Veronica De Romanis, economistă ieșită din cutie și gazdă politicoasă, dar foarte combativă a multor talk-show-uri de televiziune, precum și profesor la Luiss și Universitatea Stanford din Florența, a fost întotdeauna o susținătoare a cancelarului german Angela Merkel. Își apreciază stilul de conducere și strategia politică. Și a explicat motivele în două dintre numeroasele sale cărți: atât cea scrisă pentru Marsilio în 2009 („Metoda Merkel. Pragmatismul la cârma Europei”), cât și cea scrisă în 2013 de aceeași editura („Cazul Germaniei”). . Deci Merkel a salvat Europa"). De Romanis cu siguranță nu s-a răzgândit acum că Merkel se află în mare dificultate atât în Germania, cât și în afara ei, până la punctul în care există cei care susțin că epoca ei se apropie fatal de sfârșit. Și crede că Cancelarul seamănă un pic cu Phoenix, mereu gata să se ridice din cenușă. Dar ce s-ar întâmpla în Germania și în Europa dacă Merkel ar părăsi cu adevărat scena? Și ar fi mai bine sau mai rău pentru Italia? Iată cum crede Veronica De Romanis în acest interviu acordat FIRSTonline.
61% dintre alegătorii germani cer ca migranții cu cereri de azil depuse în altă țară să fie expulzați din Germania, iar ministrul bavarez de interne, Seehofer, îl provoacă deschis pe cancelarul, bombardat și el de Trump cu violențe fără precedent, să găsească un acord în Europa cu privire la migranți. amenințând, în caz contrar, să demareze politica dură de respingeri: conducerea Angelei Merkel pare să fie în serios pericol pentru prima dată în 13 ani. Este sfârșitul unei ere sau cancelarul va putea găsi o aripă?
„Ai grijă să o subestimezi pe Angela Merkel. În acești treisprezece ani neîntrerupti la cârma Germaniei, cancelarul a trecut prin diverse dificultăți, dar mereu s-a ridicat din nou. Cu siguranță acesta este un moment delicat pentru deținerea celui de-al patrulea guvern al său. Seehofer a declarat că intenționează să procedeze cu respingeri automate la frontiere - și nu cu o evaluare de la caz la caz, așa cum a solicitat însăși cancelarul - în cazul în care nu se ajunge la un acord la Consiliul European de la sfârșitul lunii iunie. . Merkel este hotărâtă să caute o soluție europeană, dar este clar că, în acest moment, o ruptură cu ministrul ei de Interne nu poate fi exclusă. Având în vedere un astfel de risc, găsirea unui compromis ar fi în interesul tuturor. Într-adevăr, o criză guvernamentală în Germania ar crea o instabilitate puternică în întreaga zonă euro. Și celelalte state membre ar plăti prețul”.
Urgența migranților pare să fie tunul liber capabil să despartă cu adevărat Europa: pe acest teren, Merkel pare să fie în mare dificultate acasă în fața remorcherului cu Seehofer, dar, pentru prima dată, este destul de izolată chiar și în Europa. În ceea ce privește imigrația, cancelarul a dat dovadă de o mare solidaritate și lungă vedere, dar nu a convins opinia publică: și-a greșit conturile politice?
„Probabil că a făcut puține calcule politice când în septembrie 2015, într-o situație de urgență absolută, a decis să „deschidă porțile” refugiaților în numele valorilor solidarității și acceptării. „Germania”, a spus el, „este o țară mare care trebuie să fie capabilă să-i primească pe cei care fug de război și tortură”. Prevederea a fost adoptată fără avertizare celorlalte state europene și, mai ales, fără a oferi explicațiile și reasigurările necesare unei opinii publice germane dezorientate de sosirile în masă. Merkel a înțeles curând consecințele care decurg din managementul a aproape două milioane de oameni și a încercat să remedieze cu măsuri restrictive (reprimarea expulzărilor, controale mai mari etc.) dar și cu alocarea de fonduri pentru integrare. Cu toate acestea, el a reușit să-și recupereze doar parțial consimțământul pierdut. Călărea valului de nemulțumire a fost, totuși, Alternativa pentru Germania (AfD), forță de ultradreapta xenofobă, care a obținut voturi la alegerile din septembrie trecută, intrând pentru prima dată în Bundestag, parlamentul german. În ciuda declinului partidului său, cancelarul nu a cedat niciodată tentației de a-i urmări pe populiști, imitându-i sau făcându-și propriile cereri. El și-a continuat drumul, explicând că nu există soluții simple la probleme complexe precum cea a migranților (Afd propune folosirea forței la granițe). În opinia ei, aceste provocări nu pot fi rezolvate cu ziduri pentru că mai devreme sau mai târziu zidurile cad și ea știe bine acest lucru, după ce a trăit treizeci și cinci de ani în Germania de Est. Este clar că cu o astfel de poziție factura de plată poate fi mare. El rămâne, totuși, cel mai popular politician din Germania”.
