Mai multa Europa sau mai putina Europa? Care este cea mai bună rețetă pentru a ieși din criză? O criză care continuă să cuprindă cele 28 de state membre ale UE într-o măsură mai acută decât în alte țări ale lumii avansate și „emergente”; și, printre aceștia, mai ales pe cei care au adoptat euro (ne excluzând, prin urmare, într-o oarecare măsură, nici măcar Germania).
De cinci ani, de când ghiveciul Lehman Brothers a fost descoperit și conținutul său toxic s-a răspândit pe întreaga planetă, liderii guvernamentali, legislatorii, bancherii, economiștii, economiștii au încercat să dea un răspuns la această întrebare. Evident în Europa, unde s-a parcurs calea obligatorie (sigur, dar nu decisivă) a rigoarei financiare. Ale căror efecte pozitive (în esență reechilibrarea bugetelor de stat) au fost progresiv depășite de cele negative (recesiune, șomaj, dificultăți sociale).
Deci, pentru a depăși criza, este mai productiv să intensificăm procesul de integrare europeană început cu mai bine de jumătate de secol în urmă sau, ținând cont de scăderea bruscă a încrederii cetățenilor într-o Europă unită, este mai bine să încetinim. în jos acest proces sau chiar invers direcția de rulare? În jurul acestei întrebări deloc irelevante sa dezvoltat, în Sala Protomoteca din Campidoglio din Roma, East Forum 2013, o conferință organizată de centrul de studii omonim cu parteneriatul Consiliului European pentru relații externe, sponsorizarea UniCredit și patronajul Roma Capitale și Reprezentanța în Italia a Comisiei Europene.
Cinci ore de dezbatere pasională în care nici măcar cei mai convinși pro-europeni, deși susțineau nevoia de a merge mai departe, nu au scutit de criticile modalităților în care s-a realizat până acum o integrare europeană șchiopătă. Cu toate acestea, trebuie să fie corectat și readus în echilibru, așa cum subliniază, deși cu accente diferite, Giuliano Amato, Romano Prodi, Guy Verhofstadt, Giorgio Squinzi, Emma Marcegaglia, președintele UniCredit Giuseppe Vita și directorul general Federico Ghizzoni, deși cu accente diferite, Ministrul Emma Bonino.
Pe celălalt front, cel al euroscepticilor, izolat, dar nu mai puțin combativ decât ceea ce s-a arătat în multe alte ocazii, Vaclav Klaus, pentru două mandate președinte al Republicii Cehe, oponent ferm al Tratatului de la Lisabona. El a susținut că integrarea europeană nu poate crește mai departe pentru că „convergența monetară și nașterea în consecință a euro au fost o greșeală, beneficiile promise nu s-au concretizat, de aceea este necesară modificarea acordurilor europene; cu cat mai repede cu atat mai bine". Concluzie: „Mai puțină Europă”.
În contradictoriu cu Klaus, un euroentuziast la fel de combativ: Guy Verhofstadt, din 2009 președinte al Alde, grupul parlamentar al liberal-democraților de la Strasbourg. „Trebuie să ne uităm la mâine, să spunem peste vreo douăzeci de ani, când – spune el – lumea va fi dominată de imperii. Iar liderii Statelor Unite, Chinei, Rusiei, Indiei vor sta la masa G-8. Mexic, Indonezia, Brazilia și Africa de Sud: nu state naționale, ci continente”. Cu Uniunea Europeană în afară, dar și cu actualele state naționale.
Fostul premier belgian recunoaște că „Klaus are dreptate: sistemul nu funcționează. Și a fost o greșeală gravă să fi început procesul de integrare europeană cu moneda unică, care ar fi trebuit să se încheie în schimb. Mai mult, uniunea monetară nu poate funcționa dacă nu se creează uniunea fiscală și apoi uniunea politică. Și în acest cadru, uniunea bancară este indispensabilă deoarece finanțează economia”. Deci, în ciuda criticilor, Verhofstadt votează pentru „mai multă Europă”.
