Netflix este pentru Cannes ceea ce au fost primele mașini cu abur pentru cărucioarele trase de boi. Cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Film își va deschide porțile pe 71 mai și se întrezăresc schimbări semnificative într-o piață, cel puțin cea italiană, care nu pare să fie sănătoasă.
Cifrele vorbesc de la sine: în cinematografele noastre 2017 a fost cel mai rău din ultimii cinci ani, cu o scădere de 12,3% a intrărilor și 11,6% a încasărilor, după cum se arată în sondajele realizate deANICA. O tendință care, parțial, ar putea fi citită împreună cu datele privind scăderea vânzărilor de ziare: potrivitADS, Institutul care certifică circulația și vânzarea publicațiilor periodice tipărite în Italia, cititorii s-au redus de peste jumătate în ultimii douăzeci de ani, trecând de la 72 de milioane în 1998 la aproximativ 32 în 2016. Ce leagă piața cinematografului de hârtie tipărită? Foarte simplu: difuzarea de informații și streaming online.
Fără îndoială, în crizele respective intervin fenomene complexe și nu toate pot fi urmărite în noile dimensiuni ale dezvoltării tehnologice. În ceea ce privește industria cinematografică națională, nu sunt puțini cei care identifică o mare responsabilitate în scurtcircuitul creativ, în filetarea acum uzată pe fire și urme de mult bătute și repetate.
Puține titluri privesc dincolo de buric: de cele mai multe ori „comedia italiană” abuzată a fost frunza de smochin care a acoperit o slăbiciune creativă de o profunzime considerabilă. Totul se învârte în jurul slăbiciunilor sau virtuților italiene, mai mult sau mai puțin exaltate sau batjocorite. La fel și familia, frumoasă sau urâtă, bună sau rea, dar totuși sufletul solid, mereu etern al vetrei domestice. Restul lumii, cel puțin în cinematograf, se învârte în jurul a o mie de alte aspecte reale sau fantastice, aventuroase sau dramatice. Și ne consolem cu blockbuster-ul lui Checco Zalone.
În Italia Netflix, in scurt timp, a cucerit si o cota de piata foarte importanta Amazon galop cu oferta Prime. În luna octombrie a anului trecut, în Italia erau estimate aproximativ 800 de utilizatori, în timp ce, la nivel mondial, aceștia au depășit 80 de milioane. Mai exact, potrivit PwC Italia: „Pătrunderea Netflix în țara noastră a ajuns la 300.000 de abonați, deși în jur de 170.000 dintre aceștia sunt utilizatori care profită de perioada de probă gratuită, în comparație cu un număr de telespectatori care urmăresc conținut TV plătit prin web. în jur de 700.000”.
Video On Demand avansează impetuos peste tot, iar cinematograful este întotdeauna, împreună cu sportul – în special fotbalul – un conținut Premium de mare atracție pentru public. Pentru gigantul californian de streaming video, merită să ne amintim de modelul de business care reprezintă secretul succesului său: nu doar distribuția, ci și producția „modelată” pe tipurile de consum exprimate de clienți.
Prin utilizarea masivă a algoritmilor de analiză a datelor mari, calitatea înaltă a producției și atenția obsesivă pentru calitatea experienței create de utilizatorul final, Netflix este acum capabil să ofere un produs cinematografic de înalt nivel... cu o mică, mare excepție: nu există lansare în cinematografe. În acest context citim noua politică de comunicare dorită de directorul Festivalului, Thierry Fremaux, care a considerat de cuviință să introducă, începând cu acest an, regula potrivit căreia filmele aflate în competiție pentru Palme d'Or trebuie să prevadă în mod necesar distribuția în cinematografe.
Astfel începe scurtcircuitul dintre producția de film destinată publicului tradițional și ceea ce aparține deja noii lumi a streamingului. Sunt două modele de fructificare ale marelui spectacol cinematografic care cu greu se pot întâlni. Prima nu permite excepții: filmul poate fi văzut pe marele ecran, poate în Sensurround, sau în încăperile înguste ale a proces, unde poate dezbaterea este așteptată la final. A doua a început de mult să dezvolte o nouă gramatică a cinematografiei, cu producții în serie, cu scenarii din ce în ce mai bazate pe actualitatea dramatizată, cu o tehnică de filmare mai mult televizată și, în sfârșit, cu metode de vizionare privată, strâns modelate cu programe și ritmuri proprii de viaţă.
Așa că Cannes anul acesta marchează paradigma o bătălie care durează de ceva vreme dar că nu mai avusese un moment înainte. Această noutate vine apoi însoțită de o alta nu mai puțin relevantă: nu sunt prevăzute avanpremieri pentru presă. Tradus pe scurt: critica filmelor în competiție nu poate avea loc decât după prezentarea oficială, după scenariul așteptat (și nu întotdeauna autentic) de aplauze în sală. Obiectivul manevrei este strângerea criticilor prin Web capabilă să anticipeze judecata pentru proiecție către public.
În multe țări, iar Franța pare să fie în frunte, critica de film pe site-urile specializate are o urmărire de cititori atât de consistentă pe cât nu poate certifica presa scrisă și este de înțeles că politicile de marketing ale companiilor de producție nu sunt încă echipate pentru a dialoga asupra acest teren. Președintele al SNCCI, Franco Montini, împreună cu colegii săi francezi, a observat: „În actualul sistem informațional caracterizat prin nevoia de promptitudine și rapiditate, această măsură riscă să-i penalizeze pe criticii de film, adică pe cei care au nevoie mai mult decât alții să reflecteze asupra obiectului scrisului lor și să-și aprofundeze punctul de vedere. de vedere cu chibzuinţă şi competenţă”.
În 1896 a fost prezentat în Franța Sosirea unui tren în gara La Ciotat, prima lucrare a fraţilor lumină. Se spune că publicul din sală a fost cuprins de frică. Poate că și Internetul produce același efect.
