Această întâlnire își propune să rezolve împreună cu voi câtevași liniile directoare ale unui proiect reformist-liberal care, dacă ar fi întreprins, ar oferi țării posibilitatea de a recupera terenul pierdut și de a se alătura țărilor cu rate de creștere mai mari.
Punctul de plecare este cel al a „adevărul operațiunii”. Trebuie spus clar că chiar dacă înregistrăm un ritm de creștere
suficient de satisfăcător, suntem departe de a ne rezolva problemele. Dar nu trebuie să schimbăm cursul, ci mai degrabă să profităm de situația favorabilă atât pe plan intern, cât și pe plan internațional o consolidare structurală a sistemului nostru astfel încât să putem crește viteza de recuperare și să putem face față crizelor, dacă acestea apar.
După cum afirmă deja titlul Conferinței noastre, punctele de plecare pentru politicile de creștere reală sunt Europa și competitivitatea. După criza din ultimii ani, Europa ar putea fi pe cale să pornească pe o cale de redresare, adică o integrare capabilă să promoveze o creștere mai mare și ocuparea deplină a forței de muncă.
Italia nu se poate gândi în niciun fel să se detașeze de Europa. În primul rând din motive istorice și geografice, și în al doilea rând pentru nivelul de integrare a lanțului nostru de producție. Ideile celor care consideră că este mai convenabil să părăsim euro și, prin urmare, să concentrăm totul pe export, ar aduce beneficii puține și temporare, în timp ce dezavantajele ar fi cu siguranță enorme. Exporturile sunt importante, dar, prin ele însele, nu vor putea niciodată să conducă întreaga economie (cererea internă a jucat un rol decisiv și în acest an).
Mai presus de toate, susținătorii unei reveniri la moneda noastră națională și deci a unei devalorizări robuste nu consideră că în acest fel s-ar tăia abundent veniturile și averile cetățenilor. În afară de a avea mai mulți bani pentru asistența socială, ar fi mai multe sacrificii pentru toată lumea, și în special pentru bătrâni, pensionari și toți cei care au un venit fix și niște bani deoparte.
Dar să spunem că trebuie să rămânem în Europa pentru că ne este convenabil, ne deschide a doua problemă, și anume „cum” trebuie să stăm acolo și ce trebuie sa facem pentru a ne face auzite vocile la masa de relansare europeană. Și aici iese în evidență principala slăbiciune a țării noastre: datoria publică.
Greutatea datoriei noastre nu numai că zdrobește potențialul de creștere al economiei (banii cheltuiți pe dobândă sunt scăzuți din investiții și consum), dar, la nivel european, trezește o îngrijorare crescândă în rândul tuturor celorlalți parteneri. În ultima vreme, cel puțin două fronturi foarte critice s-au deschis pentru noi. Pe de o parte, a fost propusă ideea unor reguli pentru un default ordonat al statelor cu datorii mari, chiar înainte ca acestea să poată demonstra imposibilitatea rambursării acesteia. Pe de altă parte, dar lucrurile sunt legate, s-ar încerca să se impună plafoane pe pozițiile în obligațiunile de stat ale băncilor. Dar, așa cum a fost demonstrat de unii economiști italieni, aceste politici ar duce la rezultate diametral opuse celor vizate. Adică, ar crea mai multă instabilitate și un risc mai mare de criză.
Declarația lui Merkel și Sarkosy la Deauville cu privire la datoria Greciei demonstrează pe deplin acest lucru. În plus, există noul rregulile privind creditele neperformante ale băncilor care au provocat o mare alarmă pentru că riscă să comprime creditul chiar într-un moment în care băncile noastre ieșeau dintr-o criză lungă și creditele neperformante au fost reduse cu peste 20 de miliarde în doar șase luni.
Toate acestea ne spun că Europa nu este o cină de gală. Trebuie sa
stai acolo, dar trebuie să ai idei clare despre ce să propui. Nu este nevoie să-ți lovești pumnii pe masă. Trebuie să aducem propuneri și mai presus de toate să demonstrăm că avem credibilitate pentru a depăși temerile altor țări. În schimb, multe forțe politice par să creadă că criza a fost depășită și că acum este posibil să se revină la lărgirea sferei de acoperire a cheltuielilor publice prin ajustarea pensiilor și a asistenței medicale și, în același timp, reducerea impozitelor. Prea multe partide confundă promisiunile cu propunerile.
