Dar există cineva care să creadă cu adevărat în europenismul brusc al lui Giuseppe Conte, care a apărut ca un OZN din recenta dezbatere parlamentară asupra crizei? Este adevărat că italienii sunt notoriu de creduli, pentru că altfel nu s-ar fi lăsat ademeniți la ultimele alegeri de zona suverană ce înglobează de la Liga și Frații Italiei până la Cinci Stele, chiar dacă de ceva vreme alura de puterea pare să fi indus grillini la sfaturi mai blânde. Dar, de obicei, există o limită pentru întunecarea rațiunii și uneori cineva refuză să fie păcălit.
Nu durează mult să-ți dai seama apelul la valorile europenismului ca și la tradițiile glorioase ale popularilor și socialiștilor nu este altceva decât formula magică pe care Conte l-a inventat în ultimele ore pentru a-i înnobila pe refugiații pe care speră să-i îmbarce pentru a-și susține majoritatea șubredă. Și nu contează dacă această operațiune ocazională de machiaj politic l-a forțat pe prim-ministru să schimbe tabăra pentru a treia oară în scurta perioadă a primei părți a legislaturii.
Cum poți să crezi că premierul nu este un truc transformator evident când? Giuseppe Conte este același care pe de o parte laudă europeismul și, pe de altă parte, respinge utilizarea fără apel a lunii sănătății, care este tocmai una dintre principalele noutăți ale noului curs al Uniunii Europene? Conte spune: „Dar numai Renzi vrea Mes, deoarece este o problemă dezbinătoare”. Corect, dar dacă este o problemă dezbinătoare, de ce parte este premierul? Desigur, de la anti-europenii anti-Mes care se răsfăță cu reflexele pavloviene ale prietenilor săi pentastellati.
Numai un ultra al premierului precum Goffredo Bettini, inefabilul consilier politic al lui Nicola Zingaretti, poate contesta simțul ridicolului argumentând că neoeuropeanismul lui Conte este „adevăratul punct de cotitură pe care l-a făcut Italia să o facă”. „Epocal” și scuze dacă este puțin.
Până la urmă, cum poți să crezi europeismul lui Conte fără a uita discursul pe care premierul - atunci în fruntea guvernului Lega-Five Star - l-a ținut în fața adunării generale a ONU pentru a-și mărturisi suveranitatea și populismul? Dar, mai simplu, cum acceptați ca bun europeismul lui Conte cu scoici, care, fără să se înroșească, a trecut de la conducerea unui guvern suveran la conducerea unui guvern cu Partidul Democrat și Cinci Stele?
Ceva timp în urmă, într-un interviu acordat FIRSTonline, filosoful și fostul parlamentar Biagio De Giovanni a propus un fel de test de turnesol asupra sincerității și bunătății noilor intenții anti-suverane ale lui Conte, întrebându-se dacă premierul s-ar fi gândit vreodată să descarce Liga din primul său guvern dacă Matteo Salvini ar fi' m-am împiedicat de senzaționalul autogol al lui Papeete și nu el fusese cel care provocase destrămarea guvernului suveran la începutul legislaturii. Această întrebare încă așteaptă un răspuns. Dar este prea ușor de prezis că nu va ajunge pentru că faptele vorbesc.
