De la teorema lui Pitagora, prin care fiecare elev începe să cunoască Geometria, până la ultima teoremă a lui Fermat, până la calculul fundamental al lui Newton, de la ecuația relativității, până la teorema „elegante” a lui Gauss și cele ale incompletității lui Gödel și ale nedeterminarii lui Heisenberg, istoria și întreprinderea cunoașterii poate fi recunoscută în unele formule, adesea simple, elegante și pe cât de concise de citit, pe atât de complexe, misterioase și foarte bogate în conținut, care dezvăluie și evenimente personale, provocări intelectuale, momente de cotitură dramatice în istoria umanității și revoluții. de gândire. Șase formule capabile să descrie și să sintetizeze porțiuni mari ale lumii și funcționarea acesteia.
Interlocutorii acestor Dialoguri vor fi matematicieni, fizicieni, logicieni, filozofi, psihologi, geneticieni: Vincent Baron,Claudio Bartocceu, Arnaldo Benini,Remo Bodei, Edoardo Boncinelli,Umberto Bottazzini, Massimo Buccintini,Laura Catastini, Franco Ghione, Giulio Giorello,Paul Legrenzi, Gabriel Lolli, Piergiorgio Odifreddi, Guido Tonelli, și cu participarea lui Massimo Popolizio. Toate întâlnirile vor fi prezentate și moderate de Pino Donghi.
PROGRAMUL
– 21 ianuarie 2018 ora 11
a2 + b2 = c2
PITAGORA, PĂRINTELE TUTUROR TEOREMELOR
Remo Bodei și Umberto Bottazzini
Printre numeroasele legende care însoțesc teorema lui Pitagora, una povestește despre modul în care filosoful și-ar fi formulat teorema în timp ce, stând într-o sală mare a palatului lui Policrate din Samos, observa plăcile pătrate ale podelei, văzând poate una dintre ele. „perfect” ruptă pe o diagonală… istorie sau legendă, fie că a fost Pitagora cel care a descoperit-o de fapt, fie că era deja cunoscută la babilonieni, în China și în India, teorema geometriei euclidiene care stabilește relația dintre laturile unui triunghiul dreptunghic marchează unul dintre punctele de plecare ale civilizației, dezvoltării culturale, filosofiei și esteticii... precum și prima teoremă pe care o studiem cu toții la școală.
– 11 februarie 2018 ora 11
E = mc2
EINSTEIN, RELATIVITATE, SPAȚIU ȘI TIMP
Vincenzo Barone și Arnaldo Benini
Dintre formulele care au însoțit revoluția „relativistă” de la începutul anilor 900, depășind marea sinteză newtoniană, cea a relației dintre masă și energie este și una dintre cele mai iconice din istoria gândirii. Simplitatea și eleganța combinate cu o putere explicativă capabilă să submineze cunoștințele și să deschidă nenumărate orizonturi cercetării științifice și cercetării sensului. Cu „relativitatea specială” toate ideile de altfel convenționale despre lume, pornind de la noțiunile de spațiu și timp, sunt puse sub semnul întrebării: ecuațiile lui Albert Einstein devin o viziune asupra lumii, cea în care trăim. Și cum putem înțelege lumea fără simțul timpului?
– 18 martie 2018 ora 11
GAUSS, TEOREMA ELEGANTĂ
Laura Catastini, Franco Ghione, Guido Tonelli
În 1827 Gauss a publicat o cercetare menită să schimbe definitiv istoria matematicii și a gândirii filozofice sub titlul Disquisitiones generales circasurfaces curvas. În această lucrare Gauss indică modalitatea de a dezvolta în mod coerent o geometrie într-un mediu curbat bidimensional, cu segmentele sale, cercuri, triunghiuri. În aceste spații Gauss demonstrează că aria unui triunghi A,B,C nu depinde de lungimea laturilor sale, ci de mărimea unghiurilor sale interne. Infinite alte geometrii noi devin posibile, chiar și acelea în care suma unghiurilor interne poate fi mai mare sau mai mică de 180°... iar imaginea noastră despre univers se poate dezvolta liber prin spargerea barelor cuștii euclidiene.
– 8 aprilie 2018, ora 18
NEWTON, CALCULUL ŞTIINŢEI MODERNE
Massimo Buccintini și Giulio Giorello
„Am elaborat o metodă generală care se aplică, fără a recurge la vreun calcul complicat, nu doar pentru trasarea tangentelor și curbelor de orice fel [...] ci și pentru rezolvarea altor tipuri mai abstruse de probleme privind curbe și zone” . Astfel a scris, în propria sa mână, Isaac Newton anunțând descoperirea teoremei fundamentale a calculului, a cărei relație de bază arată cum „integrarea” și „diferențierea” sunt inverse una față de cealaltă, aceasta a avut un impact enorm asupra studiului traiectoriilor și a mișcărilor corpurilor în mișcare și a vitezei acestora. În centrul unei controverse care i-a înfruntat pe adepții lui Newton în Anglia cu cei ai lui Leibniz pe continentul european, teorema fundamentală a calculului reprezintă unul dintre cele mai semnificative rezultate științifice ale acelei mari revoluții care, prevestită de teoriile astronomice ale lui Copernic, trecând prin Kepler şi Galilei, ajunge la sinteza newtoniană, adică: naşterea ştiinţei moderne.
– 22 aprilie 2018, ora 11
an + bn =/ cn
FERMAT, DUELUL SOLUȚIEI
Paolo Legrenzi și Piergiorgio Odifreddi
Egiptenii știau deja că 9 + 16 = 25, adică 32 + 42 = 52. Iar pitagoreicii au descoperit infinite exemple de triade de numere întregi analoge. În 1637, Pierre de Fermat a dovedit că nu este posibil să se găsească numere întregi astfel încât a4 + b4 = c4 și și-a imaginat că nici pentru niciun exponent altul decât 2. Avea dreptate, dar a durat mai mult de 350 de ani pentru Andrew Wiles a dovedit-o. Această poveste milenară este o adevărată saga, iar în această întâlnire vom povesti câteva anecdote și un fundal.
– 13 mai 2018, ora 11
GÖDEL ȘI HEISENBERG, PRINCIPIILE ÎNDOIULUI
Claudio Bartocci, Edoardo Boncinelli, Gabriele Lolli și cu participarea lui Massimo Popolizio
Dovada lui Kurt Gödel din 1930 că, într-o teorie matematică satisfăcătoare, anumite condiții minime, este posibil să se construiască o propoziție corectă din punct de vedere sintactic care nu poate fi nici dovedită, nici infirmată în cadrul teoriei, cu consecința că coerența teoriei nu este demonstrabilă în teoria însăși, împreună cu principiul incertitudinii enunţat de fizicianul german Werner Heisenberg în 1927, care stabileşte limite pentru cunoaşterea poziţiei sau vitezei unei particule subatomice, ele reprezintă două pietre de temelie ale gândirii nu numai pentru dezvoltarea disciplinelor respective, matematica. și fizică, ci pentru cercetarea epistemologică și filosofia științei a secolului XX, și nu numai a acesteia. Poate și în măsura acestei relevanțe, au existat multe neînțelegeri și evadări metaforice asupra cărora putem reflecta astăzi sedatis motibus. Fără a uita că ipotezele teoretice ale „interpretarii de la Copenhaga” au inspirat una dintre cele mai de succes spectacole de teatru din ultimii douăzeci de ani.
pentru informații www.mulino.it siwww.auditorium.com.
