futuristilor al lui Marinetti din 1909 și până astăzi, până la Berlusconi și Beppe Grillo. Berlusconi a eșuat deja de trei ori la guvernare, de ce ar trebui să reușească de data aceasta? Poate câștiga alegerile, dar vânzarea de fum nu este suficientă pentru a guverna. Cât despre Salvini, mi se pare că nu întruchipează nici măcar impulsuri populiste, ci pre-politice, toate bazate pe emoții și temeri. Este un mare pas înapoi față de Liga lui Bossi care, în ciuda tuturor erorilor sale, și-a exprimat nevoia de autonomie care s-a rătăcit. Astăzi, însă, Liga lui Salvini operează o simplificare reducţionistă a problemelor contemporane, începând cu cele ale Europei, cu soluţii miraculoase care nu au nicio şansă de a fi realizate”.
Și ce părere aveți despre centrul-stânga și cei doi lideri ai săi – Matteo Renzi și Paolo Gentiloni?
„În ciuda tuturor greșelilor pe care le-a făcut centrul-stânga, în ochii mei Renzi și Gentiloni, atât de diferiți și totuși atât de convergenți, au meritul de a nu promite aventuri și de a fi făcut reformele și de a dori să le continue, plătind și costul. așa cum a avut loc cu nefericitul referendum privind reforma constituțională din 4 decembrie 2016. Sper că și după votul din 4 martie Renzi și Gentiloni vor continua să lucreze împreună pentru a susține o perspectivă modernă reformistă și pro-europeană”.
Apoi mai sunt Di Maio și cele cinci stele: ce părere aveți?
„Sunt moștenitorii unui comediant care s-a transformat într-un lider politic. Ne aflăm în commedia dell'arte care, după cum știm, nu a avut un complot, dar a fost încredințată actorului care a improvizat. Mi se pare că Cinque Stelle și Di Maio fac la fel, propunând soluții nerealiste și demagogice – precum venitul de bază – pentru probleme dramatice precum cea a șomajului în rândul tinerilor”.
Dincolo de controversele și cortinele de fum care învăluie această campanie electorală, nu credeți că adevărata cotitură a zilei de 4 martie este orientarea diferitelor aliniamente pe două puncte cruciale: Europa și reforme?
„Da, sunt de acord: Europa și reformele sunt adevărata cotitură a alegerilor din 4 martie. Pe de o parte sunt cei care se ascund în spatele unei închideri suverane imposibile , iar pe de altă parte cei care știu perfect că Italia nu poate avea alt loc decât în Europa și că din acest motiv se angajează să schimbe și să democratizeze Uniunea Europeană . Pe de o parte sunt cei care vor să anuleze reformele din ultimii ani și să joace dezamăgirea, iar pe de altă parte sunt cei care vor în schimb să continue calea reformelor pentru modernizarea țării pe impulsul unui nou reformism social care știe. cum să răspunzi nevoilor vechi și noilor veniți în comunitate în pași mici, dar cu idealuri mari. Pe 4 martie, va fi necesar să alegeți dacă să treacă sau să reformeze Italia. De aceea trebuie să mergem la vot și de aceea nu ezit să spun că eu personal voi vota Pd și că o voi face fără să mă țin de nas, dar cu deplină convingere”.
