Evaluarea autorului:
Două familii din clasa de mijloc, bogate și fericite se trezesc dintr-o dată într-un vârtej de nenorociri și violență. Acesta este complotul Dubla suspiciune, in regia belgianului Olivier Masset-Depasse, un nume aproape necunoscut în cinematografele italiene precum și în cinematograful țării sale de care nu avem prea multă amintire despre titluri și autori deosebit de de succes. În acest caz, trebuie să ne răzgândim: este un film de foarte bună calitate, așa cum se întâmplă rar să vedeți. Totul funcționează perfect de la scenariu până la actorie.
Povestea este credibilă în așa măsură încât se pune întrebarea dacă este preluată din evenimente adevărate pentru cât timp apare în drama sa „normală”.. De fapt, pot apărea situații imprevizibile care pot declanșa conflicte înspăimântătoare între indivizi, chiar și atunci când aceștia sunt aparent foarte apropiați unul de celălalt. În aceste circumstanțe, din adâncurile personalității cuiva poate ieși ceva despre care nimeni nu și-ar fi putut imagina vreodată că ar putea exista. Acesta este, probabil, intriga reală a filmului.
Ne întâlnim într-un oraș anonim din Europa de Nord, într-o perioadă care poate fi urmărită încă din anii 70, într-o vilă formată din două case gemene pereche și alăturate în care locuiesc două familii foarte asemănătoare. Ambele familii au un fiu și uneia dintre ele i se va întâmpla o nenorocire. Din acel moment se declanșează o succesiune de evenimente care vor duce la tragedia finală pe care, desigur, nu ți-o vom dezvălui. Totul începe cu o suspiciune, cu îndoiala că evenimentele nu sunt întâmplătoare ci că măcar există o responsabilitate indirectă.
Si tratta di un thriller psihologic complex și rafinat, violentă și nemiloasă, unde nu este deloc ușor de ghicit care este partea bună și unde este cea rea și cine, dintre protagoniști, este cel bun și cine este cel rău. Povestea se desfășoară într-un crescendo de anxietate și tensiune care nu lasă nicio pauză. Toată lumea este la locul potrivit (actorii foarte capabili, în special cele două protagoniste feminine foarte bune: Veerle Baetens și Anne Coesens) iar momentele narative sunt complet consecvente. Chiar și imaginile sunt tratate la limitele perfecțiunii și, în timp ce derulau pe ecran, ne-am întrebat de ce, în ciuda faptului că este o poveste fictivă, o plasăm într-un timp atât de bine definit, anii '70, și o reprezentăm cu atâta precizie.
Rezultatul este surprinzător și este clar de ce acest film a meritat atât de multă atenție pe scena internațională (lansat în 2018 la Festivalul de Film de la Toronto). Sfârșitul lasă întrebări nu atât despre plauzibilitatea sa, care este și sustenabilă, cât mai degrabă despre un sentiment de amărăciune greu de interpretat.
Într-un moment cinematografic al penuriei de titluri de calitate (să adăugăm și absența producției naționale) acest film merită o mare atenție. Nu am dori să facem comparații excesive, dar este greu să nu ne gândim la un maestru al acestui gen: Alfred Hitchcock. Vorbim despre un gen de film care nu este ușor de realizat dar pe care, din fericire pentru noi, ocazional cineva reușește.
