Cu o ordonanță din 17 aprilie 2018, Tribunalul de la Roma, acceptând în totalitate linia defensivă a FGA - Studio Legale Ferraro Giove e Associati, a respins cererea unui cumpărător care a solicitat restituirea a 177 mii euro ca preț depășind cesionarea maximă, limitand pedeapsa vanzatorului exclusiv la sumele necesare obtinerii asa-zisei franking a imobilului, egala cu suma mult mai mica de 10 mii euro.
Decizia, semnată de judecătorul Antonio Perinelli, pune o barieră în calea consecințelor unei interpretări cu implicații neconstituționale a unei sentințe a Secțiilor Unite ale Curții de Casație din 2015, care stârnise alarma la peste 200 de mii de familii romane interesate să cumpere și vânzarea caselor construite cu PEEP, planurile pentru locuințe economice și sociale.
În plus, ca și în alte cazuri anterioare, a fost confirmată absența răspunderii notarului în fața căruia s-a încheiat vânzarea imobilului în cauză. „Judecătorul – subliniază avocatul Maurizio Gugliotta de la FGA – a acceptat toate obiecțiile noastre atât în ceea ce privește abuzul de drept, cât și în ceea ce privește absența totală a răspunderii pentru notarul dat în judecată”.
În fapt, sentința a stabilit următoarele: „Contestatorii cer restituirea prețului plătit peste prețul maxim de transfer. Această solicitare ar fi pe deplin legitimă dacă sistemul juridic nu ar acorda alte căi de atac pentru eliberarea activului și, prin urmare, constrângerea prețului maxim a fost menită să urmeze activul - ca o povară reală - pentru toate transferurile viitoare, așa cum a afirmat Secțiunile Unite ( a Curții de Casație, ed.). În realitate nu este cazul, întrucât proprietarul (dar nu cel care a vândut) este îndreptățit să procedeze la eliberarea bunului prin plata unui preț”. Și din nou: „Alegerea de către recurenți a opțiunii de restituire a prețului care depășește prețul maxim în locul francării, datorită utilității acestora, cu o agravare nejustificată a poziției pârâților, trebuie considerată vătămătoare principiului bună-credință și, prin urmare, constituie un caz de abuz de drept”.
Din punct de vedere al legitimității constituționale, în lichidarea doar a sumelor necesare obținerii eliberării în drepturi, sentința a stabilit că „această interpretare este singura care permite o aplicare a regulii cu respectarea Constituției, în caz contrar o diferență nejustificată de tratament. ar rezulta între cei care au deținut proprietățile până în iulie 2011, cărora nu au avut posibilitatea de a ștampila proprietatea și, prin urmare, ar putea fi obligați să restituie sumele plătite în plus, și cei care au devenit proprietari după această dată, cărora în schimb li s-a recunoscut posibilitatea. de francizare a mărfurilor și revânzarea lor fără limite de preț. Această disparitate ar constitui o încălcare vădită a art. 3 din Constituție”.
În ceea ce privește poziția notarului, nu a fost identificată lipsă de diligență, în condițiile în care „înainte de sentința Secțiilor Unite din 2015, interpretarea majoritară în jurisprudență a reținut că imobilele aflate în locuințe subvenționate erau liber transferabile fără limite de preț. În același sens au fost și opinia exprimată de Consiliul Național al Notarilor din 20.10.2011 și indicațiile furnizate de Municipiul Roma în circulara din 2013 depusă în acte de apărarea terțului chemat”.
Pronunțarea reunește și rezumă analizele juridice aprofundate care au reieșit în recentele conferințe desfășurate pe această temă, nu în ultimul rând cea a Consiliului Baroului de la Roma din 27 martie, unde FGA - în persoana avocatului Stefano Giove - exprimase deja necesitatea de a garanta o interpretare „constituțională” a Hotărârii Casației din 2015.
