Acțiune

Jurnalul cutremurului: până și profesioniștii plătesc nota

Problemele sunt zilnice și a lua de la capăt înseamnă să înfrunți o mie de dificultăți, riscuri și griji chiar și pentru profesioniștii care își au adesea studiourile în zona roșie a centrelor istorice.

Jurnalul cutremurului: până și profesioniștii plătesc nota

Fiorella este dentist, lucrează în San Matteo della Decima și locuiește în Cento. Cutremurul din 29 a obligat-o să-și abandoneze casa și garsoniera și abia acum încearcă, cu trudă, să o ia de la capăt. Dar cât este? „Între timp sunt 280 de euro pentru inginerul care mi-a eliberat certificatul de viabilitate a studioului – spune el – dar este o taxă foarte cinstită. Apoi vor fi toate costurile de reparare a fisurilor. Acasă sticla și porțelanul sunt toate sparte și încă nu am avut curajul să golesc pivnița. De asemenea, am fost oprit două săptămâni și de mâine voi ridica puțin pe rând. Deci nu fac bani, dar nu vreau să mă prindă un șoc în timp ce operez un pacient. Știi filmul alergător de maraton? Oamenilor le este deja frică de stomatolog, nu pot risca să-i rănesc foarte rău...”. Pe scurt, cutremurul nu le-a luat pofta de glumă, dar problemele sunt zilnice și a o lua de la capăt înseamnă să înfrunți o mie de dificultăți, riscuri și griji chiar și pentru profesioniștii care au deseori studiile în zona roșie a centrelor istorice. 

În dimineața zilei de 29, doctorul tocmai terminase o obturație. „Din fericire, eram la ușă cu pacientul – spune el – când am simțit că îmi lipsește pământul de sub picioare. El, un bărbat în vârstă, m-a încurajat și m-a asigurat că atunci când se va termina vom coborî împreună. Cunosc însă colegi care făceau intervenții delicate și care au fost nevoiți să oprească operația la mijloc, chiar și cu riscul de a cădea moloz. Acum frica se micșorează puțin, dar nu voi putea reporni imediat cu viteză maximă și voi trimite cele mai importante operații la vreun stomatolog din Bologna”. Cutremurul mai are loc zilnic? „Oh, da, chiar dacă abia dacă mai simți micile tremurături, poate văd apa din sticlă mișcându-se și înțeleg că ceva se întâmplă”. Și țara? „Cento, unde locuiesc, este aproape un oraș fantomă. Fac cumpărături la 20 de kilometri de aici. Centrul istoric este închis, iar locuitorii dorm în corturi, în grădinile propriilor case sau în cea a rudelor, în timp ce există o tabără în care sunt preponderent cetăţeni extracomunitari. Protecția civilă a trebuit să facă un recensământ al străinilor, pentru că aceștia veneau din toate colțurile lumii. În fiecare zi o nouă față care caută un pat și o masă. Au fost nevoiți să pună capăt”.

De ce ați apelat la o persoană privată pentru utilizare? „Pentru că municipalitatea nu poate face asta. Trebuiau să vină săptămâna trecută, dar cine i-a văzut?”. Sunt multe activități în aceeași situație: numai în Finale Emilia, de exemplu, sunt de efectuat 3800 de inspecții de șantier și doar două echipe de tehnicieni, care reușesc să acopere în jur de zece șantiere pe zi. A face totul durează foarte mult. „În plus – spune Rodolfo Musci, de la Pressmair – devine din ce în ce mai dificil să găsești tehnicieni dornici să-și asume responsabilitatea pentru un aranjament. Cealaltă mare problemă cu care ne confruntăm sunt disponibilizările. Am încercat să întreb INPS-ul local, dar m-au îndrumat către INPS-ul regional care m-a îndrumat către INPS-ul național, unde nu răspunde nimeni la telefon. Este Italia. Cu toate acestea, vreau să subliniez un lucru pozitiv și este lupta pe care o duce președintele Vasco Errani pentru ca deșeurile să fie eliminate de către Regiune. Dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în L'Aquila, trebuie să ne considerăm norocoși”.

cometariu