Ceva mai mult decât simple afirmații. Cuvintele lui Sergio Costa, ministrul Mediului, despre trecerea la surse regenerabile, cu folosirea gazului la mijloc, redeschid o discuție prea des sufocată de teorii înșelătoare. Într-un interviu acordat La Stampa, Costa a spus că „nu se poate trece de la sursele fosile la surse regenerabile și hidrogen într-o singură zi. Nu poate fi decât o cale graduală, care să însoțească dezvoltarea noilor tehnologii curate”. Treptat: asta susțin de ceva vreme toți cei care văd utilizarea masivă a surselor regenerabile la sfârșitul proceselor industriale complexe și revizuirea stilurilor de viață și a consumului.
Italia a întocmit un Plan național pentru energie și climă, care este destul de apreciat și în Europa, care însă trebuie integrat. Ei ne cer să-l perfecţionăm, spune Costa, iar noi implementăm indicaţiile. Dar „primul pas este să abandonezi cărbunele, să folosești gazul pentru tranziție și să te concentrezi pe surse regenerabile și hidrogen și apoi să abandonezi și gazul”. Drumul către decarbonizare astfel trasat trece prin investițiile companiilor care se împacă cu obiectivele schimbarea climei până în 2030 și 2050. Intervențiile în manevra 2020 sunt încă puțin în devenire comparativ cu obiectivele ambițioase de reducere a CO2. Raportul anual Irex a constatat că investițiile italiene în surse regenerabile în 2017 s-au ridicat la 13,5 miliarde de euro, producția de energie electrică a crescut de la 6,8 GW în 2016 la 13,4 GW. Banii de la operatorii italieni și străini care dau încredere, dar cer o intervenție publică mai hotărâtă este o viziune mai puțin confuză.
Sunt cuvintele lui Costa o schimbare de strategie a guvernului și în special a Cinquestellei? Pentru un ministru ca Fioramonti care solicită un moratoriu asupra tuturor căutărilor de combustibili fosili pentru Eni, mai exista un altul care prevede utilizarea lui (adica disponibilitatea) pentru inca cativa ani. Eni nu are nevoie de apărători publici, dar interviul cu ministrul Mediului, cu colegul său în dezacord clar, are sens prin faptul că recunoaște - fără să spună deschis - că firma Descalzi și Marcegaglia este angajată pe mai multe fronturi pentru a garanta țara un viitor senin și fără probleme. De la reconversia activităților, la explorări în largul coastei Ciprului, la viitoare aprovizionare a gazoductului Eastmed din Salento, la extracții planificate în Marea Adriatică.
Ce folos să punem sub semnul întrebării o strategie industrială atât de complexă? Poate că în alte țări nu cunosc gradul de treptat al unui proces epocal? Să vadă bine teoreticienii casei noastre de „regenerabilă imediată” ce scrie în Planul Climatic referitor la sursele tradiționale. De sine pragmatismul nu se află în inima Cinquestellei, Italia plătește prețul și pe cea mai importantă bătălie din următorii douăzeci de ani. Emilia Romagna, prin exponentul Pd Gianni Bessi, reamintește necesitatea ca Eni să reia extracția a 5 miliarde de metri cubi de gaz pe an, „stopată de decretul de simplificare”. Polo Eni din Ravenna riscă închiderea și nu există nicio justificare pentru cei care creează mai degrabă inconveniente decât oportunități. Dacă ministrul Costa a înțeles acest lucru, le poate explica foarte bine colegilor săi.