Cum ar fi Germania fără conducerea lui Merkel și ce efecte ar avea plecarea Cancelarului asupra întregii Europe?
„Cancelarul conduce Germania din 2005. În primul său mandat, cu reformele pensiilor, a sistemului federal și a administrației publice, a finalizat Agenda 2010 dorită de predecesorul său Schröder. În al doilea și al treilea mandat a gestionat criza europeană, încetinind parțial acțiunea reformelor. Rezultatele, însă, sunt acolo: țara crește, șomajul este la minime istorice, conturile sunt în regulă. La nivel național, mai sunt multe de făcut, în special pentru a combate creșterea inegalității. La nivel european, cancelarul a reușit să-și convingă concetățenii să facă pași care erau cândva de neimaginat. Gândește-te doar la Ameliorarea cantitativă (QE), un instrument antipatic germanilor care s-au temut mereu de inflație. Merkel a susținut Banca Centrală Europeană - în ceea ce privește independența Institutului -, fără a crea lacrimi președintelui Bundesbank Weidmann, puternic opus QE. În ceea ce privește ajutorul acordat țărilor în dificultate, a reușit să obțină aprobarea celor 5 planuri de salvare, asigurându-i pe germani că acest lucru nu va da naștere unui Uniunea de transfer interzisă de tratate (Germania este țara care a contribuit cel mai mult la acest salvare). A procedat cu pași mici, pierzând uneori timp prețios, dar a susținut mereu crearea tuturor instrumentelor necesare pentru a face Uniunea mai rezistentă. El a urmărit interesele germanilor, așa cum este firesc într-o Uniune care nu este o Uniune politică, dar întotdeauna cu scopul de a întări Europa. La urma urmei, interesele germanilor corespund cu cele ale unei Europe puternice și stabile. O ieșire de pe scena Angelei Merkel ar avea așadar ca efect slăbirea construcției Europei: este greu de imaginat o succesoare mai pro-europeană decât ea. Cancelarul este însă singurul lider care se poate lăuda cu o experiență de lungă durată. Ea a fost protagonista unor negocieri nesfârșite: cunoaște regulile și importanța alianțelor. Și atunci, niciodată ca în acest moment, capacitatea de a găsi compromisuri, trăsătură distinctivă a felului său de a face politică, reprezintă un instrument indispensabil pentru progres într-o Europă din ce în ce mai divizată”.
Deși managementul comun al migranților în Europa susținut de Merkel este singurul sprijin posibil pentru o Italie care cere de multă vreme relocarea migranților sosiți în Italia, divorțul sentimental care a avut loc de-a lungul anilor între Cancelar și opinia publică italiană pe terenul austerității, real sau presupus, și al politicii economice europene pare greu de remediat, până la punctul în care cancelarul a devenit dușmanul guvernului Lega-Cinque Stelle: ce efecte ar avea sfârșitul a fost Merkel?