Promisiuni irealizabile și, dacă sunt implementate, contraproductive. Un drum virtuos și nu iluzoriu este cel indicat de prof Gianni Toniolo când a invitat diferitele forţe politice să stipuleze, înainte de alegeri, un pact care să le angajeze, în caz de victorie, la reducerea datoriei. O astfel de mișcare făcută de politicieni responsabili, chiar înainte de implementarea sa concretă, ar schimba pozitiv așteptările pieței și atitudinea Europei, astfel încât să ne putem bucura imediat de unele efecte pozitive asupra ratelor dobânzilor și a investițiilor.
Ma Există diferite moduri de a reduce datoria. Cheltuielile publice trebuie cu siguranță controlate prin încercarea de a ridica soldul primar fără a crește povara fiscală și, dacă este ceva, reechilibrarea acesteia între impozitele directe și indirecte. Dar ceea ce ar fi decisiv este să încercăm să creștem rata potențială de creștere. Și asta depinde de competitivitatea sistemului. În ultimele decenii am pierdut mult teren pentru că nu am reușit să ne adaptăm sistemul economic la noile nevoi ale economiei globale (de altfel, asta depinde de tehnologie și nu poate fi contracarat prin închiderea granițelor și revenirea la naționalism).
Trebuie să facem sistemul nostru juridic și administrativ mai prietenos față de cei care se angajează, să reformăm sistemul de justiție, să revizuim rețeaua de constrângeri ale AP, să reformăm în profunzime școlile și universitățile (așa cum sugerează OCDE), să ne modificăm orașele pentru a îmbunătăți calitatea vieții și eficiența producției. Schimbați bunăstarea pentru a o face potrivită pentru o societate și muncă mai mobilă și împingeți piața forței de muncă către negocieri între companii pentru a îmbunătăți productivitatea și a putea crește salariile.
Este vorba despre tinen set de schimbări pe care mulți le numesc „mici reforme” dar că poate nu sunt atât de mici. Nu voi intra în mai multe detalii, și pentru că toate sunt teme care cu siguranță vor fi explorate în continuare în celelalte intervenții.
Problema în care se dezbate politica este aceea de a găsi un consens pentru a face acele lucruri care ar trebui făcute. Și atunci preferăm să facem promisiuni, sau să ne gândim la copaci, așa cum face Berlusconi, din belșug, sau să inventăm venituri misterioase ale cetățeanului, sau să propunem să creștem deficitul la 3%, așa cum spune Renzi, fără să știm de la cine să ne împrumute banii, toate promisiunile care noi apoi în cele din urmă se vor transforma în dezamăgiri amare.
Trecutul arată: în 2011 a fost refuzul total al Ligii de a reforma pensiile și de a reduce extinderea excesivă a așa-zisului „socialism municipal” care a provocat criza datoriilor noastre și anii lungi de sacrificii care au urmat cu reduceri de pensii și la toate veniturile mult mai drastice. Nu este vina medicului daca pacientul s-a agravat din neatentie!!
Și în schimb sunt convins că a ilustra cetățenilor oportunitatea unui anumit drum bazat pe demolarea chiar treptată a privilegiilor și a funcțiilor de venit, pe creșterea oportunităților pentru toți, pe desfășurarea ordonată a vieții civile, nu este imposibil și sunt degeaba. Se poate explica că nu se poate rezista crizei închizându-se în fortul propriu, ci acceptând provocarea schimbării care trebuie gestionată în mod firesc cu instrumente adaptate pentru a asigura tranziția ordonată către locuri de muncă mai productive. Combaterea fricilor naturale ale oamenilor cu promisiuni eronate nu poate decât să ne împingă într-un declin trist și deprimant.
Nu va fi o sarcină ușoară, dar noi, reformiștii-liberalii care, așa cum arată istoria noastră, am asigurat un progres imens pentru o mare parte a umanității (adică noi, cei care suntem adevărații progresiști) avem obligația de a ne angaja în această a enemea. lupta pentru progres.
