Recenta criză financiară și datoriilor suverane repropune urgent problema identificării intervențiilor adecvate menite să consolideze guvernanța economică comună și supravegherea politicii bugetare. Începând cu luna mai 2010, Banca Centrală Europeană a adoptat diverse măsuri (de la primul „Program de piață de valori” până la cel mai recent plan „Operațiuni de refinanțare pe termen lung”) pentru a face față evenimentelor excepționale care au avut loc pe piețele financiare; regulamentul a fost modificat și prin pregătirea unei game vaste de intervenții legislative. Examinarea capacității efective a noilor acte juridice comunitare de a reuși să corecteze și să prevină dezechilibrele macroeconomice este o sarcină inevitabilă a cercetării cu intenția de a depăși dificultățile prezentului moment istoric.
În acest context, criza greacă are o importanță deosebită, evidențiind diverse puncte de slăbiciune în construcția comunității, menite să alimenteze îndoielile unui euroscepticism mereu latent. De asemenea, trebuie acordată o atenție deosebită rolului delicat al „agențiilor de rating”, și în raport cu posibilitatea de a le supune unor forme adecvate de supraveghere de către autoritățile publice competente; de fapt, actuala reglementare nu sa dovedit a fi satisfăcătoare, în timp ce reforme mai în concordanță cu cele adoptate recent în SUA ar putea produce rezultate pozitive.
Necesitatea unor politici fiscale riguroase și durabile rămâne centrală, la fel și nevoia de supraveghere macroeconomică adecvată și mecanisme de prevenire a hazardului moral. Pachetul de șase și Tratatul Compact Fiscal pot fi văzute ca pași importanți în direcția corectă, dar cu siguranță nu ca soluții definitive. Intervențiile extraordinare, circumscrise de dimensiunea lor ca soluții pe termen scurt, relevă o capacitate limitată de restabilire a mecanismelor corecte de transmitere a politicii monetare, implementarea altor reforme de intervenție de anvergură, considerate în această lucrare, apare indispensabilă. În mod fundamental, se subliniază necesitatea de a proceda într-un context european cu o inovație culturală, bazată pe o logică a solidarității aplicabilă în raport cu rigoarea comportamentală și meritul; aceasta este condiția prealabilă pentru forme mai avansate de integrare neconceput în trecut. Conștientizarea faptului că, în caz de eșec, dizolvarea Uniunii sau, cel puțin, imposibilitatea ca aceasta din urmă să continue să existe în configurația sa actuală va trebui să fie ghid.
