Vânturile independenței care bat în Europa devin din ce în ce mai amenințătoare. Aceste impulsuri sunt cu siguranță (inițial) alimentate de motive istorice, culturale și politice, dar mai recent de origine aproape exclusiv economică. Faptul că aceste zone, mai ales într-o situație de situație economică negativă generalizată, se bucură de privilegii și resurse speciale (naturale și de altă natură) față de alte regiuni ale aceleiași țări și aceleiași națiuni. Cu alte cuvinte, sunt zone bogate care cred, pe drept sau pe nedrept, că se pot întreține și mai presus de toate sunt convinse că este o risipă să trebuiască să-și împartă „comoara” cu restul țării.
Scoția este un caz emblematic: are un PIB asemănător cu cel al Regatului Unit, precum și principalul producător de petrol din UE. Au trecut anii în care oamenii din nordul Regatului coborau în sud pentru a căuta succesul. Acum fluxul de afaceri, minus City of London, este inversat.
La rândul ei, Catalonia produce 20-25% din PIB-ul Spaniei. În regiunea sa se află principalele industrii ale țării. Se întâmplă ca în Țara Bascilor (desigur mult mai puțin decât în trecut), unde autonomismul a fost întotdeauna un steag și unde s-a radicalizat periculos cu acte de terorism și mii de morți în toată peninsula.
Este greu de înțeles pe deplin ce consecințe ar putea avea în Europa o Scoție independentă de Regatul Unit. Dacă referendumul scoțian va trece, cert este că mișcarea autonomistă catalană ar avea o victorie bună și ar avea șanse mari să o câștige pe a ei (deja declarată neconstituțională de Guvernul de la Madrid) în noiembrie. Un efect de domino, care ar putea infecta țara bascilor vecină și apoi să se mute în alte națiuni europene unde „dorința” de autonomie a anumitor regiuni este în creștere semnificativă.
Întrebarea care se pune, însă, este dacă aceste regiuni au sau nu puterea să stea pe picioarele lor, pentru că dacă este adevărat că autonomia din punct de vedere teoretic este sustenabilă, din punct de vedere concret pune probleme serioase. Unul mai presus de toate banii, dar și tot ce ține de securitate socială, sănătate, transport, educație școlară, cercetare…..
Catalonia, de exemplu, este situată geografic într-o zonă privilegiată: la granița cu Franța, cu vedere la mare... dar în același timp mână în mână cu Madridul pentru ceea ce este viața de zi cu zi actuală. Ruperea de guvernul central ar însemna, așadar, să investești sute de milioane de euro pentru reorganizarea sistemului: de la fiscal la cel monetar și industrial. Să luăm cazul Caixa, unul dintre principalii giganți ai creditului din țară: ce avantaje ar putea avea de la independență? Nimeni. Astfel, ar lipsi o importantă sursă financiară de sprijin pentru economia locală. La cât de rău, așadar, se poate gândi în acest moment.
Concluzia tuturor este că mai presus de toate partidele autonomiste și o parte a opiniei publice sunt cele care fac forță pentru independență, convinși că cu puțin populism bine spus putem deveni mai bogați cu mai multe locuri de muncă și mai multe servicii sociale pentru toată lumea. În realitate, reversul medaliei este că pentru a garanta libertatea deplină ar trebui să suporte costuri de așa natură (cel puțin la început) încât să anuleze orice avantaj competitiv pentru o lungă perioadă de timp.
Deci merită? Chiar credem că nu.
