Mario Monti a arătat că se poate fi hotărât fără a neglija ascultarea, se poate modifica propunerea fără a permite răsturnări periculoase. Riscul, temut de mulți, ca să fim ca de obicei cu un decret care intra într-un fel în sala de judecată și fiind rescris în altul, cu o pierdere de credibilitate care ar fi fost foarte periculoasă, ca să nu spunem fatală, a fost respins. .
Decretul, deși cu modificările anunțate, este în pregătire. Ce aduce guvernul acasă pe măsură ce sunt anunțate recesiunea și inflația? În primul rând, posibilitatea de a juca un rol activ în Europa, unde problemele guvernării economice sunt departe de a fi rezolvate, în ciuda rezultatelor recentului summit care a acceptat propunerile germane.
Există o mare nevoie în Europa de o activitate proactivă și inovatoare care să poată da un impuls întregii zone. Și cu siguranță Mario Monti are abilitățile și carisma de a exercita o influență importantă asupra deciziilor comunității. Un al doilea rezultat este acela de a fi implementat o reformă inovatoare a pensiilor, chiar și în aceste vremuri dificile. Ministrului Fornero trebuie să fie recunoscut pentru claritatea și coerența propunerii sale chiar dacă în ultimele zile presiunea discuției a ascuns caracterul radical al schimbării pe care aceasta o presupune.
Este o adevărată reformă structurală. Mai mult, numeroasele întrebări ridicate de diferite părți pe tema echității pensiilor și impozitului pe casă sunt bine întemeiate. Istat a evidențiat că manevra poate agrava starea familiilor aflate în risc de sărăcie, iar acest lucru este valabil mai ales în cazul în care amânarea pensionării intervine odată cu pierderea unui loc de muncă și când impozitarea casei te însoțește la un pensie modestă.
Fără îndoială că acestea sunt întrebări la care Guvernul a făcut bine să încerce să dea un răspuns, deși în logica echilibrelor neschimbate, începând cu adoptarea parametrului indispensabil al mărimii și componenței nucleului familial. Totuși, alegerea de a-l asocia cu o taxă, cea a inflației, de care însuși Mario Monti s-a disociat în mod repetat în trecut, continuă să pară stridentă față de inovația pe care o reprezintă reforma pensiilor. Este o decizie care poate fi înțeleasă cu nevoia de a strânge numerar dar cu siguranță nu are alte justificări, mai ales când se anunță o creștere a inflației odată cu recesiunea.
Inflația este impozitul cel mai nedrept și, în cazul pensiilor, afectează veniturile care nu au apărare pentru că sunt fixate odată pentru totdeauna. Aceste venituri nu pot crește. În plus, deținătorii lor au capacitatea de a transmite inflația altora. Nu numai. Inflația promite să fie amenințătoare atât pentru efectele creșterii accizelor care au dus imediat la creșterea prețului combustibilului, cât și pentru cele care vor fi determinate de două majorări succesive de TVA. Prin urmare, ar fi fost oportun să se identifice alte active.
Astfel, o reformă, cea a pensiilor, pe care ministrul Fornero a prezentat-o pe bună dreptate ca o schimbare de epoca datorită adoptării generalizate a metodei contributive, a fost pusă într-o lumină greșită. Alegerea acestei metode nu este doar o modalitate de eliminare, în perspectivă, a numeroaselor diferențe de tratament nejustificate prezente în cadrul sistemului de pensii, scoase la iveală de către sindicate.
Este o alegere care va avea consecințe importante asupra comportamentului tuturor și în special al celor mai tineri care vor trebui să se obișnuiască să privească un viitor de asigurări sociale determinat de ei înșiși datorită istoricului de contribuții pe care îl vor purta cu ei. Schimbarea produsă de reforma Fornero este un puternic impuls către responsabilitatea individuală. Acest impuls, chiar dacă va fi echilibrat, după cum s-a spus, de reforma pieței muncii și a sistemului de plase de protecție socială, acesta este ideea, este greu de conciliat cu alegerea de a lăsa să opereze presiunile inflaționiste de la care noi nu ne putem apăra.
Prin urmare, a fost foarte potrivit să se caute o modalitate de a remedia cele mai problematice aspecte ale bugetului pensiilor. Un al treilea rezultat atins de Guvern este acela de a avea poate dobandit in buget spatiul pentru faza 2 prevazut de Guvern, cel al interventiilor de dezvoltare. Manevra, așa cum s-a observat de toți, are un impact recesiv datorită unei compoziții în care domină creșterea impozitării (două treimi), față de reducerea cheltuielilor (o treime). În acest calcul este necesar să se țină cont de creșterea impozitării pentru prevederile de vară ale guvernului Berlusconi.
Asta ne aduce la o incidență de aproape 50 de miliarde doar pentru 2012. Acestea sunt cifrele care l-au determinat pe guvernatorul Băncii Italiei să indice efectul deflaționist al manevrei drept jumătate de punct de reducere a PIB-ului Guvernului de anul viitor. Stagnarea care domină economia europeană și lipsa de dinamism care predomină la noi fac Confindustria să prevadă un -1,6% pentru anul viitor. Acesta este motivul pentru care este esențial să impulsionăm imediat investițiile și creșterea, cu alegeri puternice și hotărâte.
Este de crezut că veniturile sporite realizate cu manevra conțin resursele pentru faza a doua preconizată de guvern, cea a măsurilor de dezvoltare. Așa s-ar explica accentul pus de ministrul Passera pe fezabilitatea investițiilor substanțiale în infrastructură și pe cel al ministrului Barca pe alegerea unor proiecte puține, dar importante pentru Sud. Dacă acest lucru se va întâmpla, ne vom confrunta cu cel mai important dintre rezultatele obținute de Guvernul, cu condiția ca alegerea pentru dezvoltare să fie asociată cu un impuls puternic asupra liberalizărilor care au fost întotdeauna promise, dar niciodată, în esență, implementate.
Conform calculelor Băncii Italiei, pentru 2012 ne confruntăm cu aproximativ 26 de milioane de euro de venituri mai mari (la fel pentru 2013 și 2014) și doar 7 de cheltuieli mai mici. La acestea trebuie adăugate veniturile majorate de 19 milioane în 2012 și 36 în 2013 și 2014 legate de majorarea impozitării pentru prevederile de vară ale guvernului Berlusconi.