De asemenea, un pro-european de lungă durată („Ideea Europei există de două mii de ani. Avem în interior cetățenia europeană, o expresie a unei comunități de culturi și valori comune”), Julian Amato el recunoaște că „au existat erori organizatorice în jurul monedei unice, motiv pentru care criza este mai acută în zona euro”. Apoi se plânge de faptul că „nu au fost instituite instrumente anticiclice pentru a contracara evenimentele ciclice”. El definește rolul Consiliului European drept „excesiv”, ceea ce, în opinia sa, paralizează procesul decizional în UE. El a subliniat că „nu există piață unică în afara Europei fără un sistem bancar unic”. Și întreabă provocator: „Dar cine a spus că trebuie să trăim din recesiune?”. În concluzie, așadar, pentru Giuliano Amato avem nevoie de „mai multă Europă”, dar de o Europă mai slabă și departe de sistemul actual de „democrație parlamentară”.
Și mai critic este cu mecanismele și politicile actuale ale UE Roman Prodi. „Criza prin care trece Europa – spune el – este extrem de gravă, dar semnalul de alarmă nu a fost tras și nu avem de-a face cu ea cu acțiuni de politică economică. Suntem împărțiți în toate și riscăm ca sistemul să se defecteze. De asemenea, suntem nesiguri, pe tema integrării, dacă să mergem înainte sau să ne întoarcem”. Cu toate acestea, pesimismul lui Prodi este temperat de o propunere. „Unei Germanii care, în așteptarea alegerilor naționale, ține toată Europa blocată – argumentează fostul președinte al Comisiei Europene – ar trebui să i se opună o alternativă credibilă. Nu dintr-un singur stat membru, care ar ieși zdrobit într-o confruntare bidirecțională, ci dintr-un grup de țări. Că propun o alternativă politică credibilă formată din Italia, Franța și Spania, cu probabila adăugare a altor parteneri sud-europeni, capabili să prezinte o platformă de creștere economică care să nu fie falsă”.
Cât despre președintele Confindustria George Squinzi, care se declară pro-european, criticile sale la adresa managementului actual al procesului de integrare europeană sunt foarte dure. „Au fost aplicate rețete greșite – spune el – care au făcut ca cererea internă să se prăbușească. Astfel a fost confirmată teza conform căreia austeritatea ucide economia”. Atunci ce să faci? „Avem nevoie de un punct de cotitură – spune el – care să readucă industria în centru, un nou curs care se concentrează pe economia reală; serviciile financiare nu sunt axa principală a creșterii”. Și este, de asemenea, necesar „să se întărească guvernanța economică și să se stabilizeze raportul datorie/PIB (dar nu și reducerea acestuia în acest moment)”.
Emma Marcegaglia, proaspăt președinte al Asociației Industriașilor Europeni, nu pare să împărtășească opinia succesorului ei din viale dell'Astronomia cu privire la conflictul austeritate-creștere. „Dacă mergem pe acest drum, riscăm să ne rănim”, spune el. Și adaugă că, „dacă Statul și-ar lichida datoriile către companii, ar implementa un pachet financiar de dimensiuni fără precedent, care ar avea un impact extraordinar asupra reluării economiei”.
Nici măcar Emma Bonino, federalist de multă vreme, este mulțumit de status quo-ul în domeniul integrării. „Nu este adecvat. Și, nevrând să mă întorc, singura alternativă - susține el - este să mergem înainte, deci mai multă Europă. Cu toate acestea, trebuie să avem o viziune asupra punctului de sosire și acum avem nevoie de un pas curajos înainte spre o integrare europeană mai puternică. Mă gândesc la un federalism ușor, potrivit situației europene, căruia i se pot încredința un număr limitat de politici: externe, economice și financiare, de apărare și foarte puține altele”.
