„Trebuie să definim un plan de tranziție către un alt sistem de asistență socială, de parcă ar fi un plan industrial, pentru că serviciile personale sunt un motor foarte important de creștere: favorizează ocuparea forței de muncă, stimulează cererea internă și sunt un factor de stabilizare socială”. Aceasta este poziția de Charles Calenda, ministrul Dezvoltării Economice, care a vorbit astăzi la conferința „Economia albă: inovare și creștere”, organizată la Roma de Unipol.
„Cetăţenii cer ca serviciile de asistenţă socială să fie gratuite – continuă Calenda – dar asta nu înseamnă că acestea trebuie neapărat asigurate de Serviciul Naţional de Sănătate. Ei se pot implica chiar şi persoane fizice, de exemplu prin delegarea unor funcții către bunăstarea corporativă, acolo unde este posibil". Un plan similar ar necesita creștere imediată a costurilor care cu greu ar primi undă verde de la Comisia Europeană, dar potrivit ministrului ar merita să opereze”chiar si in deficit” pentru a obține un sistem mai eficient pe viitor. „Așa cum am făcut cu Industria 4.0, trebuie să creăm un plan multianual care să privească următorii 3-4 ani”, tot „în coordonare cu Regiunile”.
Din lucrările conferinței reiese că astăzi „economia albă”, adică lanțul de activități publice și private pentru securitatea socială și protecția sănătății, este valabil în Italia 290 miliarde de euro, egal cu 9,4% din PIB, și angajează a 3,8 milioane de angajați (2,8 direct și unul în industriile conexe), aproximativ 16% din totalul forței de muncă. Un sector deci deja dezvoltat, dar destinat să crească în continuare, deoarece cererea de asistență va crește odată cu îmbătrânirea progresivă a populației.
După cum își amintește Giorgio Alleva, președintele Istat, speranța de viață a unei italiene născute în 2016 este Ani 84,7, „un record mondial pe care îl împărtășim cu Japonia”. Dar va fi posibil să se garanteze tuturor un nivel de trai adecvat chiar și la acea vârstă? În acest moment, nu există un echilibru între instrumentele disponibile: 65,5% dintre persoanele în vârstă neautosuficiente primesc ajutor de la membrii familiei care nu conviețuiesc, în timp ce 23% apelează la serviciile publice și mai puțin de 20% la persoane private (date Istat) .
Pe acest front, problema cea mai serioasă se referă pensiile. După reformele Dini (1995) și Fornero (2011), sistemul italian de pensii a devenit unul dintre cele mai durabile din punct de vedere al finanțelor publice, dar costurile sociale sunt grele. „Rata de înlocuire preconizată pentru tinerii muncitori de astăzi, adică raportul dintre ultimul salariu primit și pensia la care vor avea dreptul – amintește el. Salvatore Rossi, director general al Băncii Italiei și președinte IVASS – este în jur de 50%, nu mai de 80% ca în trecut. Aceasta înseamnă că bunăstarea publică nu mai este suficientă, este nevoie de o integrare cu cel privat. Și, din păcate, în rândul tinerilor există încă puțină conștientizare a acestei nevoi”.
De asemenea, al doilea Charles Cimbri, CEO al grupului Unipol, există și o problemă de creștere: „Dacă un tânăr lucrează cu contract precar sau în orice caz are un salariu mic, cum poate suporta costurile pensiei suplimentare? Trebuie sa creste veniturile, pentru că fără creștere nu există nimic, nici măcar bunăstare”. În plus, numărul unu al Unipol consideră că, în privința serviciilor personale, „Statul trebuie să se organizeze planificare pe termen lung, eficientizarea sistemului și coordonarea acestuia cu politicile fiscale și sociale. Asta a lipsit în Italia în ultimii 20-30 de ani”. Un plan industrial, de fapt.
