Dumnezeu iartă și uită, rețeaua nu. Sloganul vine de la comisarul european pentru confidențialitate, Viviane Reding, care împreună cu diverșii garanți ai confidențialității din țările membre a pregătit o mega-măsuri de protecție a datelor cu caracter personal, a căror difuzare pe web a devenit incontrolabilă în ultimii ani.
Prevederea urmărește să schimbe pentru totdeauna ceea ce înțelegem prin protecție a vieții private și care încearcă să se împace odată pentru totdeauna cu dreptul de a fi uitat în era web-ului. Pe scurt: avem dreptul să facem să dispară informația care ne privește din circuitul nesfârșit care o transmite? Și putem face același lucru și cu lucrurile postate de alții, dar asta ne poate face cumva de rușine?
Răspunsul a fost anticipat de Reding la conferința „Digital Life Design” de la München, în așteptarea setului de reguli și principii care urmează să fie examinate de Parlamentul European. Prima măsură este o directivă (deci va trebui implementat de fiecare țară), și se referă la protecția datelor cetățenilor pentru măsuri judiciare, măsuri de securitate și poliție: „Prevăd obligații foarte protectoare de comunicare a prelucrării datelor pentru cei care au fost supuși atenției autorităților” spune Garant de confidențialitate Francesco Pizzetti.
A doua prevedere este un regulament și se referă, în special, la toate celelalte cazuri Internet. Iată punctele cheie: a) nu va mai reveni cetățeanului să demonstreze ilegalitatea utilizării datelor sale, ci proprietarului datelor să demonstreze legalitatea; b) consimțământul pentru utilizarea datelor cu caracter personal trebuie să fie explicit; c) orice pierdere de date din cauza unui atac informatic trebuie comunicată imediat (24 de ore, conform Reding); d) administrația publică și firmele cu peste 50 de angajați trebuie să aibă un „responsabil cu protecția datelor”; Și) dacă datele cuiva sunt utilizate abuziv, persoana responsabilă va fi totuși răspunzătoare; f) fiecare instrument tehnologic nou dar și o simplă aplicație va trebui să evalueze impactul pe care îl va avea utilizarea acestuia asupra vieții private (Pia, evaluarea impactului asupra vieții private); g) trebuie să fie posibil să avem „portabilitatea datelor”: adică la fel cum putem purta cu noi numărul de telefon schimbând operatorul, trebuie să putem aduce prietenii noștri de pe Facebook pe o altă rețea de socializare (un principiu frumos dar impermeabil a implementa).
Rămâne totuși problema a ceea ce au scris alții despre noi. De exemplu Wikipedia, sau arhivele de ziare. În acest sens, Reding s-a hotărât: „Arhivele ziarelor sunt o excepție, dreptul de a fi uitat nu poate însemna dreptul de a șterge istoria„. Cu toate acestea, această excepție pare periculoasă, având în vedere că în zilele noastre informațiile nu sunt transmise doar pe canale oficiale, ci foarte mult pe bloguri și site-uri de jurnalism cetățean.
Cele două măsuri vor fi examinate de Parlamentul European pe 1 februarie. Iar calea promite a fi întortocheată, având în vedere că uriașii rețelei, de la Google la Yahoo și la Microsoft par să privească aceste reguli cu un ochi precaut, deoarece sunt excesiv de restrictive.
