„Bugetul public este determinat prin lege, în timp ce PIB-ul nu crește prin decret pentru că depinde de o serie complexă de factori”. Ministrul Economiei Tremonti și-a repetat ieri poziția clasică în problema creșterii care, deși nu este greșită din punct de vedere formal, se pretează la o serie de neînțelegeri și devine complet greșită dacă este experimentată de Guvern și de forțele politice ca o imposibilitate de a face cu adevărat ceva care este necesar pentru creșterea economiei.
Poziția președintelui Republicii, Giorgio Napolitano, este cu totul diferită, care ieri a revenit să se dezvolte împotriva forțelor politice, și în special a celor majoritare, astfel încât să fie adoptate „alegeri curajoase, coerente și împărtășite”, tocmai acelea. de care ar fi nevoie „în fața seriozității problemelor și provocărilor care ne așteaptă”. Pe scurt, este nevoie de o clipă, „un punct de cotitură profund, chiar dacă numai pentru instinctul național de supraviețuire”.
Se pare că Guvernul refuză să analizeze semnalele pe care piețele le transmit și care sunt în schimb foarte elocvente. Președintele emerit Carlo A. Ciampi le-a descifrat într-o scurtă declarație în care a subliniat că, pentru a face credibilă manevra de ajustare bugetară recent aprobată, sunt necesare măsuri de stimulare a creșterii. Chiar dacă nu au efect imediat, totuși, tocmai aceste măsuri sunt cele care liniștesc investitorii cu privire la viitorul țării și capacitatea efectivă a acesteia de a-și rambursa datoriile.
Prin urmare, Guvernul, cu contribuția constructivă a celor mai responsabile opoziții, poate și într-adevăr trebuie să pună în aplicare o serie de reforme capabile să ridice potențialul de creștere al Italiei, așa cum a spus guvernatorul Draghi în ultimele sale observații finale.
În primul rând, nu este deloc adevărat că modurile în care legea de a ține sub control deficitul public și de a-l aduce la zero în 2014 nu au niciun efect asupra creșterii. De fapt, una este să ajungi la pragul de rentabilitate prin creșterea taxelor, alta este să o faci prin reducerea cheltuielilor, mai ales a celor neproductive.Sen. Baldassarri, președintele Comisiei de Finanțe a Senatului, încearcă de ani de zile să explice înșelăciunea reducerilor făcute la cheltuielile de trend, adică la previziunile de cheltuieli pentru anii viitori care sunt întotdeauna mult mai mari decât cei actuali. Reducerile constau deci in reducerea usoara a ritmului de crestere a cheltuielilor, de exemplu prin reducerea lui de la 10% la 5%: dar este intotdeauna o crestere. În schimb, așa cum se face în toate companiile și, de asemenea, în familii, tăierea înseamnă a cheltui mai puțin decât se cheltuiește acum. Dar, evident, forțele politico-birocratice care prosperă prin intermedierea banilor publici se opun acestui simplu adevăr și preferă să-și bată joc în continuare de italieni spunând că se fac multe reduceri care, în schimb, sunt doar pe hârtie și, prin urmare, nu le afectează. rolul și puterea lor.
Dovada stă în povestea unei reguli cuprinse inițial în decretul Tremonti aprobat în urmă cu două săptămâni, care impunea ministerelor romane să reducă cheltuielile cu 5% față de 2009. Baldassarri a salutat regula ca pe o primă schimbare adevărată și, într-adevăr, a propus extinderea acesteia la autoritățile locale. Rezultatul? regula a fost anulată și vom continua cu tăierile pe trend și deci cu creșterile de taxe care urmează creșterilor continue ale cheltuielilor. „În ultimii ani – spune Baldassarri – am făcut șapte/opt manevre pentru a reduce cheltuielile, dar rezultatele nu sunt vizibile. În domeniul sănătății, de exemplu, cheltuielile pentru achiziționarea de bunuri și servicii au crescut cu 50% în aceeași perioadă de timp. Există
poate a fost o epidemie grava in Italia chiar daca nu ne-am dat seama?
Deci trebuie să reduceți cu adevărat costurile. Este ceea ce în actuala controversă trece la rubrica „costuri ale politicii”. Dar nu este vorba de a concentra atenția doar asupra salariilor onoraților deputați sau asupra costului cantinei Montecitorio. Trebuie să afectăm cele 80 de trilioane de euro de bunuri și servicii, costurile birocrației și stimulentele pentru afaceri, care sunt adesea doar cadouri inutile.
Prin urmare, cu legea bugetului public, se pot face multe pentru a favoriza sau a ne frustra potențialul de creștere. Există însă o a doua linie de intervenții care depind de legi și deci de voința forțelor politice. Este suficient să menționăm privatizările și liberalizările, reforma pieței muncii, eficientizarea efectivă a birocrației, realizată prin revizuirea biroului cu birou a tuturor procedurilor baroc existente astăzi și nelimitându-se la lovirea „leșilor” cum face ministrul Brunetta, și, în sfârșit, cea mai importantă reformă dintre toate, cu reducerea poverii fiscale asupra forței de muncă și asupra companiilor care investesc, trecând-o către evaziune fiscală și, de asemenea, către impozitele indirecte.
Deci legile, adică deciziile de politică, pot face foarte mult pentru dezvoltare și pot restabili acea încredere din partea investitorilor care astăzi a lipsit mai ales din cauza inacțiunii Guvernului și a încăpățânării sale de a nu vrea să abordeze problema. înnodează adevărurile din sistemul italian, în timp ce continuăm să ne jucăm (certându-ne cu amărăciune) pe chestiuni ridicole, cum ar fi mutarea ministerelor în nord sau schimbarea numelui PDL, sau mai rău, tratarea procesului lung sau a altor probleme care sunt cu siguranță nu priorităţi pentru supravieţuirea ţării.
