Precedenta legendei eșuează pentru Bradley Wiggins, dar baronetul englez la ultima sa cursă rutieră părăsește Roubaix una peste alta cu demnitate, după ce și-a făcut și fanii să spere la o lovitură de stat cu un atac asupra lui pietruită dificultate de cinci stele în Mons en Pevele, o acțiune care însă s-a stins în câțiva kilometri. Wiggins a terminat pe locul 18 cu un grup de urmăritori. Trecuseră doar 31 inchi de la sprintul princiar cu care John Degenkolb a reglementat, în istoricul Velodrom de beton, un grup de șapte alergători care se formaseră în fruntea cursei la capătul ultimei porțiuni de drum asfaltat.
În spatele lui, resemnați în fața atâtei puteri, Zdenek Stybar și Greg Van Avermaet, abonat la plasamente de onoare. Pentru Degenkolb, deja câștigător al Sanremo, o dublă în două clasice-monumente în același sezon, realizată doar de Sean Kelly în 1986: o ispravă care îi oferă campionului Giant-Alpecin un salt definitiv de calitate, proiectându-l în clubul exclusivist. a conducătorilor curselor de o zi.
Un club în care Alexander Kristoff a intrat acum de drept, cu isprăvile din ultimii doi ani, chiar dacă de fapt norvegianul este unul dintre marii învinși ai acestui Roubaix care a plecat de la Compiègne cu favorurile pronosticului de după victorie somptuoasă în Turul Flandrei. Liderul lui Katusha, de data aceasta, a fost nevoit să se mulțumească cu câștigarea sprintului din lotul Wiggins, cel al învinșilor, urmat de Peter Sagan, din ce în ce mai dezamăgitor, chiar dacă ca alibi pentru slovacul de la Tinkoff-Saxo, se produce o puncție în momentul crucial al cursei.
Puncturile și căderile au făcut întotdeauna parte din lumea ciclismului, în special a curselor precum Roubaix, chiar dacă în această ediție un climat de primăvară a făcut ca pavajul cuburilor de porfir să fie mai puțin dificil. Iar steaua norocoasă a servit pentru a evita un dezastru când un tren TGV a trecut, cu viteză foarte mare, de o trecere la nivel care era închisă dar peste care unii alergători săriseră iar alții erau pe cale să o facă pentru a nu se detașa.
Din fericire, nu s-a întâmplat nimic și acest Roubaix – joc fără cei doi conducători ai săi, Boonen și Cancellara – va rămâne în istorie pentru rămas-bun fără bătaie al lui Wiggins (care de mâine se va gândi doar la recordul orei și la Olimpiada de la Rio) și pentru performanță- capodopera lui Degenkolb, care dă Germaniei al doilea succes în pavéul foarte clasic, repetându-l pe cel foarte îndepărtat al lui Josef Fischer în prima ediție din 1896.
