Soarta lui Pantani este să nu aibă pace nici atunci când este mort. Numele său este primul pe lista cicliștilor care au folosit epo în timpul Turului din 1998, pe care Piratul l-a câștigat în mare măsură. Nimeni nu-i va lua acel Tur, dar isprava lui este pătată de un adevăr pe care mulți l-au bănuit având în vedere epoca în care a alergat campioana Romagna, aceea a dopajului sanguin. „O perioadă proastă pentru ciclism în care m-am trezit la mijloc chiar dacă am greșit să urmăresc fluxul”, spune astăzi Lance Armstrong, icoana arsă a acelui ciclism înșelat. Dar Armstrong, care a spus atâtea minciuni când era în tricoul galben, în calitate de fost ciclist – care a văzut toate cele șapte victorii din Tur anulate – repetă un adevăr amar care îi indignează doar pe cei care vor să se legheze la ochi: „Așa au făcut toată lumea. . În peloton erau doar trei sau patru călăreți care nu foloseau Epo. Nu eu am inventat dopajul și nu s-a terminat cu mine”.
A repetat-o din nou în ultimele zile cu ocazia unei curse de ciclism din Iowa în care texanul a fost revăzut în şa. O declarație, făcută coroborat cu filtrarea știrilor din Franța conform căreia în Turul din 1998 nu numai Pantani, câștigătorul, ci și mulți alți cicliști, printre care Jan Ullrich, al doilea, și americanul Bobby Julich, al treilea, au făcut uz de EP. Acesta a fost scris de „Le Monde” anticipând rezultatele raportului pe care Senatul francez, prin comisia sa antidoping, îl va prezenta astăzi. Sub președinția lui Jean-Francois Humbert, comisia lucrează din 14 martie, interogând un total de 84 de persoane. Subiectul cercetărilor privind eficacitatea luptei împotriva dopajului în Franța sunt zeci de probe de sânge prelevate în timpul Turului Franței din 1998, reexaminate în laboratorul Chatenay-Malabry cu tehnici de control care nu existau în 1998. Asociația de cicliști a protestat împotriva publicării numelor, care fusese decisă inițial pentru 18 iulie, în timp ce Turul Franței era în plină desfășurare, deja inundat de suspiciuni pentru performanțe uluitoare ale lui Chris Froome. Ieșise de ceva vreme un nume, cel al lui Laurent Jalabert, îndrăgitul Jaja al francezilor care, în fața dovezilor, a recunoscut angajarea, demisionând imediat din funcția de antrenor al naționalei Franței. Pe listă l-ar mai include pe germanul Erik Zabel, cel mai bun sprinter la Tururile din 1998 și 1999 și, printre francezi, pe lângă Jalabert, Jacky Durand și Laurent Desbiens.
La început, președintele UCI, Pat McQuaid, lăsase de înțeles că, dacă s-ar fi dovedit utilizarea EPO, ar fi fost posibil să ia Turul de la Pantani. Apoi a dat înapoi, motivând imposibilitatea invalidării rezultatului acelui Tur, deja poluat de zgomotosul dosar Festina, cu o dispută birocratică: adică controalele în cauză nu îndeplinesc cerințele și procedurile UCI în vigoare atunci. Un motiv tehnic care nu șterge realitatea unei epoci în care – așa cum spune Armstrong – „a lua Epo era ca și cum ai umfla tubulare cu aer”. Tot pentru că, timp de mai multe sezoane, în anii 50, însele autoritățile UCI au fost cele care au admis un hematocrit în limita a 38%, legitimând efectiv folosirea trucurilor pentru a-l ridica până la limita permisă, față de valori care fluctuează în mod normal între 42 și 96%. Orice s-ar întâmpla, Pantani nu ar trebui să fie privat de Tur: ar fi o pedeapsă dureroasă și inutilă împotriva unui sportiv care nu mai există. Pe de altă parte, înaintea lui, în ’97 și ’XNUMX Bjarne Riis și Jan Ullrich au câștigat Turul, unul mai dopat decât celălalt, ambii s-au mărturisit vinovați retrospectiv. Cu o justiție retroactivă, așa cum a fost aplicată – într-un mod exemplar, aproape taliban – împotriva lui Armstrong, acele Tururi ar trebui și ele anulate. În acest ritm, ciclismul, care continuă să se autoflageleze, ar trebui să anuleze cel puțin trei decenii din istoria sa, cea a anilor de dopaj cu sânge care au rămas nedetectate în cursă. Era epoca Epo, aurul roșu, așa cum îl numea Armstrong, când în culise la Tur, eroul care a învins cancerul, și-a scos tricoul galben, îmbrăcat în Mister Hyde pentru a-l injecta: „pentru că fără Epo Turul nu poate. fi câștigat”. O convingere generalizată chiar și în oamenii care astăzi îl privesc pe Froome, câștigătorul Turului centenarului, mai mult cu suspiciune decât cu admirație.
Descărcare cartea electronică de Aldo Bernacchi despre dopajul în ciclism
