„Negarantând independența administratorului infrastructurii feroviare, Italia nu respectă legea Uniunii”. Curtea Europeană de Justiție a stabilit-o astăzi. Administratorul infrastructurii este Rete Ferroviaria Italiana. În același timp, Curtea a respins Comisia deoarece nu a demonstrat lipsa de independență a organismului de reglementare sectorial. Procesul destul de complex face parte dintr-un pachet de acțiuni de încălcare a dreptului comunitar introduse de Comisie împotriva mai multor state membre pentru nerespectarea obligațiilor care le revin în ceea ce privește independența administratorilor de infrastructură feroviară.
În Italia, managementul „funcțiilor esențiale” este împărțit între Rete Ferroviaria Italiana, administratorul infrastructurii pe baza unei concesiuni de la Ministerul Transporturilor, și Ministerul însuși. Deși are personalitate juridică independentă, Rfi face parte din grupul FS, care include Trenitalia, principala companie feroviară italiană. Rfi este responsabilă de calcularea drepturilor de acces la rețea pentru fiecare operator și de colectarea acestora, pe baza tarifelor stabilite de ministru. Oficiul pentru Reglementarea Serviciilor Feroviare este organul de reglementare, dotat cu autonomie organizatorica si contabila in limita resurselor economico-financiare alocate acestuia.
Potrivit Comisiei, legislația italiană nu garantează independența de gestionare a administratorului infrastructurii, deoarece Italia, rezervându-și puterea de a stabili nivelul drepturilor de acces la rețea, ar priva administratorul de un instrument de gestionare esențial. Astăzi, Curtea arată că dreptul Uniunii urmărește obiectivul de a asigura independența de gestionare a administratorului infrastructurii feroviare, prin sistemul de determinare a drepturilor de utilizare și că rolul administratorilor nu poate fi limitat la calcularea cuantumului taxei în fiecare beton. caz, prin aplicarea unei formule stabilite anterior prin decret ministerial. Dimpotrivă, trebuie să aibă un anumit grad de flexibilitate în stabilirea cuantumului taxelor. Legislația italiană prevede că determinarea drepturilor, stabilită de comun acord cu ministrul, obligă managerul. Deși ministrul exercită un simplu control al legitimității, controlul respectiv ar trebui totuși să revină organului de reglementare, în acest caz Ursf. Concluzie: „Legea italiană nu permite asigurarea independenței administratorului infrastructurii”.
