Iată încă un motiv pentru a dedica jumătatea lunii august lecturii clasicelor sau romanelor istorice, unele dintre ele acum uitate sau demodate, precum cele prezentate pe coperta din spate a volumului La Cabala (ed.1932), unde vom găsiți sub titlul „SCRIITORII TOATEI LUMII” autori și titluri precum: Alfred Neuman - Diavolul; leu feuchtwanger - Suss, evreul; Claude Mickay - Înapoi la Harlem; Sinclair Lewis (Premiul Nobel) - babbit; Thomass mann (Premiul Nobel) - Muntele fermecat (2 volume); Alfred Neuman - Patriotul și Regele Hber; și multe altele.
"A fost. Nicio operă italiană din perioada clasică nu putea părăsi țara fără o taxă uriașă la export. Cum, deci, a reușit Madona lui Mantegna dintre Sf. Gheorghe și Sf. Elena să ajungă la Sala Alumnae a Colegiului Vassar fără să se poticnească în lege?
Fusese văzut ultima oară cu trei ani înainte în colecția sărmanei Prințese; și a rămas în registrul Ministrului Artelor Plastice, chiar și în anii următori, în ciuda tumultului făcut de Muzeele din Brooklyn, Cleveland și Detroit.
S-a schimbat mâna de șase ori, dar negustorii, înțelepții și experții au fost atât de atrași de problema dacă era adevărat că piciorul stâng al Sfintei Elena a fost retușat de Bellini (cum afirmă Vasari), încât nu le-a trecut niciodată prin cap să întrebe dacă fusese înregistrată la frontieră.
În cele din urmă a fost cumpărat de o văduvă bătrână și nobilă din Boston, cu o perucă de lavandă, care, mușcând-o, a lăsat-o (împreună cu trei Botticelli falși) la acel internat, luând-o pe care ortografia ei proastă ar fi trebuit să fie suficientă pentru a o scoate din asociația, cu excepția ca binefăcător.
Ministrul Artelor Plastice din Roma abia aflase despre donație și era disperat. Dacă aceasta ar fi fost publicată, poziția și reputația lui s-ar fi pierdut. Toată munca lui pentru țara lui (exemplar gratia: timp de douăzeci de ani s-a opus lucrărilor de săpătură de la Herculaneum; stricase fațadele a douăzeci de biserici somptuoase baroc în speranța de a găsi ferestre din secolul al XIV-lea etc. etc.) nu i-ar fi fost de nici un folos în fața furtunii jurnalismului roman. Toți italienii loiali suferă la vederea comorilor lor de artă aduse în America și așteaptă doar un pretext pentru a lichida un funcționar și, astfel, a le liniști onoarea. Ambasada era deja dornică să se împace. Nu era de așteptat ca Vassar să returneze tabloul sau să plătească taxa vamală. A doua zi editorialele ar fi descris o Americă barbară care fura fiii Italiei și s-ar fi făcut referiri la Cato, Aeneas, Michelangelo, Cavour și Sfântul Francisc.
Senatul roman ar fi meditat asupra tuturor problemelor delicate pe care America a încercat să o recomande conformității italiene”.
(text preluat integral din romanul „La Cabala” de Thornon Wilder - traducere de Laura Babini Alvaro pentru Edizioni Corbaccio (Milano) Ediția 1932 (preț ZECE LIRE).
