La 30 septembrie, șeful Deutsche BankJohn Cryan a trimis un mesaj angajaților în care se plâng că banca lui a devenit ținta speculațiilor. Pe 3 octombrie am aflat reacția vicecancelarului german Sigmar Gabriel, care nu știa dacă să râdă sau să fie furios când vadă acea bancă, care a transformat speculația într-un model de afaceri, se declară victimă a aceleiași speculații.
Prețurile acțiunilor primei bănci germane (a șaptea în lumea occidentală) au devenit extrem de volatile, mai ales de când Departamentul american de Justiție a brandit o sabie a lui Damocles. o amendă de 14 miliarde de dolari pentru practici extrem de condamnabile ale DB în Statele Unite între 1999 și 2009. Practici apreciate a fi frauduloase, adoptate de o filială americană (MortgageIT) specializată în credite ipotecare, pe care DB le achiziționase în ianuarie 2007. Întrebarea este în măsura finală a acestei amenzi: dacă depășește cele 5,5 miliarde rezervate în acest scop, DB va trebui să se confrunte cu o penurie de active.
Dar cum apare DB în ultimele sale conturi? Cea mai recentă situație este din 30 iunie. Banca avea active totale de bilanț de 1.803 miliarde de euro (mai mult decât PIB-ul italian) față de care se confrunta cu active „nominale” de 66,8 miliarde de euro. Cu toate acestea, îngrijorările apar din gândirea că aceste active includ postări la care se poate face referire contracte derivate (solde active) în valoare de 615 miliarde; acestea sunt jocuri foarte speculative de care directorii băncilor s-au îndrăgostit din 1990 încoace. Din acel an, finanțele au contat din ce în ce mai mult în DB (speculația ca model de business menționat de Sigmar Gabriel) și din ce în ce mai puțin economia reală.
cât despre active „nominale”. care poate fi citit in situatiile financiare, trebuie spus ca este reprezentata de niste meciuri foarte incerte: 8 miliarde fondul comercial, 3,7 miliarde impozite amânate și alte 5,7 miliarde care conform regulilor Basel trebuie deduse din capitalul nominal pentru a calcula capitalul de reglementare. De fapt, aceasta se reduce la 43,6 miliarde. Ultimul, dar nu cel din urmă, printre active se numără unele de foarte proastă calitate (așa-numitul nivel 3), a căror evaluare nu se bazează pe valori de piață pentru că acestea nu există: sunt 28,8 miliarde de euro formate din elemente nelichide și cu... evaluare subiectivă. Prin urmare, „levierul” al DB calculat pe capitalul de reglementare a fost de 41:1. Mult mai mult decât cel (33:1) arătat de Lehman Brothers când autoritățile americane au decis în mod improvizat să-l deraieze; dar trebuie spus că banca americană avea și 70 de miliarde de dolari active toxice care, de la sine, au șters toate activele.
Așa cum se întâmplă cu multe bănci italiene (Monte dei Paschi și altele asemenea) piața evaluează băncile la un preț foarte de bază. În cazul DB, la 30 iunie capitalul propriu corporal pe acțiune era declarat la 44,54 euro față de un preț minim recent atins la bursă de 9,9 euro și o închidere curentă de mai puțin de 12 euro: o reducere de peste 70% care în valoare absolută depășește 40 de miliarde. Nici nu există nicio speranță că actuala conducere va remedia această situație. Venitul net pentru primele șase luni din 2016 a scăzut cu 81% față de anul precedent. ROE în cele șase luni este declarat egal cu 0,7%, iar indicatorul cost/venit (care relevă eficiența managementului) este de 90%valoare foarte mare. Aceasta explică fuga unora dintre principalii clienți ai băncii (fondurile speculative).
Ar putea avea loc o răcoritoare de patrimoniu vânzarea activelor sau solicitarea de bani pe piață. Prima soluție ar însemna o micșorare a băncii a cărei logică a fost până acum de cu totul alt semn. Folosind datele din ultimul sondaj R&S al băncilor internaționale, DB se numără printre cele care s-au extins cel mai mult între 2006 și 2014; asta în ciuda „liniei” de reducere pe care BRI încercase să o afirme în urma marii crize. Pregătirea celorlalți giganți (HSBC, JP Morgan Chase, BNP, Crédit Agricole, Barclays, Bank of America și Citigroup) a avut loc prin extinderea sufletului speculativ, cel mai periculos.
Și acum factura este mare: vinde active (Abbey Life, participație la Hua Xia Bank din China și multe altele) sau cere bani pieței intr-o situatie foarte complicata. Potrivit investitorilor de top intervievați de Financial Times (vezi ediția din 2 octombrie trecută) problemele sunt considerabile. Cu siguranță o redimensionare plăcută a imaginii în comparație cu acel fatidic 1990, când – după cum a amintit Eric Le Boucher în Les Echos din 30 septembrie – în Germania exista un Olimp cu trei zei: cancelaria lui Helmut Kohl, mitica bancă centrală (Buba) și tocmai Deutsche Bank care deținea modelul industrial al Rinului.
Ce lectie sa desenezi? In primul loc evita formarea unor banci atat de mari care devin adevărate „bombe” pe piață (termen folosit de Timothy Geithner în Stress Test, 2014); este o lecție veche, cunoscută și stabilită; dar se pare că cererile recente de concentrare ulterioară din partea băncilor centrale europene (și a guvernului nostru) ne mută într-o lume a incompetenței și oportunismului.
Este evident că DB în nici un caz nu se poate face să eșueze întrucât consecințele ar fi și mai grave decât cele care au rezultat din falimentul Lehman Brothers (aproximativ de trei ori mai mult judecând după volumul activelor în joc). Prin urmare, a rămas intact faptul căhazard moral legitimat de TBTF (Too Big To Fail) despre care în cuvinte se spunea că o desfiinţează. Aceste eșecuri evitate pot doar cad pe umerii (și economiile) cetățenilor.
O altă lecție de desprins se referă la accesul la piețe. Dacă situația este critică, o bancă mare întâmpină și dificultăți în recapitalizare. Prin urmare, nu este adevărat că băncile mici trebuie să crească în dimensiune pentru a asigura accesul pe piață. Pentru o bancă mică, recapitalizarea este o mică problemă, pentru o bancă mare problema este amplificată.
Dar acestea sunt considerații chiar banale, dovedite de o lungă istorie de cazuri și este surprinzător că mai trebuie să le amintim. Poate că merită să ne amintim de maxima pe care Michael Lewis a scris-o pe prima pagină a cărții sale dedicată „The big short” (marea speculație, 2010): cele mai dificile probleme pot fi explicate celui mai naiv om dacă nu este deja. habar n-am făcut despre ei; dar cel mai simplu lucru nu poate fi lămurit omului cel mai inteligent dacă este ferm convins că deja știe totul (Lev Tolstoi, Împărăția lui Dumnezeu este în tine, 1897).