„Sfârșitul erei Merkel ar însemna o Germania mai închisă pe frontul imigrației. Din acest punct de vedere, Cancelarul este cel mai bun aliat al nostru. The Master Plan a Seehofer constă în trimiterea înapoi a circa 66 de migranți care au intrat în Germania cu documente obținute în alte țări. De precizat că majoritatea acestor oameni ar trebui să se întoarcă în Italia, rezultat opus obiectivului urmărit de guvernul de la Roma. Pe frontul austerității, a da vina pe Germania nu ajută prea mult. Atunci când se distribuie o monedă, regulile fiscale sunt necesare deoarece acțiunea unei țări poate avea efecte negative și asupra altora. Aceste reguli au fost, de asemenea, semnate de noi și introduse în Constituție - ca și Compact fiscal – chiar dacă nu era necesar. Mai mult, cine cere astăzi abolirea Compact fiscal trebuie să știe că tocmai datorită acestui acord Banca Centrală Europeană a putut da undă verdeTranzacții monetare directe (OMT) și apoi al Relaxarea cantitativă, ceea ce a permis Italiei să economisească zeci de miliarde de cheltuieli cu dobânzile. Mai mult, în lipsa unor reguli, Institutul din Frankfurt nu ar fi putut cumpăra titluri de valoare ale unor țări cu o datorie publică nestabilizată încă precum a noastră. Abandonarea acestor instrumente ar însemna, prin urmare, slăbirea proiectului euro. Cine întreabă ar trebui să înlăture această ambiguitate”.
Combativă și ireductibilă ea, Merkel încearcă până în ultimul moment să relanseze Europa și în ceea ce privește reformele și întărirea zonei euro, construind o axă cu Franța lui Macron, așa cum a reieșit din pactul de la Meseberg, dar nu și se pare că este. este prea târziu și că închiderile manifestate în trecut de Germania și Merkel cu privire la politica economică europeană și în special la finalizarea uniunii bancare au pus în pericol relația cu Italia a Ligii și a celor Cinci Stele și au îngreunat reforma Europei în panorama continentală sumbră de astăzi?
„Se vorbește puțin despre aceste probleme în Italia și, în schimb, sunt fundamentale. Pe uniunea bancară, după ce a acceptat pachetul complet, Merkel a decis să stopeze implementarea celui de-al treilea pilon, garanția unică a depozitelor. Se cere ca „partajarea” riscului să aibă loc numai după „reducerea” riscului. Din punctul lui de vedere, s-a făcut prea puțin. Italia ar trebui să încerce să favorizeze un acord: finalizarea uniunii bancare este esențială pentru consolidarea proiectului european și, în special, pentru o țară ca a noastră. Pentru a fi credibil la masa negocierilor, însă, guvernul de la Roma trebuie să înceapă să reducă datoria, tocmai acesta este riscul pe care cancelarul vrea să-l limiteze. În acest sens, a cere în continuare flexibilitate bugetară (după ce a obținut deja 40 de miliarde) nu ajută”.
Între disputele privind migranții, diferențele privind strategiile economice și războaiele comerciale cu SUA, Europa nu a fost niciodată atât de slabă și atât de divizată ca astăzi: într-o situație atât de complicată, viitorul monedei euro este cu adevărat ireversibil, așa cum președintele BCE Mario Draghi sau este probabil, mai devreme sau mai târziu, să sară – după cum speră suveraniştii – împreună cu întreaga construcţie europeană?
„Viitorul monedei euro depinde foarte mult de Italia, care este a treia putere europeană. Eșecul proiectului euro ar fi un dezastru pentru toată lumea. Ar însemna să fii mic și izolat într-o lume globalizată, în care provocări precum imigrația, terorismul și protecționismul lui Trump trebuie să fie confruntate: nicio economie, inclusiv Germania, nu are puterea să le facă față singură. Mai mult decât atât, doar a vorbi despre părăsirea euro, după cum a afirmat recent președintele Draghi, creează instabilitate, deoarece piețele încep să mizeze pe o „ieșire reală și corectă”. Gândiți-vă doar la ce s-a întâmplat în Grecia în săptămânile premergătoare referendumului privind cel de-al treilea pachet de ajutoare: imaginile cu pensionari disperați care stau la coadă la bancomatele goale ar trebui să ne pună pe gânduri. În concluzie, criza a arătat că se pot găsi soluții. Și, de fapt, euro este încă viu, în ciuda faptului că se vorbește des despre moartea sa”.
