Țările membre ale Uniunii Europene au crescut ca număr de-a lungul deceniilor, dar Uniunea de astăzi, observată pe hartă, este mai mică decât CEE din 1962 sau Comunitatea din 1985. În declararea independenței față de Franța, de care era juridic parte integrantă și nu colonie, Algeria a părăsit Comunitatea Europeană în 1962 după șapte ani de război (împotriva francezilor, nu împotriva Europei) și a intrat imediat în Organizația Unității Africane.
Mai puțin sângeroasă, dar încă tulburată, a fost ieșirea din Groenlanda care, să spun adevărul, nu dorise niciodată să intre în Europa. Un județ autonom al regatului Danemarcei, insula a participat la referendumul din 1973 privind intrarea în CEE, votând 70.3% pentru a rămâne în afara. Cu toate acestea, Danemarca în ansamblu s-a alăturat, iar groenlandezii, care au trăit întotdeauna din pescuit, și-au văzut temerile realizate sub forma unor nave de pescuit europene invadându-și apele. După ce au câștigat devoluția altor puteri în 1978, groenlandezii nu au așteptat mult până să organizeze un nou referendum asupra Europei, de data aceasta doar local. Astfel, în 1982, 52 la sută dintre alegători au votat să plece.
Groenlandezii nu sunt mulți. Sunt 56 de mii, exact ca locuitorii din Foligno. Economia lor este mult mai puțin diversificată decât cea din Foligno, bazată exclusiv pe pescuit. Din aceste motive, negociatorii care au mers la Bruxelles în 1982 pentru actele de divorț se așteptau la o negociere rapidă și simplă. Nu a fost așa. A fost nevoie de mai mult de o sută de întâlniri și trei ani de efort până să se ajungă la un acord. Tehnocrații europeni au fost inițial neîncrezători (Ești nebun? Toată lumea vrea să intre și tu vrei să ieși?) și au impus negocieri istovitoare, încrezători că interlocutorii lor se vor răzgândi. Tehnocrații erau în mod natural convinși că le face bine groenlandezilor. Germanii, în special, credeau că insula este prea dependentă de un sector și că, prin reducerea pescuitului, Europa îi va împinge să se diversifice.
Cu toate acestea, groenlandezii, în mare parte eschimoși sau eschimo-danezi, s-au săturat puțin să li se spună ce să facă de către planificatorii iubitori așezați la mii de mile distanță. În ochii lor se afla hidosul P Block, o clădire brutalistă care le-a marcat frumoasa capitală și în care planificatorii danezi, convinși că insula are nevoie de urbanizare, hotărâseră ca un procent din întreaga populație să trăiască groenlandez. Cu toate acestea, arhitecții din Copenhaga nu crezuseră că în Groenlanda oamenii se îmbracă cu căldură și așa s-a întâmplat ca locuitorii să nu mai poată intra în casă pentru că ușile erau înguste. Tot din acest motiv negociatorii insulei au mers direct și au obținut divorțul în 1985. Tot din acest motiv, după ce au obținut semiindependența în 2008, au desființat limba daneză, și-au redenumit țara Kalaallit Nunaat și au aruncat în aer Blocul P cu dinamită.
Cum au trăit groenlandezii după 1985? De mulți ani rău. Prăbușirea pescuitului de cod i-a lovit puternic și Danemarca a fost nevoită să majoreze subvențiile pentru insulă. Apoi a venit, în ultimii ani, descoperirea unor uriașe zăcăminte petroliere offshore, pe care colapsul prețului țițeiului le-a făcut însă neeconomice în acest moment. În cele din urmă, insula s-a apropiat de Europa și a semnat un acord de parteneriat economic cu Uniunea în 2012, un compromis decent. Acum să înmulțim povestea Groenlandei cu o mie și avem o idee despre complexitatea Brexit-ului. Oamenii au învățat să ajungă la și de la Lună în opt zile și trei ore, dar acordurile comerciale durează acum zece ani sau mai mult când opinia publică este distrasă și mult mai mult când este atentă și ostilă.
Geopolitica ne spune că Groenlanda este pământ american (Statele Unite în 1946 au oferit o sută de milioane de dolari să o cumpere, dar Danemarca a refuzat) și că Insulele Britanice sunt jumătate atlantice și jumătate europene. Pe termen lung, prin încercare și eroare, Regatul Unit și Uniunea vor găsi o formulă optimă de conviețuire și vor putea uita ostilitatea și ranchiunea, dar cei 27 de ani de care au fost nevoie groenlandezi și europeni pentru a găsi în sfârșit un acord bun. sunt un precedent care te pune pe ganduri. Lira, de-a lungul anilor, va trebui să se devalorizeze în continuare. Investițiile străine care au finanțat până acum deficitul de cont curent vor scădea brusc. Japonezii care și-au construit fabricile auto în Anglia apreciază cu siguranță frumusețea peisajelor și securitatea juridică, dar numai dacă producția lor are acces la Uniune.
În rest, dacă vă place, există peisaje frumoase și în Slovacia. Desigur, Marea Britanie va amortiza lovitura pentru că este flexibilă. Scăderea cotelor de capital ale băncilor la o săptămână după Brexit arată viteză și inteligență, la fel cum este o mișcare inteligentă și corectă să fi propus, de către Osborne, reducerea impozitului pe profit la 15%. Dacă noul prim-ministru este Theresa May (la fel de flexibilă și pragmatică pe cât a fost Thatcher de rigid), dialogul cu Uniunea va fi mai puțin dificil. Ce face în schimb Europa, afectată și ea de Brexit? Respectă regulile în loc să se țină de realitate, dar face și un pas mai departe, care nu este cerut de reguli, atunci când impune băncilor italiene să accelereze drastic măsurile de consolidare fiscală dincolo de ceea ce a fost deja convenit, așa cum a făcut Rezerva Federală în 1930-32 cu băncile bolnave şi cu rezultatele binecunoscute.
Trebuie remarcat faptul că scăderea datoriilor neperformante s-a stabilizat și că ceea ce riscă să fie destabilizator acum este atmosfera iminentă de bail-in. Pe scurt, Brexit-ul va avea un cost ridicat, dar care poate fi extins în timp. Acest cost poate fi redus cu politici anticiclice (Marea Britanie) sau împovărat cu politici prociclice (Europa). Din fericire, SUA se descurcă destul de bine acum și China este capabilă să se devalorizeze fără a crea dramatism pe piețe. Amânarea majorării dobânzilor din SUA pentru o dată ulterioară (decembrie sau anul viitor) oferă o liniște suplimentară Wall Street și piețelor emergente.
În consecință, tocmai pe dolar, pe Wall Street și pe piețele emergente (și pe aur pe slăbiciune) cel mai bine este să parchezi în următoarele luni în așteptarea ca Europa febrilă să găsească un minim de calm. Nu ne așteptăm la creșteri deosebite ale activelor asupra cărora ne propunem, ci cel puțin o liniște relativă. În Europa există valoare, dar înainte de a cumpăra va fi cazul să vedem dacă respectarea regulilor ne va conduce la noi aventuri ciudate sau nu.
