Costurile politicii, ruperea duopolului Rai-Mediaset și liberalizarea frecvențelor TV

Dacă am număra printre costurile politicii și costul pentru comunitate care decurge din duopolul de fier dintre Rai și Mediaset?
Se spune în SUA că începutul averii personale a lui Lyndon B. Johnson (al 36-lea președinte american care i-a succedat lui JF Kennedy) se datorează obținerii, pe cale administrative, a unor licențe de utilizare a frecvențelor radio. Aceasta a fost în 1940 când LBJ însuși era membru al congresului american.
Se mai spune că, din nou în SUA, amintirea a ceea ce a realizat președintele LB Johnson a însemnat că începând din anii optzeci oamenii au început să formuleze ipoteze despre atribuirea frecvențelor de radio și televiziune nu mai printr-un proces administrativ, ci printr-o licitație competitivă nu numai pentru scăderea acestei cesiuni din circuitul politic administrativ, dar și pentru a evita riscul declanșării unui potențial conflict de „management politic” în atribuirea licențelor în sine.
În concordanță cu această dezbatere, din 1994 – adică de pe vremea primului mandat al administrației Clinton – Comisia Federală de Comunicații (FCC), înființată în 1934 prin încorporarea unei alte autorități care la acea vreme atribuia licențe, a început să atribuie licențele în sine printr-o licitație competitivă complexă gestionată electronic și cu metode tehnice de natură să garanteze pluralismul operatorilor din sectoarele de referință; beneficiind astfel și Trezoreria SUA care, potrivit unor estimări, a încasat în jur de 14 miliarde de dolari.
Este bine cunoscut faptul că în Italia lucrurile stau altfel: licențele se atribuie administrativ; taxa Rai - odinioară explicată ca fiind necesară pentru a permite serviciul public - astăzi în fața dizolvării evidente a oricărui conținut care acreditează serviciul public și a conținutului substanțial similar pe rețelele Rai și Mediaset, limitează efectiv utilizarea publicității în rețele. rețelelor naționale pentru a permite o mai mare publicitate rețelelor Mediaset (și Publitalia în special). Acordul politic în favoarea duopolului Rai Mediaset poate aduce înapoi taxa de licență Rai ca cost politic pentru întreținerea atât a Rai, cât și a Mediaset? Faptul că Rai și Mediaset plătesc taxe non-piață pentru concesiunea administrativă poate fi considerat și un cost al politicii? Nu a eșuat lamentabil ideea inițială că în perimetrul dat de frecvențele atribuite exclusiv Rai și Mediaset, menținând un monopol care nu crește noile intrări și noi locuri de muncă și nu permite altcuiva să participe la banchetul publicitar?
Se vorbește mult despre măsuri de relansare a economiei, de ce să nu începem să imitem SUA cu liberalizarea completă a frecvențelor de atribuit (niciuna exclusă) prin licitații competitive prin scăderea acestei atribuiri din circuitul politic administrativ? Circuit garantat de faptul că șefii Agenției de Comunicații, aleși de parlament, nu sunt altceva decât brațul lung al sistemului politic? Costurile politicii ar fi reduse și s-ar acorda un nou stimulent creșterii economice.
Pe scurt, în loc să propună concurență în cadrul blocului care include Rai și Mediaset, statul de reglementare ar trebui să aducă concurența în afara acestui perimetru, permițând altor noi intrați să participe la marele banchet publicitar, să creeze noi afaceri și să angajeze tinere talente.
Încasările din licitații ar contribui la reechilibrarea finanțelor publice, dar poate că statul de reglementare este captiv al intereselor duopolului televiziunii cu efectele consecvente ale creșterii costurilor politicii.
* Economist și fost comisar Consob