Judecata autorului: 3/5
Un om de afaceri ticălos din provincia Apulia vrea să deschidă un restaurant de sushi unde domnește cârnații picant: evident că eșuează și lasă în urmă un munte de datorii și creditori, precum și două soții. Fuge în Africa, unde lucrurile nu stau mai bine și, ca imigrant ilegal, încearcă să se întoarcă în Italia urmând rutele tradiționale ale migranților. Nimic nu lipsește. De la autobuze supraîncărcate cu bunuri de uz casnic în deșert până la închisorile libiene și în final barca care se va scufunda în Marea Mediterană.
Toate acestea abundent asezonate cu toate clișeele despre negri, despre migranți, despre situația politică italiană și diversele personaje și personalități care o alcătuiesc, de la micul om de afaceri la cel mai mare politician, de la evaziunea fiscală care se bucură în Kenya până la diverși lacomi, ignoranți și bătuți care de multe ori, din păcate, ne populează țara. Toate acestea sunt Tolo Tolo, scris în colaborare cu Paolo Virzì, regizat și interpretat de Checco Zalone sau Luca Medici.
Să începem de la trailer, sau mai degrabă de la videoclip, care a anticipat lansarea filmului, stârnind o dezbatere aprinsă. Pe de o parte, cei care l-au acuzat că este „de dreapta” și deci rasist, xenofob, șovin. Pe partea opusă sunt cei care au văzut în acele imagini flancarea politicilor „de stânga” și deci pericolul acceptării, amenințarea la adresa „italienilor în primul rând”, invazia unor posibili teroristi deghizati in migranti.
Un succes răsunător care nu a avut nicio legătură cu filmul: a fost doar anticiparea temelor care vor fi abordate în film. Apoi se întâmplă că cand mergi la cinema te dezorientezi: ordinea valorilor, reprezentarea evenimentelor actuale, narațiunea țării reale este pusă într-un blender unde ceea ce iese nu este tocmai incitant. Ca un truc de marketing o capodoperă.
Zalone, cu ajutorul lui Virzì, care este cu siguranță capabil și expert în acest gen (memorabil Sărbătorile din august din '96 și, ca să ne amintim, Capital uman din 2014) face o imagine descurajatoare asupra dramelor umane care afectează nu numai Italia. Tehnic, cinematografic, reușește bine sarcina și o face cu mâna „comercială” cu un ochi către publicul larg și, deloc surprinzător, este prezentată în cinematografe pe 1 ianuarie când se epuizează celelalte filme de Crăciun.
Nu lipsesc glumele cu efect comic chiar dacă prea sofisticate pentru spectatorii nu prea înțelepți cu marile teme ale politicii naționale și internaționale (vezi citatul din generalul Aftar și criza libiană). Rezultatul este că practic râdem puțin și acel puțin este și amar. Oamenii din sală (mulți copii) au observat cu o oarecare perplexitate și chiar și atunci când au plecat, comentariile au fost foarte divergente. În cele din urmă, totuși. rezultatul a fost totuși atins: în prima zi de lansare a vândut peste 8 milioane de bilete, un record nemaivăzut de ani de zile pentru un film italian.
În spatele lui Zalone, în istoria cinematografiei italiene, există maeștri iluștri în acest gen și primul dintre toate este cu siguranță Alberto Sordi în bună companie cu Nino Manfredi și Ugo Tognazzi. Este vorba despre a picta o societate în continuă schimbare, într-o criză existențială devorantă, de valori, de referințe ideale. În puțin mai puțin de două ore de spectacol, pentru că avem de-a face cu asta, nu se poate cere mai mult de la un comediant.
Ar putea fi suficient să batjocorești și să pui în sedan viciile și virtuțile italiene și să te oprești pentru o clipă înainte de a invada tragedia. Pentru că și asta spune Tolo Tolo, tragedia umană a atâtor omeniri care aspiră la o viață mai bună decât cea pe care o găsește în propria țară. Nu este ușor să observați, să revizuiți și să descrieți toate slăbiciunile, incertitudinile, confuziile și atrocitățile naționale într-o oglindă deformată.
Nu se poate decât să-i dea lui Zalone meritul și curajul de a propune un film de substanță și conținut în timp ce de Crăciun, așa cum am scris, diferiții Pinocchio sau a enemea reediţie a vrăjirilor camoristice. Poate îți place sau nu, dar așa trece mănăstirea națională în politică, în societate și, deci, și în cinema. Tot cinematografic vorbind, este mai bine să fii atent decât naiv.
