În timp ce dezbaterea politică și polemica sindicală dezvăluie asupra locurilor de muncă acționează cu depășirea art. 18, cel puțin pentru concedierile economice, legiuitorul nostru a considerat de cuviință să extindă constrângerile procedurii sindicale privind concedierile colective și la singura categorie de lucrători permanenți, cea a managerilor, capabili să gestioneze individual raportul de muncă, fără sindicat anume. sau garanții legale în apărarea drepturilor cuiva.
Legea din 10 octombrie 30, nr. 2014, care va intra în vigoare la 161 noiembrie, cuprinzând „Dispoziții pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din apartenența Italiei la Uniunea Europeană – Legea europeană 25-bis”, care prevede – printre altele – modificări ale Legii 2013 iulie. 23, nr.1991 privind concedierea colectivă a directorilor.
Este adevărat că, printr-o sentință din 13 februarie 2014, Curtea Europeană de Justiție a condamnat Italia pentru că nu a pus în aplicare corect Directiva europeană privind concedierile colective în partea în care a exclus categoria directorilor.
Totuși, legiuitorul nostru a mers ultra petitum, operând, în cuantificarea concedierilor de concediat, echivalența deplină a managerilor cu alte categorii de lucrători, echivalență pe care în niciun caz Legea Europeană nu a făcut-o între manageri și alți lucrători în concedierea colectivă. proceduri .
Practic, în timp ce până acum concedierile personalului de conducere au fost în general gestionate cu relații „unu la unu” între companie și părțile interesate, fără constrângeri de flexibilitate organizatorică și temporală (anumite operațiuni manageriale, după cum arată și cazurile recente, cu atât mai rapidă). sunt, cu atât mai bine pentru toată lumea), noua lege va impune intermedierea sindicală și respectarea unui termen de peste două luni și jumătate înainte de a identifica personalul care urmează a fi concediat pe nume.
Un posibil investitor străin, atras în Italia de flexibilitatea anunțată a pieței muncii, se va vedea obligat, dacă dorește să procedeze la o schimbare rapidă în managementul companiei achiziționate, să implice sindicatul într-o procedură de consultare prealabilă de 75 de ani. zile , discutând motivele recurgerii la concedierea colectivă și chiar criteriile de alegere a directorilor care urmează să fie concediați, care, în cazul în care nu se va găsi o înțelegere cu sindicatul, vor fi cele reziduale ale legii, în cadrul unui concurs ponderat între aceștia: responsabilități familiale, vechime în firmă și motive tehnico-organizatorice și de producție (sic!).
Cea mai perturbatoare noutate este reprezentata de respectarea disciplinei legale privind concedierile colective chiar si atunci cand, printre posibilele cinci concedieri (in termen de 120 de zile) pe care firma intentioneaza sa le efectueze, se numara lucratori apartinand categoriei de directori: va fi suficient ca exista chiar si un manager in numar de cel putin cinci concedieri in randul managerilor, angajatilor sau lucratorilor, pentru aplicarea unei proceduri, stabilite printr-o lege de acum aproape 25 de ani, cu participarea unui alt subiect, comertul. uniunea directorilor.
Legiuitorul a încercat să salveze autonomia procedurii de concediere colectivă pentru manageri, menținând-o separată de cea a altor lucrători, în sensul că, deși comunicările inițiale separate către toate sindicatele sunt contextuale, procedura referitoare la manageri poate lua apoi timp (dar și rezultate) diferit de cel al celorlalte categorii, fără a aduce atingere respectării termenului maxim de 75 de zile stabilit de lege.
Așadar, în viitor, s-ar putea foarte bine să se întâmple ca o procedură să se încheie cu definirea unui acord, în timp ce cealaltă să se încheie fără acord, cu aplicarea consecventă a criteriilor legale la concedierile de notificat, sau cu un acord care conține diverse criterii de alegere.
Pentru a evita acest tip de criticitate, si pentru simpla oportunitate sindicala, probabil ca tendinta va fi de a parcurge cele doua proceduri „in paralel” sau, cel putin, de a amana notificarea concedierilor astfel incat aceasta sa aiba loc concomitent, atât pentru manageri cât şi pentru alţi lucrători.
Tot în ceea ce privește consecințele concedierii, legea introduce inovații semnificative, armonând legislația cu cea introdusă de legea Fornero.
În ceea ce privește contestația de casare, cea extrajudiciară trebuie să aibă loc în termen de 60 de zile de la primirea scrisorii de concediere și depunerea contestației judiciare în următoarele 180 de zile.
În ceea ce privește viciile demiterii, repunerea în funcție a managerului în temeiul art. 18 în cazul concedierii sesizate în lipsa formei scrise (este a doua reintegrare avută în vedere pentru directori după cea a concedierii discriminatorii), în timp ce pentru ipotezele de încălcare a procedurii sau a criteriilor de selecție se stabilește o indemnizație într-un suma cuprinsă între douăsprezece și douăzeci și patru de luni de salariu, în funcție de natura și gravitatea încălcării și fără a aduce atingere diferitelor prevederi privind întinderea indemnizației cuprinse în contractele și convențiile colective aplicate raportului de muncă.
Practic, legiuitorul, ascunzându-se în spatele unei legi europene, a profitat de ocazie pentru a interveni asupra unei categorii de lucrători al căror raport de muncă a fost, până în prezent, reglementat în cea mai mare parte prin autonomie colectivă și individuală, parcă pentru a sublinia necesitatea de a da mai mult protecția acelei părți a managementului, pe care o anumită jurisprudență o definește drept „manager minori” pentru a-i deosebi de managerii „de vârf”.
Mai mult, în acest fel, prin echivalarea protecțiilor managerului cu categoriile învecinate, precum cele ale managerilor sau profesioniștilor, există riscul subminării caracteristicii de bază a managerului însuși, și anume gradul ridicat de încredere care îi deosebește angajarea. relaţie.
