Până la 19 iunie 2016, ora Galeria dell'Accademia, Expoziția Aldus Manutius. Renașterea Veneției, curatoriată de Guido Beltramini, Davide Gasparotto, Giulio Manieri Elia, retraie, prin peste o sută de opere de artă împrumutate de la marile muzee italiene și străine și peste treizeci de ediții foarte rare tipărite între sfârșitul secolului al XV-lea și primii ani ai secolului al XVI-lea, un anotimp unic și irepetabil în istoria culturii europene și occidentale. O adevărată epocă de aur, în timpul căreia cartea s-a dovedit capabilă să transforme lumea, dând viață Renașterii Veneției, un oraș efervescent – depășind 150 de locuitori și în secolul al XVI-lea a fost printre cele mai bogate și mai populate de pe continent – unde fiecare tip de limbaj artistic reușește, în decurs de câteva decenii, să-și găsească cea mai eficientă expresie.
Tocmai în această perioadă istorică Veneția cucerește și își afirmă definitiv rolul de balama între Est și Vest, trecând de la a fi o simplă platformă de schimburi comerciale la un loc în care se amestecă culturi, tradiții și cunoștințe. O bogăție de idei cu adevărat extraordinară, reprezentată în expoziție printr-o mare varietate de limbaje expresive: pictură, sculptură, gravură, artă somptuară, cartografie. Ajuns firesc la presă, cu unele dintre cele mai prețioase exemplare atribuite activității lui Aldus Manuzio, precum edițiile fin iluminate sosite din Manchester sau foarte rarul Aristotel din 1496 împrumutat din colecțiile Escorial.
Exploatând rețeaua logistică impresionantă disponibilă doar unui oraș mercantil precum Veneția, Manuzio a reușit să-și imagineze și să pună în aplicare programul său extraordinar care a avut în vedere pentru prima dată să facă marii clasici ai culturii grecești, de la Homer la Aristotel, de la Sofocle la Euripide la Tucidide, pentru a culege apoi textele latine de la Vergiliu la Cicero, de la Horaţiu la Ovidiu, la Catullus, la Propertius, Lucretius, Juvenal, Marţial şi din nou evreiesc şi italian din noua literatură vernaculară.
Tocmai grație lui Manuzio și colaborarea sa cu Pietro Bembo, limba vernaculară s-a impus, alături de latină, ca limbă a contemporaneității în toată Europa, confirmându-se ca atare după canonul care i-a ales ca modele pe Dante, Petrarca și Boccaccio.
Circulația acestui patrimoniu de texte și idei nu numai că a contribuit la crearea unei culturi europene comune, capabilă să integreze sfera clasică greco-romană cu lumea modernă și contemporană, dar a favorizat și apariția unor teme și motive absolut noi în domeniul artelor figurative; maeștri precum Giovanni Bellini, Cima da Conegliano, Jacopo de' Barbari s-au inspirat decisiv din textele clasicismului grecesc și latin, acum utilizabile cu ușurință chiar și de către un public laic.
În urma redescoperirii poeziei grecești și latine, pictura are acum și o nouă privire asupra naturii: renunțând la sugestiile medievale care înfățișau o natură ostilă, aspră, populată de fiare feroce, arta se deschide spre o reprezentare a peisajului înțeles ca leagăn al civilizație, ca un paradis pământesc în care omul este sortit să trăiască.
Expoziția este mărturie despre această trecere prin peisajele foarte moderne ale lui Giorgione, desenele tânărului Tizian, gravurile lui Giulio Campagnola, micile bronzuri ale lui Andrea Briosco.
O secțiune importantă a itinerarului expozițional este dedicată relației intense care l-a legat pe Aldo de cultura nordului Europei și de Erasmus din Rotterdam. Filosoful olandez – care a locuit la Veneția pentru a publica noua și definitivă ediție a Adagiei sale, ca oaspete al familiei lui Manutius timp de aproape un an – precum și a apreciat grija adusă de edițiile Aldine, a considerat că este de o importanță fundamentală. pentru circulația gândirii sale în toată Europa, că lucrările sale au fost tipărite de Manutius. Relația de stimă dintre cei doi este simbolizată, în expoziție, de prezența copiei Poeti Cristiani tipărită de Aldo în 1504 și care i-a aparținut însuși Erasmus.
Expoziţia nu eşuează să propună şi alte comori de mare valoare culturală: precum Hypnerotomachia Poliphili, cea mai faimoasă şi rafinată carte ilustrată a lui Aldo Manuzio cu xilogravuri imaginative pregătite poate dintr-un design al miniaturistului Benedetto Bordon; dar mai ales unul dintre singurele două exemple rămase în lumea aldinei netunsate după tipărirea acesteia. O carte de o valoare istorică inestimabilă (un Euripide deținut de Morgan Library din New York, expus pentru prima dată în Europa) capabilă să demonstreze în puritatea și liniaritatea ei ideea de armonie și simțul compoziției pe care Aldo l-a avut în proiectare. arhitectura grafică a diferitelor pagini, înainte ca acestea să ajungă să fie reîncadrate de lianți. Tocmai această piesă evidențiază cultura rafinată a lui Manuzio, cunoștințele sale despre teoriile perspectivei canonizate de Luca Pacioli și care a devenit cheia reproiectării lumii în timpul Renașterii.
